Textul există și personajele există și toate vor dăinui linkurilor și notelor

A urmat proba cu personajul cu nume de cod. Trebuia să-l construim, să-i atribuim ceva caracteristici și să-l punem la lucru. Treaba lui era să detecteze pierderi de căldură la blocuri. În fine, ceva de genu’. Să meargă pe teren, să constante, să ia notițe și să propună ceva planuri de amelioarare.

Cel puțin așa mi-am închipuit eu personajul acesta magic.

Continuă lectura

Cert e că lipsea

La proba aceasta trebuia scris despre jocul de-a antreprenorul în mod franciză. Eu chiar nu le am cu jocurile, nu vreau să mă bag că-s adictive. Nu-s la curent cu nivelele, portițele, ieșirile, personajele, strategiile. Nu-s la curent cu tendințele.

Din această cauză am pus accentul pe planul de afaceri. Strategia de a atrage, modelul de business, în fine, chestii din astea si ceva cifre. Pe alea le-am lăsat. Nici cu cifrele nu le prea am dar e musai la job.

Am creat o poveste ca un fel de joc al minții, cum ar fi dacă s-ar povesti. Aproape că-mi venea să mă apuc de comercalizat cafea, atât de adictiv devenise spre sfarsit totul.

De fost ar fi putut să fie dar n-a fost să fie într-atât încât să fi putut să devină atâta vreme cât probabil că lipsea un pic din joc. Sau un pic din altceva. Sau naiba știe. Cert e că până la urmă m-a prins si fara prea mult joc.

Cert e că lipsea.

Articolul fără trimiteri aici

Cine să conteste atracția omului spre afinități?

În proba aceasta trebuia să scriu despre o experientă plăcută în care mamă, bunica, mătusa sau orice alt membru marcant din familie mi-a oferit un sfat de îngrijire pe care îl aplic în continuare.

Chestia cu proba această este că îmi place brandul, chiar îmi place, e pur românesc, de tradiție, l-am testat de pe vremea impuscatului și-mi aduc aminte încă cu mare, mare plăcere cât de frumos miroseam, și ce coadă era la magazinul Universal când se aduceau deodorantele cu pricina.

Continuă lectura

Chestia aceea cu legătura dintre cultura organizațională și apă ?

În prima probă se cereau texte despre binomul apa și cafea la birou, “element al culturii organizaționale”.

Chestia cu legătura dintre cultura organizațională si apă mi s-a părut ca o musca scufundată în lapte încercând să schimbe lumea. Adică ce mama ei de legătură între cultura organizațională și amestecul acela de care se cerea să pomenim ?  Real sau fictiv, elementul acela trebuia să fie explosiv. Să creeze schimbare la nivel organizațional! Să creeze schimbare la nivel cultural! Să creeze schimbare pur si simplu! Să fie de genul “amestecul acela castigator” care face diferența. Care să creeze impuls compulsiv care la rândul lui să creeze inițiativă de a aplatiza ierarhiile și a da o șansa celor care nu se mai văd de atâtea nivele. Care să dea oamenii pe spate de la prime citire, să-i facă să-i revizuiască imaginea deținută despre șef, colegi, echipe in general.  Care să-i facă pe oameni să-și golească conturile și să devină peste noapte clienți fideli ai amestecului, de la a două citire a textului în sus. Să le schimbe oamenilor obiceiurile de a sorbi, de a mirosi, de a califica aromele după gradul de schimbare provocata nivel comportamental și al numărul de nivele ierarhice  de la ei în sus până la ultimul mare șef. Care să dea o nouă definiție  a ideei de apa, a ideei de cafea, a ideei de apa cu cafea în general. Real sau fictiv, să fie de genul “uoau , mă duc să dau căutare pe Google, să găsesc amestecul acela care a schimbat viața atâtor oameni, si care poate o va schimba si pe ea mea ca poate ajung și eu șef ?”

Continuă lectura

Sau poate nu. Ce mai contează ?

N-a fost sa fie o ediție triumfătoare. A fost una modestă în ceea ce mă privește. Am scris între două ședințe și trei deplasări. Am scris în fața unui pahar cu bere într-un aeroport sau a unui pahar cu bere într-un hotel din preajma aeroportului. Am vrut să existe un fir al întâmplărilor, să existe re folosire ulterioară a cuvintelor. Pentru că mă râcâie modestia într-un mod ciudat, aș vrea să spun că de pe la proba aceea cu creditu’ mi-a pierit orice chef de a mai pierde berile prin aeroporturi sau hoteluri din preajma aeroportului. După proba aceea cu creditu’ mi-a venit pur și simplu să pierd vremea altfel. Sa privesc iarba cum crește și cum cad petalele. Să citesc cum pierd vremea alții, ei țesând povești nemuritoare în jurul temei date.

Continuă lectura

Sunt atât de clovn încât cred că lumea e ca mine

 „Toți suntem clovni într-un anumit moment precis din viață”

Abisurile

Dacă-ar fi să fiu – asta în ipoteza puțin probabilă că s-ar putea să fiu ceea ce nu sunt, ceea ce, fie vorba între noi, este ca și cum ar fi fost să fie să fiu și n-am fost, ceea ce este practic imposibil dar practica pe mine nu mă omoară – dacă-ar fi să fiu, aș fi locul acela unde ar fi fost să fiu și n-a fost să fie să fiu sau poate doar mi se pare că n-am fost să fie să fiu când de fapt sunt fără să știu că sunt.

Continuă lectura