Noi, brazii și textele scurte

–  Să fim bine înțeleși, mie îmi place Brașovul. Are ceva mișto, nu știu, o atmosferă care mă inspiră. Și Poiana Brașov e numai la 12 km, fix în mijlocul naturii. Dacă vreți să știți, ar fi o idee bună să stăm în Poiană. Ar fi așa, ca un fel de rupere de toți și de toate. Noi, brazii și textele scurte. Să fim bine înțeleși, nu încerc să influențez pe nimeni. Vă spun doar.

Eram bine înțeleși și îi înțelegeam punctul de vedere. Îl chema Matei și scria bine. Atât de bine încât uneori îmi era ciudă pe el. Textele lui strângeau mereu aplauze. Ale mele dădeau impresia că nici nu există. În fine, existau dar mă pierdeam în detalii inutile. El știa să prindă esența, eu mă ascundeam prea bine în spatele metaforelor. Nimeni nu pricepea ce vreau să zic.

Citește în continuare „Noi, brazii și textele scurte”

O căciulă groasă trasă peste urechi

În ziua în care realizasem că nu aveam probleme nici cu urechea și nici cu măseaua, că adevărata mea problemă era izolația proastă a casei pe care o  moștenisem de la o mătușă bătrână, bolnavă și fără copii, hotărâsem să renunț la căciula groasă trasă peste urechi și să izolez casa.

Citește în continuare „O căciulă groasă trasă peste urechi”

Când cauți „cazare hotel” și ajungi în Deltă în noiembrie

Acest text este despre cum e când cauți „cazare hotel” și ajungi în Deltă în noiembrie. În fine, este despre multe alte chestii care contează când vrei să petreci o vacanță pe cinste.

Destinația

Mi se face chef la un moment dat să dau o tură prin țară și-l sun pe Paul să-i spun

–        Auzi, tu știi că eu n-am fost niciodată la Mahmudia ?

Lui Paul  nu-i vine să creadă. Par singurul om de pe Pământ care n-a fost niciodată la Mahmudia. Cel puțin așa dă senzația când se face că nu mă aude și mă pune să repet.

Îi repet și îmi spune că e rar iar eu îi spun că totuși  nu e de mirare căci eu cunosc Parisul mai bine decât orice și continui :

–  Pare că-i fain la  Mahmudia. Mă tentează să dau o tură de două- trei nopți la hotelul „Mon Jardin”. Am cautat pe net „cazare Delta” și am dat peste hotelul ăsta. Îmi place cum sună și mi-e poftă de pește. În plus, pe site-ul „az-turism.ro”, scrie că halatul pentru piscină e inclus în preț. Si asta sună bine!

Paul râde. E felul lui ciudat de a fi de acord cu mine. Îmi spune că i se pare o idee bună să mergem la Mahmudia în noiembrie. Nici lui nu-i plac țânțarii.

Cazare Delta

Sursa foto: Unsplash

Citește în continuare „Când cauți „cazare hotel” și ajungi în Deltă în noiembrie”

Ca să-ți crească aripile la loc

Teo

Teo primise un cadou cu un mesaj ciudat într-o vineri. Se întrebase mult timp de la cine o fi, apoi renunțase să se mai întrebe. În definitiv, unele lucrurile se petrec pur și simplu. Sunase să confirme data și ora și apoi, la data și la ora stabilită, se prezentase la locația din București unde îl întâmpinase Alex, pilotul cu experiență care îl asigurase că totul va fi bine.

Lui Teo îi era frică de avioane dar Alex fusese anunțat și totul se petrecuse conform planului. Teo își alesese ruta, București – Viena, și apoi se așezase lângă Alex. Rezistase lipit de scaunul albastru unei decolări cu ceva turbulențe și nori de joasă altitudine, toate însoțite de o ceață groasă și vizibilitate redusă și apoi, după vreo zece minute de centură obligatorie și semnal roșu aprins, de la 8000 me altitudine, admirase peisaje de vis timp de 30 de minute în care zburaseră pe pilot automat.

Citește în continuare „Ca să-ți crească aripile la loc”

În ultima vreme o cam lăsa memoria

Mă plimb cu Dragoș pe o stradă în pantă cu un nume ciudat. Încerc de câteva ori să pronunț numele străzii dar renunț, preferând frunzele. Sunt de un roșu intens, aproape supranatural dar Dragoș nu pare să le observe. El privește doar reclamele luminoase, calcă uneori strâmb și merge cu mâinile în buzunar ignorând tot restul. Pierde mult trecând cu vederea această toamnă cafenie, dar mă abțin să îi spun. Prefer strada în pantă, frunzele și reclamele luminoase.

Plouă fin și, privit de sus, orașul pare că respiră în ritmul led-urilor colorate. În spatele led-urilor clocotește viața.

Trecem pierduți pe lângă imobile vechi, refăcute și balcoane cu balustrade fine. La prima intersecție, o bătrână doamna îmbrăcată într-un pardesiu în carouri, se oprește în fața unui panou cu leduri verzi, își scoate ochelarii din buzunar, îi așează pe nas și începe să citească: „05.11.2019, 18:24, program 8:00 – 20:00”.

Bătrâna doamnă își potrivește ceasul după numerele indicate de panou și continuă să-l privească fascinată.  Ploua de cinci zile  și reclama luminoasă nu își pierduse din strălucire. Bătrâna stă să-și amintească cum era pe vremea ei. În ultima vreme o cam lăsa memoria dar își amintește până la urmă. Pe vremea ei nu existau reclame luminoase și led-uri…. Existau doar cartoane îngălbenite de timp cu un program scris cu cerneală albastră. Nimic nu rezista ploilor pe vremea ei …

Lângă bătrâna doamnă se oprește, la un moment dat, un bărbat în floarea vârstei, puțin adus de spate. O salută, ca două vechi cunoștințe și o roagă să nu mai stea în ploaie că răcește. Cel puțin asta îmi imaginez eu că-i spune. De la distanța de la care privesc eu scena, nu pot decât să îmi imaginez dialogurile. Bărbatul îi explică ceva bătrânei doamnei. Măresc pasul, lăsându-l mult în urmă pe Dragoș. Dragoș nici nu realizează. Mă opresc la o distanță rezonabilă de bătrâna doamna și ascult ce-i povestește bărbatul .

LED-uri

Sursa foto : Smarsoft

„Panourile”, îi spune bărbatul, „panourile cu afișare led pentru farmacii sunt fabricate de SmarSoft, au o durată de viață de peste 12 ani și folosesc o tehnologie led premium.”

Bătrâna doamnă se sprijină de un stâlp și ascultă în continuare. Nu știu dacă înțelege, dar, de la distanța de la care îi ascult, pare prinsă de subiect.

„Panoul acesta”, continuă bărbatul, „panoul acesta este protejat contra umidității. Un tratament cu lacuri siliconice industriale sau cu rășini poliuretanice este făcut special să protejeze placa electronică. În plus, carcasa de aluminiu a panoului, fabricată de firma HYDRO, asigură nivelul de rezistență necesar. De aceea panoul rezistă ploilor, diferențelor, de temperatură, prafului și condensului.”

Bătrâna doamnă dă din cap mulțumită și privește din nou panoul. Între timp s-a înserat și verdele de pe panoul luminos  a devenit, deodată, un nou punct de reper. Apoi întră în farmacie și-și cumpără niște aspirină. Bărbatul o așteaptă afară, căutând pe telefonul mobil o adresă. La adresa aceea, îmi imaginez eu, își lăsase mășina, într-o parcare subterană.

 După 10 minute, bătrâna doamna iese din farmacie ținând în mână o pungă de hârtie albă pe care o așează pe un pervaz. Apoi își deschide o umbrelă gri și pleacă, uitând de pungă. Memoria îi cam joacă feste în ultimul timp. Mă îndrept de spate și, dintr-un impuls de ultim moment, împinsă  de curiozitate, apuc punga uitată pe pervaz cu două degate și continui să îi urmăresc pe cei doi, de la distanță.

Bărbatul o însoțește pe bătrana doamnă la parcarea subterană unde își lăsase mășina. Parcarea nu e departe, la maxim 5 minute de mers pe jos, dar bătrâna doamnă merge încet și ajunge în fața panoului luminos care indică numărul de locuri disponibile, un sfert de oră mai târziu. Înainte să coboare în parcare, se oprește în fața panoului să-și amintească cum era pe vremea ei. În ultima vreme o cam lăsa memoria dar își amintește până la urmă. Pe vremea ei nu existau panouri pentru parcare. De fapt, dacă stătea bine să se gândească, pe vremea ei nu existau nici mașini. Dar vremurile s-au schimbat și vor continua să se schimbe.

LED-uri

Sursa foto : Smarsoft

Văzând-o puțin nedumerită în fața panoului cu numărul de locuri de parcare disponibile, bărbatul îi explică. „Acest panoul are un dispozitiv prin care este conectat la rețeaua locală, ceea ce permite afișarea numărului de locuri libere în timp real. Valoarea contorului este stocată într-o memorie nevolatilă, ceea ce, în cazul unei pene de curent, asigură funcționarea corectă a panoului și afișarea corectă a ultimei valori înregistrate.”

Bătrâna doamnă înțelege, dă afirmativ din cap și cade pe gânduri. Cum ar fi să-i poată număra cineva și ei lucrurile lipsă? Chestiile acelea de care cu greu își mai aducea aminte în ultimul timp? Ar fi ca un bulevard întreg de led-uri colorate care i-ar indica direcția. 

 ***

Se lasă noaptea peste strada în pantă și Dragoș mă caută din priviri . De jur, împrejur, doar strada, blocurile, oamenii, și led-urile. Până la urmă își dă seama că am dispărut și mărește pasul. Trece în viteză pe lângă panoul cu led-uri verzi al farmaciei, mă caută printre rafturi și nu mă găsește. Se oprește brusc, în fața unui pervaz prăfuit, privește urma dreptunghiulară lăsată de o pungă cu aspirină și pleacă mai departe. Nu mă găsește  la prima intersecție și nici la a două. Într-un final, ajunge în fața panoului luminos din fața parcării subterane și citește resemnat „nici un loc disponibil”. Își dă seama că pierdut de data asta și-și scoate umbrela.

Între timp a început din nou să plouă.

Articol scris pentru Superblog 2019, proba Smarsoft

 

 

 

 

 

 

 

 

Democrația este și despre dreptul de a te exprima public

Încep brusc, brutal și nu foarte abstract. Democrația este despre dreptul de a te exprima public. Este despre dreptul la o opinie personală într-un spațiu public. Necenzurat și egalitar. Este despre libertatea de a avea un ideal și a-l exprima. Democrația nu este despre a avea câștig de cauză sau nu. Acolo este despre regula sistemelor. În realitate, faci parte dintr-un sistem, dar nu ai întotdeauna dreptate. Majoritatea decide, tu doar contribui în felul tău.  Teoria sistemelor este clară : există un procentaj de la care poți avea o șansă de a avea câștig de cauză. Că ai dreptate sau nu, asta ține doar de numere. De echilibru sau de dezechilibru. Cum îți e să-ți fie norocul! 

Citește în continuare „Democrația este și despre dreptul de a te exprima public”