Parfumul libertăţii

Am crescut printre arome într-o epocă în care nu existau încă magazine de parfumuri online. Aromele erau pe atunci toate puse într-un loc anume şi apoi încuiate cu o cheiţă ascunsă bine la rândul ei. Simţeam aromele dar nu găseam cheiţa. Am căutat-o cu privirea zile întregi, devenisem spioană fără voie, urmăream toate mişcările, numărăm toţi paşii, unul câte unul, încercând să ghicesc destinaţia paşilor, pe vremea aceea anumite destinaţii îmi erau interzise. Am aşteptat să cresc, am crescut şi, când vârsta mi-a permis, am întrebat inocent „am voie?” Mi s-a răspuns „mai aşteaptă puţin, să mai creşti oleacă, la vârsta ta nu apreciezi încă”. Şi am aşteptat niţel tot căutând şi tot numărând. Cheiţa n-a fost chip s-a găsesc, era o cheiţă bine ascunsă. Intâmplarea a făcut ca „locul acela anume” să nu fie mereu bine închis cu cheiţa. Intâmplarea a făcut să pot trece dincolo de uşa aceea de furnir şi să descopăr minunile din spatele ei. Era acolo, în spatele uşii de furnir, o lume abia ghicită,  lumea aromelor fine. Aveam pe vremea aceea o tendinţa ciudată de a amesteca lucrurile considerând originalele prea puţin interesante, prea la îndemâna oricui. Mă consideram pe vremea aceea mai presus sau poate mai prejos decât platitudinea înconjurătoare, considerând condiţia muritorilor de rând mult prea fadă, mult prea plată pentru o imaginaţie debordantă. Nu aveam pe vremea aceea inoculat cultul auto-limitărilor sau a limitărilor de tot felul, consideram pe vremea aceea lumea drept deschisă tuturor posibilităţilor. Experimentele de orice fel îmi erau poartă către lumea tuturor posibilităţilor. Aroma picantă a iasomiei, prospeţimea lămâiţei de Sicilia combinată cu frăgezimea caprifoiului erau pentru mine concepte mult prea absconse, genul de concept care împingea în mod straniu la experiment, experimentul creaţiei. Încercam pe vremea aceea amestecurile pur aleatoare în căutarea efectului magic, al descoperirii de sine. Aveam nevoie pe vremea aceea de creaţia proprie, amestecul creativ îmi dădea aripi. Dincolo de orice regulă şi limită , dincolo de uşa aceea de furnir mi-am construit propria lume, amestecată, după chipul şi asemănarea mea. Dincolo de uşa aceea de furnir mi-am creat aroma proprie: 25 ml de „Diorella” combinată cu 25 de ml de „L’air de temps”. Dincolo de uşa aceea de furnir, dincolo de orice regulă şi limita impusă, am devenit pentru prima oară creator. Amestecul acelea ciudat cu arome florale, puţin picante, puţin citrice a fost primul şi singurul amestec posibil. A fost şi a rămas un amestec ciudat, cumva prea greoi, cumva prea forţat. A fost şi a rămas amestecul care mi-a dovedit că totul e posibil atâta vreme cât nu există limite impuse. Autoimpuse. A fost şi a rămas prima şi singura mea creaţie olfactivă. A fost şi a rămas amestecul care a lăsat mască. Mamă. Bunic. Bunică. N-am ştiut niciodată ce anume le-a picat ciudat, aroma aceea ciudată de sfârşit de secol, impertinenţa caracteristică vârstei, de a nu preţui lucrurile la adevărata lor valoare. Sau poate câte un pic din fiecare?

Dragostea la prima vedere? Au fost multe. Fiecare cu momentul ei. Fiecare cu contextul ei. Primul moment a fost acela al libertăţii depline într-un oraş mare, parfumat, o seară cu lapoviţă, o seară singură-cuc la două mii de km depărtare, o seară liberă dar tristă. O tristeţe greu de definit, tristeţea depărtării, un magazin într-un oraş de provincie cu nume misterios – Clermont Ferrand – oameni grăbiţi, rafturi pline, o limba străină, nuanţe … Primul moment s-a numit Shiseido. Nu ştiu de ce, probabil din cauza sticlei verzi, probabil din cauza mirosului subtil amestecat cu seara aceea liberă şi tristă. Probabil pentru că era primul dintr-un şir nesfârşit de multe altele ?

IMG_3697

A fost apoi momentul parfumurilor Thierry Mugler. Un moment de intensitate maximă, o seară ploioasă de toamna târzie, trotuare, umbrele, oameni grăbiţi, neoane, multe neoane şi, mai presus de toate, necesitatea, iminenta necesitate de a încerca ceva nou, ceva de profunzimea propriei inconştienţe, inconştienţa vârstei la care totul pare posibil, inconştienţa îndepărtării alese. Momentul Thierry Mugler a fost să fie neaşteptat, complet întâmplător şi atât de profund… Nu căutam ceva anume, încercam pe rând şi socoteam. Prea dulce, prea scump, prea mare, prea-prea. Momentul Thierry Mugler mi-a fost sugerat de aroma greu de definit. Orientală dar nu dulce, o senzaţie de piper şi de „nu ştiu cum să explic tot restul”. Ceva urme de mosc, vată de zahăr, bergamotă. Şi multe altele pe care le-am descoperit după. Momentul Thierry Mugler a fost momentul în care m-am redescoprit, eu în mijlocul neoanelor, dincolo de stropii deşi de ploaie în seara aceea de toamna târzie. Eu cea îndepărtată din propria-mi dorinţă de a-mi dovedi că se poate şi altfel, mai puţin meschin, mai mult „pe merit”. Momentul Thierry Mugler a fost acel moment în care viaţa capătă culoare, depăşind miile de kilometri printr-un simplu gând.

Am crescut printre arome. Flacoane şi sticluţe interzise. Am crescut cu gustul fructului interzis. Când am crescut şi am avut dreptul la propria mea panoplie de arome eram pregătită. Sufleteşte. Nu concepeam lumea altfel decât prin prisma aromelor. Învăţasem să asociez aromelor o stare.

Love în Paris – Nina Ricci : verile calde şi pustii într-un oraş, departe
Chloé : senzaţia că anii au luat-o puţin înapoi
L’instant – Guerlain : eleganţa subtilă a maturităţii
La vie est belle – Lancôme : serile târzii de iarnă, un pic sofisticate un pic capricioase
J’adore – Dior : sublimul situaţiei dezbrăcate de ideile preconcepute

Mi-am creat odată cu trecerea timpului panoplia personala de stări asociate aromelor. Şi îmi e bine aşa.

IMG_3698

 

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2014, proba OnlineParfum.ro

logo-onlineparfum-small-250x250-2

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Parfumul libertăţii&8221;

  1. îmi vine să te urechez, dar mă abțin. 🙂 pentru că ai amestecat două parfumuri într-o vreme în care, dincolo de cheițe, imposibil scria pe ele, aproape imposibil să le găsești altfel decât pe sub mână și prin shop. pe rafturi era doar miraj și eterna lavandă. 😦
    și te-aș mai urechea pentru că ai ciuntit numele casei cu emblemă de albină….

    1. Da, eram mica si proasta pe vremea aceea, adica nu stiu, poate ca nu chiar atata de … Am fost urecheata, da, da , am fost urecheata si pedepsita si de atunci n-am mai amestecat si nici nu voi mai amesteca. Da, uitasem un „a”, multumesc !

      1. sunt sigură că ai încasat o pedeapsă. la ce rarităţi erau pe-atunci parfumurile… distrugător de esenţe ai fost! :)))
        care shisheido ţi-a picat cu tronc? chiar sunt curioasă, ca un mare fan al casei devenite cunoscută datorită lui lutens…
        la angel al lui mugler mi te dezvălui altfel decât te ştiu din scris şi zâmbesc… (pentru mine angel este prea… ştiut şi prea… dulce. etilvanilina aceea necesită mai mult curaj decât sunt dispusă să am eu în această volatilă relaţie)

      2. Era un Shisheido intr-o sticla verde, un miros spre fresh dar nu tocmai. Cred ca nu se mai comercilizeaza, am cautat pe Net si n-am gasit. Relativ la Angel : este parfumul meu preferat. Nu stiu de ce dar nu-l percep drept dulce, mai degraba cald si cu aroma de piper.

  2. un shisheido în sticlă verde… uooof, ce-mi faci! :))))) salons du palais royal. ai încercat acolo? sau la osmotecă, la versailles. mi-ar plăcea să povesteşti cândva o vizită acolo.
    având în vedere că shisheido sunt pe piaţă de 50 de ani, cam greu să identific sticla verde. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s