Scopul scuză (toate) mijloacele

Episodul unu : să-i iei pisicii brânza de la bot şi alta nu

stil voit narativ, naraţie uşoară, fără subînţeles

Era o dimineaţă frumoasă de primăvară, plecase iarna. Afară cântau păsărelele, creştea iarba, apăreau frunzele. Promoterul, mare fan branză, privea melancolic pe fereastra larg deschisă şi visa cu ochii larg deschişi şi ei. Promoterul nu închisese ochii – niciunul – toată noaptea. Avea nevoie de un slogan şi nu-l găsea. Pentru că Promoterul nu deborda de imaginaţie după o noapte nedormită, fereastra aceea deschisă cât şi ochii aceia larg deschişi îşi aveau rostul lor dovedit. Promoterul avea nevoie de fapte concrete. În mod sigur faptele altora. Tot privind aşa “larg deschis”, la un moment dat Promoterul observa trecerea unei pisici tărcate fugărită de un şoarece gri. Mic, tare mic şi tare gri. Pisica avea mustăţi albe şi lungi şi şoarecele la fel. Pisica părea cu adevărat speriată şi cu adevărat motivată. Dispariţia în spatele unui obstacol, orice fel de obstacol, nu putea fi decât binevenită. La un moment dat apărea în peisaj o farfurie adâncă şi o bucată dolofană de brânză Mozarella – nu se ştia exact de unde şi nici exact cum, unele lucruri se întâmplau, pur şi simplu se întâmplau. Promoterul se şi imagina, imaginea brânzei îi lăsa gura apă.

Pisica remarca farfuria – i se citea satisfacţia printre mustăţi – se oprea brusc – atât de brusc încât aproape că dădea şoarecele gri peste ea – şi dădea să manînce. Nu reuşea însă, Promoterul i-o lua înainte, apuca farfuria cu ambele mâini, o ţinea bine de tot nu care cumva s-o scape – mai mare păcatul – se ştergea satisfăcut la gură cu mâneca şi apoi notă sloganul “Delaco – să-i iei pisicii brânza de la bot şi alta nu”.

Atât pisica cât şi şoarecele priveau ca trăzniţi întâmplarea, atât de trăzniţi încât uitau până la urmă cine pe cine şi mai ales de ce.

Episodul doi  : “ Cum să câştigi pierzând timp” sau “Tehnica învârtitului în jurul cozii”

 stil voit electoral, orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare

Promoterul avea o după amiază încâlcită rău. I se pusese-ntre degete o tavă pătrată-lemn de fag, i se număraseră nouăsprezece pătrăţele de caşcaval afumat Delaco, i se trăseseră sarcini alb pe negru “grafice, analize la rece, analize la cald, vânzări să fie”, i se dăduse timpul necesar “o oră, maxim două” şi cam asta fusese tot.

Era vorba despre un număr constant de cubuleţe, indiferent cum, constant să fie. Promoterul imaginase situaţia în fel şi chip. Imaginase mai întâi o bandă rulantă – „cu o mâna tăiem, cu alta împărţim” – îi lipsea o mână “cu a treia mână mâncăm că pofta vine odată cu aroma”. Promoterul imaginase apoi pătrăţelele de caşcaval tăiate în pătrăţele mai mici şi pătrăţelele “şi mai mici” tăiate la rândul lor în pătrăţele încă şi mai mici şi tot aşa să treacă ora. N-a fost să fie nici aşa tăiate, principiul numărului constant era mult depăşit de principiul tăiatului în patru la infinit.

Promoterul a tot stat şi s-a tot gândit până o idee genială i-a venit. A rugat oamenii să se aşeze frumuşel la coadă, a făcut rost de cinci ştampile şi apoi i-a rugat frumos pe oameni să voteze pătrăţelul de perfecţiune maximă în accepţiunea lor. Oamenii stăteau, analizau pătrăţele după pătrăţele, notau caracteristici, comparau caracteristici, fotografiau – să vadă pătrăţelele din toate unghiurile – şi tot aşa până ce-a trecut o oră, maxim două. N-a fost să fie concluzie unanim partajată, nu apucaseră să voteze decât maxim 33% din coadă. Promoterul a tras concluzia care se cuvenea să fie trasă – „prea puţine ştampile pentru o concluzie” –  şi şi-a îndeplinit scopul. Drept mulţumire i s-a permis accesul la cubuleţe. La toate cele nouăsprezece.

Episodul trei : Promoterul şi căderea albă-unt

stil voit abstract

Se făcea că pica alb. Un alb să-l dai cu negru şi alta nu. Alb ca untul, alb-proaspăt. Se mai făcea că nu mai ninsese demult, pe Promoter îl dureau fălcile de atâta gură-cască. Se făcea că rămăsese aşa, uitat printre fulgi, privind albul. Era fan. Se făcea că fulgii nu ţineau de cald, erau nişte fulgi-firimituri. Promoterul se încălzea din când în când cu câte o felie de pâine tăiată subţire aşezată finuţ peste altă felie de pâine tăiată la fel de subţire. Se făcea că feliile de pâine se simţeau stinghere şi (totuşi) mult prea fine. Se făcea că se dorea deodată util, Promoterul,  „gură-cască nu e meserie, gură-cască e stare” îşi amintea Promoterul fragmente, numai fragmente, nu ştia de unde, de când, doar fragmente. Se făcea că-l ducea capul pe Promoter în acel moment precis numai la mâncăruri–cremă-de-brânză, mâncăruri- brânză, mâncăruri-felii-de-caşcaval-afumat, mâncăruri-textură-fină-cu-verdeţuri. Fine şi ele.

Se făcea că tot râvnind aşa i se citea pofta în priviri, apoi i se evapora pofta prin toti porii şi într-un final i se ungea pofta între cele două felii fine.„Singurele, singurele?” încerca timid o abordare Promoterul dar … se făcea că deodată nu mai putea de poftă, nu mai aştepta răspuns şi înghiţea feliile cu gânduri cu tot. Aşa-i cu fanii brânză, nu stau de gânduri.

Episodul patru: Promoterul una cu decorul

Stil voit (puţin de tot) macabru

Se făcea că era o după amiază lăptoasă de toamnă târzie. Se făcea că ploua cu picuri mici şi trişti şi se făcea că departe se auzea timpul cum trecea. Felii – felii. Se făcea că Promoterulse plictisea tot privind aşa anapoda. Se făcea că la un moment dat începea să curgă lume, o lume fluidă, curioasă. Se făcea că Promoterul observa cu mare atenţie obraji, nasuri, simţea pofta mulţimii omogene. Era o mulţime la unison care curgea în aceeaşi direcţie. Se făcea că Promoterul se simţea vizat de mulţimea la unison. Se făcea apoi că-i pica fisa Promoterului, fisa aceea magică şi unică. Se făcea că-şi tăia Promoterul o bucată de caşcaval Sofia la care adauga puţină pâine – în această ordine precisă şi nu în alta- la care adaugă puţină brânză pufoasă la care adaugă puţină smântână, la care adaugă puţină verdeaţă – „să facă putin contrast” – se făcea că mânca cu o poftă vizibilă cu ochii liberi şi că se ştergea apoi tácticos la gură cu un şerveţel alb şi fin.Promoterul era fan Delaco.

Se făcea într-un final că devenea una cu peisajul, alb-laptos şi că apoi dispărea înghiţit de context. Alb-lăptos la rândul lui. Se făcea că mulţimea aceea omogenă nu-şi putea explica fenomenul, că dădea vină ba pe lipsa de convergenţă a scopului, ba pe scop în sine, mult peste putinţa medie. Se făcea că nici până azi nu există o explicaţie plauzibilă.

Episodul cinci: Scopul scuză mijloacele

Stil : vers alb cu oarecare trimitere

Rezumat – pentru cei ce nu vor avea timp să citească toată polologhia : Promoterul se uita melancolic pe geam de la un etaj oarecare şi-şi observa vecinii din faţă „de la bloc” cum degustau un platou cu brânzeturi Delaco. Pentru că îi era tare poftă îi invita pe toţi la el –„cu brânză cu tot”. Vecinii acceptau, soseau, Promoterul le deschidea zâmbitor uşa, lua apoi platoul – cu brânză cu tot – şi apoi le închidea uşa fix în nas. Morala : Scopul scuză uneori mijloacele.

Cădea ziua hodoronc tronc
Undeva pe la ora şapte
Se făcea deodată noapte
Mirosea a şoapte fine
Cu brânză pufoasă
Şi aromă de măsline
Dincolo de ceaţa groasă
Dincolo de perdeaua fină de Pascani
Dincolo de toate
Promoterul îşi vedea de ale lui vise
Gânduri, şoapte,
Gusturi fine
Alcaline
Imagini demult uitate
Farfurii diverse artistic aranjate
În centru un galben –mămăligă
Pe margini un bulz – un fel de cerc confuz
O sfera relativă
Delimitată de unt
Câteva frunze răzleţe.
“De frumuseţe”.
Promoterul gândea cu ochii larg deschişi
Prin ploaia fină părul captase miros
De naftalină
“Numai bătrânii trăiesc din amintiri”
Îi spunea o şoaptă oarecare
Promoterul aduna şoapta aceea
Cu alte şoapte
Şi-şi continua gândurile
Visele, faptele demult trecute
Prin perdeaua fină
Cu miros de naftalină.
În faţă, la bloc
Etajul şapte, un pic descentrat
Există o masă mare
“Un pătrat”
Cu câţiva inşi aşezaţi ca la sfat
Se dezbăteau interese diverse
Se gusta, se aprecia
Brânză pufoasă Delaco!” se citea în priviri
Se citea pe buze
Se ghicea în spatele zâmbetelor
Promoterul imagina, doar imagina
O pancartă de niciunde la un moment dat scotea
“Ofer vinul şi măslinele
Cu gânduri cu tot
Cu mine cu tot
Deschid uşa de la bloc
Uşa de la lift
Îmi deschid sufletul
Voi să aduceţi doar brânza”
În faţă, la bloc
Etajul şapte, un pic descentrat
Există momentul mirării
Momentul acela de cumpănă
Existau priviri în intersecţii
În ambele direcţii
Existau părerile “pentru”
Şi arguméntele “contra”
În faţă, la bloc
Etajul şapte, un pic descentrat
Se supunea la vot,
Se aşeza frumos brânza pe un platou de lemn
“Esenţă tare, cu spor la mâncare”
Liftul sosea, lumea se îmbulzea
Timpul trecea fluid
O consistenţă albă
Imposibil de redat în cuvinte
Promoterul testa consistenţa
Din cinci în cinci minute
“Încă un pic şi soseşte liftul
Cu brânză cu tot”
Liftul într-adevăr sosea
Mulţimea cobora,
Promoterul zâmbea, uşa o deschidea
Brânza o cerea
“Să-mi clătesc doar puţin inima”
Brânza există, platoul îl apuca
Uşa o trântea
De politeţe vorba nu se punea
Brânza o gusta
Cu gustul ei suav se delecta
Dincolo de uşă forfotă mare se creea
Întrebări cu toptanul, presupuneri fine
“Scopul care să fi fost
Toată tevatură asta fără mare folos?”
Promoterul mesteca
Forfota n-o asculta, nu-l interesa
Doar un zâmbet machiavelic
Pe faţă îi apărea.

Un vot?

Articol scris pentru Superblog 2014 proba Delaco. delaco_fan_branza_proof

Anunțuri

12 gânduri despre „Scopul scuză (toate) mijloacele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s