Minunea Mariei

Dimineţile o găseau pe Maria în mijlocul unui teanc de zece cămăşi albastre cu dungă pe mijlocul mânecii şi nasturi aliniaţi, două perdele din voal alb împachetate cu grijă, o rochie vaporoasă gata să-şi înceapă ziua şi un vis. Verde cu mâneci evazate. Erau pe atunci vremuri vechi, puţin prăfuite, nu existau oferte electrocasnice, nu la tot pasul. Doar cine le căuta bine le găsea. Existau însă vise şi minuni.

Minunea Mariei începuse într-o zi friguroasă de iarnă…

Era o zi s-o tai în bucăţi şi s-o dai la câini. Ploua. Frigul străbătea prin oase ca printr-o casă fără porţi. Fără ferestre, fără sentimente, fără oameni. Maria privea cârpa de praf, îmbătrânita cârpă de praf şi visa. Gândurile o purtau departe, peste mări şi ţări, acolo unde aproape toate lucrurile păreau posibile.

Maria era o fată săracă. Crescuse ca o mlădiţă printre o sumedenie de fraţi, surori, nepoţi, nepoate. Hainele treceau de la cel mare la cel mic, de la cel mic la cel şi mai mic. Şi tot aşa până îşi pierdeau forma, culoarea, sensul, folosinţa. Până deveneau cârpe şi apoi praf pentru cârpe.

Maria îşi privea hainele ponosite trecând de la o mobilă la alta zgribulită. Era o iarnă lungă şi tristă, zilele gri înghiţeau visele cu oameni cu tot. Maria era ceea ce unii numeau „fată în casă”, o slugă la stăpâni, omul bun la toate, prezent în orice moment, gata să intervină, să pună lucrurile în ordinea cuvenită. Să ajute.

Tanti Eleonora era o femeie miloasă din fire. Maria îi picase cu tronc, ochii aceia negri şi profunzi, zâmbetul acela mai mereu prezent pe figura aceea micuţa, pierdută sub o claie de par roşu o intimidaseră la prima vedere.. Eleonora o luase, pur şi simplu o luase de la părinţi ei pe Maria. Nu le dăduse nimic în schimb, doar un zâmbet pe post de „săru’ mâna” şi speranţa unei vieţi un pic mai bune.

Maria cosea, mătura, spăla, bucătărea. Maria avea grijă animalelor, grija stăpânilor, grija casei cu toate bunele şi toate relele pe care orice casă cu un oarecare renume le avea.

Stăpânii Mariei erau oameni avuţi, puţin strâmţi la mână dar cu suflet mare. Conu’ Mişu era un bărbat dichisit, în floarea vârstei îşi purta mustaţa fină -negră, pieptănată cu drag şi fină – cu mândria celui ce se dorea ireproşabil. Conu’ Mişu era mereu „la patru ace”, aşa îi plăcea lui să-şi spună, „tras la abur”, călcat la dungă şi fără urmă de scamă – rebelă sau nu – nici pe umeri, nici pe guler şi nici pe oriunde altundeva. Mariei îi cerea în fiecare seară să-i verifice cămăşile, să le caute nasturii lipsă, să le „ajusteze la butoniere”, să le calce cu dungă pe milocul mânecii. Maria executa în fiecare seară acelaşi ritual intrat parcă în sânge de când cu stăpânii şi „gusturile lor pentru o oarecare formă de lux” .

Mai întâi cămăşile lui conu’Mişu, mai apoi perdelele fine din voal din odaia de la stradă şi-într-un sfârşit, undeva spre miezeul nopţii, „rochia de a doua zi” a lui tanti Eleonora. Tanti Eleonora avea mania materialelor fine, diafane. Mătăsuri scumpe din China, organza din Asia Mică, borangic românesc. Materiale scumpe şi cu „căzătură somptuasă”.

Maria se chircea în fiecare seară pe scaunul tare din bucătăria rece şi cosea pe genunchi. Până nu mai putea trăgea tivuri aproape paralele, însăila butoniere întărite cu sârg şi aşeza nasturi aliniaţi pe dungă. Maria cosea şi visa.

Ca de obicei, Maria visa.

„Minunea” din visele Mariei trăgea cusături la vedere, 1000 împunsături / minut, drepte sau în zig-zag cu pas reglabil, „minunea” surfila, dădea butonierelor perfecţiunea atât de aşteptată de conu’ Mişu. „Minunea” din visele Mariei insera fermoare cu uşurinţa gândului „spus şi făcut”, cosea tivuri „scoică” , „pană” sau, după folosinţă şi nevoi, trăgea cusături elastice simple, triple, invizibile, cu acţiune dublă, flexibile, taman bune pentru peticirea perfectă a cămăşilor „puţin, doar puţin tocite în cot”. Maria nu-i putea asocia minunii un nume, i-ar fi spus „maşină de cusut” dar era puţin peste puterea ei de a-şi imagina lumea. Atunci. Acolo. Maria ştia însă că „minunea” i s-ar potrivi mănuşă, c-ar scuti-o de durerile din ce în ce mai dese din şale, c-ar elibera-o de corvoada serilor lungi şi reci, chircită la lumina abia pâlpâită din odaia de la parter.

Minunea ar fi dat viselor Mariei o finalitate, un sfârşit fericit, o aparenţă mai puţin tristă şi mai puţin gri. Mai caldă în zilele acelea lungi de iarnă. Datorită minunii, Maria şi-ar fi putut coase straie noi din rochile vechi ale lui tanti Eleonora, rochile acelea abia purtate şi deja demodate. Devenite cârpe şi apoi praf. Maria îşi crease demult tiparul, îşi alesese culoarea şi-şi ajustase croiul. Rochia din visele Mariei era una verde, tăiată pe talie şi verde. Cu un decolteu cuminte şi mâneci evazate.

 

Dimineaţile o găseau pe Maria în mijlocul unui teanc de zece cămăşi albastre cu dungă pe mijlocul mânecii şi nasturi aliniaţi, două perdele din voal alb împachetate cu grijă, o rochie vaporoasă gata să-şi înceapă ziua şi un vis verde cu mâneci evazate. Tanti Eleonora o privea şi-şi ştergea în trecere o lacrimă, acolo, în bucătăria rece de la parter.

Acolo, în bucătăria rece de la parter Tanti Eleonora l-a chemat într-o bună dimineaţă pe Conu’ Mişu şi i-a arătat visul verde al Mariei. Conu’ Mişu, în general sobru şi greu de impresionat, s-a simţit deodată mişcat de voinţa fetei de a-şi vedea minunea cu ochii. Emotionat până la lacrimi, în odaia aceea rece şi gri, în aceea dimineaţă mohorâtă de iarnă, Conu’ Mişu şi-a luat bastonul şi bocancii cu talpă zimţată, şi-a tras căciula de blană pe urechi şi dus a fost.

A căutat Conu’ Mişu toată ziua, a căutat printre străduţele acelea mici, înguste şi neastfaltate, a bătut la zeci de uşi de lemn, a întrebat în stânga şi-n dreapta, a ascultat sfaturile celor apropiaţi şi-într-un sfârşit, undeva pe la asfinţit, a găsit. Pe o uliţă perpendiculară cu fluviul, într-un intrând, o pancartă nou-nouţă anunţa respectabila clientelă deschiderea unui nou comerţ. Revoluţionar. „Promoţii electrocasnice” anunţa afişul agăţat în ferestrele proaspăt spălate. Conu’ Mişu, obosit şi puţin descurajat n-a putut să creadă, nu din prima. I-au trebuit conului Mişu zece minute zdravene, o bătaie pe umăr a unui cunoscut, un zâmbet cu dedicaţie din spatele ferestrelor proaspăt spălate şi un îndemn „intraţi şi constataţi”.

Conu Mişu a intrat, constatat şi a cumpărat. „O super afacere Eleonoro” a anunţat-o Conu Mişu pe tanti Eleonora seara târziu, „sper să-i placă”.

A doua zi de dimineaţă era o zi s-o tai în bucăţi şi s-o dai la câini. Ploua. Frigul străbătea prin oase ca printr-o casă fără porţi. Fără ferestre, fără sentimente, fără oameni. Maria privea cutia şi nu îndrăznea s-o atingă. Nu încă. Cartonaşul lipit cu grijă pe capacul de sus îi spunea că-i cutia ei, numai a ei …

Anunțuri

20 de gânduri despre &8222;Minunea Mariei&8221;

  1. Sincer nici eu nu stiam. Nu am fost niciodata cu “ale cusutului”. In schimb … coase sotul 😉 Nu stiu ce sa zic, am tendinta sa cred ca e mult mai simplu. Deci …

  2. Pingback: Minciuna | Abisuri
  3. O abordare foarte reusita, o poveste foarte frumoasa. Interesant si site-ul nici nu stiam ca o masina de cusut poate face atat de multe 😉

  4. Foarte emotionant textul. Ai putea scrie o carte ! Nu auzisem pana acum de gama Brother, ma duc sa ma uit; succes !!

  5. Norocoasă Maria! 🙂 Practic, morala e că uneori visele chiar devin realitate. Chiar dacă depind de atâți alți factori…
    🙂
    Mi-e din ce în ce mai dragă mașina asta de cusut! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s