Suflete straturi – straturi, straturi

De mică i se dăduse de înţeles că lumea este altfel decât pare, că vorbele sunt doar apanajul celor ce le ştiu pătrunde sensul. De mică învăţase să se ascundă de vorbele oamenilor în spatele semnelor, ea dădea doar de înţeles vorbele prin semne şi simboluri, ea nu se folosea de cuvinte, cuvintele stricau semnificaţia semnelor şi alterau simbolurile. Fusese o copilă veşnic răscolită de întrebări în şir indian, îi plăceau de mică şirurile şi şiragurile, învăţase odată să-şi împletească siraguri din ardei uscaţi, ardei roşii şi mulţi, mulţi şi mici înşiraţi anapoda pe un fir de culoare gri, anapoda şi el. Îi plăceau în mod deosebit ardeii si imprecizia formei,  se întreba uenori dacă nu cumva se molipsise de la ardei, ardeii şi formele lor imprecise …

Ea îşi ştia întrebările pe de rost,  le repetă încăpăţânată până obţinea un răspuns cât de cât compatibil, nu ştergea niciodată întrebările de pe listă, pentru ea nu exista răspunsul perfect, pentru ea existau doar variante de răspunsuri relativ exacte, aproape exacte. Nu putea defini cu precizie exactitudinea, nu-i ataşa nici măcar o formă exactitudinii, pentru ea exactitudinea nu exista, prefera să creadă în gust, prefera să creadă că nimic nu-i bătut în cuie, că există întotdeauna alternative într-o formă sau alta. Ea nu avusese niciodată o formă exactă, o formă a ei definitivă, fusese dintotdeauna o copilă fără formă precisă, o jumătate de franzelă de dimensiuni variabile, un ardei indefinit de culoare roşie. În lipsa unei forme precise, îi plăcea să ia forma oamenilor pe lângă care trecea. De fiecare dată când trecea privea oamenii pe furiş, în treacăt, încercând să le pătrundă armura, aroma, fiecare om avea o aromă precisă, ea mirosea a caşcaval afumat, a seară de vară în bătaia focului la poalele Tâmpei, ea se identifica cu bătaia focului şi cu mirosul de fum, ea iubea fumul şi senzaţia de ne-formă a fumului. Analiza fiecare om cu precizia ceasornicarului elveţian, îi plăceau detaliile picante, ar fi vrut să fie şi ea picantă, ea nu era decât fir, fir verde de ceapă, doar puţin peste medie, o îmbucătura de durată maximă, ea privea oamenii în ochi şi încerca să le fure sufletul, oamenii erau atât de diferiţi, unii îşi puneau sufletul pe tavă – ea îl lua şi încerca să-i pătrundă misterul, pe toate părţile, erau suflete care se lăsau manipulate cu uşurinţă, dezgolindu-se repede, erau şi suflete altfel, suflete închise cu zeci de lăcată, suflete pentru care ea nu găsea niciodată cheia potrivită. Aceste suflete le privea neputincioasă şi le abandona. Suflet după suflet. Oamenii erau atât de diferiţi, existau şi oameni care nu-şi lăsau niciodată sufletul la vedere, îl împăturau bine în cinci straturi şi-şi vedeau de ale lor, ea îi lasă să-şi vadă de ale lor spunându-şi că există suflete de nepătruns. Oamenii erau atât de diferiţi, existau oameni care îi cereau sufletul la schimb, ea nu-şi dădea sufletul la schimb, nu, sufletul ei era unic şi fără formă precisă, era un suflet alb, „alb – cremă de brânză natur Delacoprimul strat”, un suflet care lua forma si gustul oamenilor pe lângă care trecea. Sufletul ei era un sandwich, Metaphor Sandwich.

 

IMG_3618

„Metafor” sandwich – profund şi abstract

2 felii de franzelă de dimensiuni variabile
crema de brânză natur Delaco;
un ardei
o roşie
caşcaval afumat Delaco
3 felii de muşchi filé
trei fire de ceapă verde
condimente

**

Intanirea cu Raymond Spartacus îi zdruncinase temporar existenţa. Îl privise atunci drept în ochi şi nu înţelesese nimc. Raymond Spartacus nu dădea nimic de înţeles. Raymond Spartacus emana un calm plat, platitudinea pufoasă a Mozarellei Delaco, Raymond Spartacus era un peşte eşuat la mal, un somon purtat de valuri de un destin neprogramat. Raymond Spartacus era încălţat în nişte bocanci maro, cu talpă groasă şi avea dopuri în urechi. Înainta încet fără să vadă Raymond Spartacus, înainta în lumea lui creată, creată şi albă ca o cremă de brânză cu verdeaţă Delaco, o lume paralelă cu lumea celorlaţi, dincolo de ochelarii mari de soare cumpăraţi pe o nimica toată dintr-un târg ordinar de provincie părăsit de toţi şi de toate, dincolo de ochelarii mari de soare Raymond Spartacusl îşi calcula paşii în ritmul anumitor intenţii, numărând în gând până la trei, trei fire de pătrunjel verde. Apoi Raymond Spartacus se oprea, îşi scotea căştile din urechi şi apoi o întâlnea. Privirea măslină verde tăiată-n două îi devenea când o vedea. Ea nu pricepea, culoarea îi spunea ceva-ceva , ea zâmbea tâmp, zdruncinată la rândul ei şi trecea mai departe. Un suflet mai putin. Sufletul lui Raymond Spartacus era împăturit bine în trei frunze de salată verde, sufletul lui Raymond Spartacus nu făcea parte din nici-o categore implicită. Era un suflet nepreche, un suflet adânc si profund, un suflet abis, plin de subînţelesuri.

IMG_3623

„Abisuri” sandwich cu măsline – plin de subînţelesuri

1 minibaghetă
Mozarella Delaco
Saumon fumé
Trei fire de pătrunjel verde
Trei frunze de salată
Crema de brânză cu verdeaţă Delaco
Zece măsline verzi tăiate în două

**

Ea continua să treacă printre suflete de tot felul în ritmul zilelor şi-n ritmul nopţilor. Jurnalul îi nota toate trecerilor cu precizia unui ceasornicar elveţian. Jurnalul avea o formă precisă şi un scop precis: Jurnalul povestea nespusele oamenilor, Jurnalul povestea privirile oamenilor, întrebările oamenilor. Jurnalul apărea în fiecare dimineaţă la ora şase douăzeci şi şase, se scutura de brumă matinală cu graţia unei roşii îmbibate de apă. Apoi ciocănea la uşile oamenilor într-un ritm sacadat „două frunze de salată, o felie de ceapă”. Acelaşi ritm sacadat zi de zi. Aceaşi oameni, aceleaşi uşi. Oameni somnoroşi îşi deschideau porţile Jurnalului, îi atingeau rând pe rând paginile aprecindu-i textura-şuncă, un pic striată, oamenii îi apreciau stilul neaoş de a spune lucruilor pe nume şi apoi îl citeau din scoarţă în scoarţă. Era un Jurnal precis, bine documentat, poveştile lui aveau savoarea brânzei pufoase de vaci, pesonajele lui erau bine definite, scop definit, decizii clare, întâmplări posibile. Jurnalul aducea oamenilor lumea la ei în casă povestindu-le despre oameni şi suflete. Jurnalul era un suflet patrat.

IMG_3624

Sandwich „Îmbucătura raţională” – logica între două frunze de salată

1 chiflă rotundă
1 felie de şuncă
2 felii de Caşcaval Neaoş Rucăr
Brânză pufoasă cu verdeaţă Delaco
2 frunze de salată
3 felii de roşii
2 felii de ceapă

 

OBS: din pură deformare profesională desenele mele sunt schematice si complet nereuşite. Aş fi vrut să iasă altfel dar n-a fost să fie.

 

Slide1

(Va urma)

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2014 proba Delaco.

Anunțuri

22 de gânduri despre „Suflete straturi – straturi, straturi

  1. Pingback: Oameni şi suflete | Abisuri

    • O lume impalpabila traspunsa totusi intr-o realitatea, cea a simturilor, a gustului. Mie-mi plac simbolurile la nebunie, prefer sa nu spun lucrurilor direct pe ume. Atunci cand se poate.

    • Multumesc, sa fie, nu stiu daca stilul acesta e pe placul sponsorului, am vrut sa „ating” si sa „pun pe ganduri” intr-un mod diferit, nu plat, ceva care sa starneasca curiozitatea si … pofta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s