La doi

Pana la o anumita varsta – frageda – n-am impartit nimic. Cu nimeni. Para mea, merele mele, povestile nemuritoare in coperti flexibile, gandurile mele, intuitiile mele, paginile mele, citite si rascitite, ideile mele, imaginile desenate undeva dincolo de realitate – realitatea mea – straturile mele luate la picior din cand in cand, potecile mele, cararile mele, brandusele albastre la marginea padurii, luminisul meu la capatul potecilor, cariera mea de piatra, pietrele mele cubice, dunga mea, inexistenta mea dunga, doar ghicita imediat dupa groapa din baza dealului, poarta mea verde, ruginita poarta verde, stramba mea poarta verde in varful scarilor tavalite de ani, anii mei, trecutii mei ani chinuind intre pleoape ganduri inlacrimate, lacrimile mele, departarile povestite intre doua rebus-uri, cuvintele mele cautate in dictionare putrezite de timp, timpurile mele liniare, intinse cat sa le cuprinzi dintr-o privire, sensurile mele, mereu unice , unicele mele inchipuiri ascunse intre doua coperti albastre de vinilin ieftin, copertile mele peste versurile Bacoviene, versurile mele Bacoviene recitate-n sir sub ploile mele fine de vara, ploile mele fine de toamna, toamnele mele tarzii in prag de iarna, zapezile mele vesnice ….

La un moment dat, nu stiu exact de ce, m-am plictisit numai de mine si am inceput sa impart. Din fiecare cate putin, doza minima, expunere minima, monologuri abandonate, dialoguri in soapta. Nu dadeam mult, dadeam doar atat cat sa exist cat de cat si-n ochii altora, sa exist in ochii altora sub forma mea, sa povestesc lumea mea si celorlalti, sa ne schimbam impresiile despre propriile lumi, sa facem schimb de carari, sa ne amestecam cuvintele cu pietrele cubice, sa astupam mai apoi gropile din baza dealului cu poteci facute ghem si imprastiate peste straturi degerate, sa ne analizam impresiile in spatele versurilor, sa ne imaginam orase toamna alunecand sub stropi fini de ploaie Bacoviana…

Apoi m-am oprit pentru un moment din impartit si am asteptat sa ma limpezesc un pic.  Cand am ales am ales si de atunci impart numai la doi. Aproape totul …

Ca si mine, exista si  altii pentru care impartitul la doi a devenit o stare de spirit. Daca va place Vunk, va invit sa partajati aceasta stare de spirit.

Acest articol a fost scris pentru Blogal Initiative, campania „Impartim numai la doi?”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s