O poveste fără titlu

§ Prolog §

Ioachim Pintea o întâlnise pe Amalia din pură întâmplare şi de atunci îşi trăiau toate întâmplările împreună. Erau “cadourile lor zilnice”.

 

De la asta plecase totul. O melodie într-un bar. O inspiraţie de moment. O străfulgerare. Melodia îl târâse pe Ioachim Pintea într-un fel de melancolie-nostalgică greu de definit. Se simţise la rândul lui MyMan, se identificase cu starea ”epocii de atunci”. Mai ceruse un whisky cu gheaţă, plătise, chemase un taxi şi apoi, odată ajuns în garsoniera confort doi de la etajul trei, căutase pe net şi picase peste “site-ul cu acelaşi nume” .

Făcuse atunci noapte albă, una dintre ultimele lui nopţi albe. Ioachim Pintea îşi amintea şi acum, ani buni după, cum căutase el atunci, în 2008, din „scoarţă în scoarţă”– artă şi decoraţiuni, statuete bronz, hobby şi pasiuni, vinuri, cadouri pentru bărbați, cadouri pentru parteneri de afaceri sau de business – şi multe altele până căzuse pe “obiectul acela straniu”. Îl cumpărase dintr-un impuls inexplicabil, îl recepţionase o săptămână mai târziu, îl rotise la întâmplare şi “pusese degetul”  pe o destinaţie nu foarte indepărtată : Toroni-Sithonia-Grecia. Se urcase în prímul avión, închiriase o maşină şi se lăsase purtat de peisaje. Golfuri, maluri, stânci, oameni. Într-un golf sub o umbrelă o întâlnise pe Amalia.

§ Sapte ani după §

Ioachim Pintea era acum un om împlinit. Din toate punctele de vedere. Casă, masă, familie, job.

Amalia Pintea era o femeia frumoasă cu dragoste pentru omul ei. Amalia Pintea îşi înţelegea omul mai bine decât oricine. Ştia când îi e bine, simţea când îi e rău.

Ioachim Pintea se trezea în fiecare dimineaţă, îşi alegea cu grijă cravata, cureaua, costumul, perechea de şosete asortată la stare şi la tot restul. Se privea apoi în oglinda ovală din baie, se parfuma, o pupa drăgăstos pe Amanda pe obraji şi dus era.

Ajungea la birou primul şi pleca ultimul. Era un birou cu faţa spre “city”, undeva pe la etajul nouă. Sanda Popa, secretara ajungea undeva spre ora nouă, ciocănea discret la uşa “să nu cumva să deranjeze” apoi intra. Cu cafeaua neagră şi tare cu tot. Conversau puţin despre vreme, copii, polítică, corupţie, treceau în revistă evenimentele marcante ale zilei şi apoi îşi vedeau de ale lor. Lucruri mărunte.

Între două şedinţe şi un client Ioachim Pintea privea globul. Era un glob pe nuanţe de maro cu multe detalii şi o infinitate de posibilităţi. Un glob pe un stativ clasic din lemn şi bronz. Simplu, elegant şi impresionant.

Lui Ioachim Pintea îi plăcea să-l învârtă “la întâmplare” şi să pună degetul. Să “pice” pe o destinaţie şi să se imagineze “acolo” dincolo de zgârie nori şi „servietele în costum cravată”. „Globul”, le spunea prietenilor, ” globul este modul meu de a trece dincolo de lucruri”.

Ioachim Pintea era un visător deghizat în om de afaceri. Si totusi partenerii îl vedeau serios, tras la patru ace, ordonat şi fiabil. Biroul în stejar, setul de cănite din China, secretara amabilă şi foarte, foarte serioasă, toate acestea făceau ca afacerile să-i meargă din plin lui Ioachim Pintea.

“Plinul” lui Ioachim Pintea era întreţinut de latura lui „puţin … mistică”, da aşa îi spunea Amalia Pintea în serile lungi de iarnă în faţa şemineului din piatră de râu plătit cash.“Tu Ioachime, tu ai o latură mistică, eu ştiu, că ţi-o citesc în privire. Apare aşa, deodată, când ţi-e lumea mai dragă şi durează. Atunci ştiu că eşti cu globul tău”.

Ioachim Pintea îşi dorise dintotdeauna un glob, un glob numai al lui, un glob elegant şi asortat la stil. La biroul cu „vedere degajată spre city” . Un glob care să-i îndrume gândurile. Să-l facă “să-şi iasă dintr-ale lui”. Să lase toate belelele, neprevăzutul, întâlnirile ratate, parteneriii nefiabili, să le lase pe toate pe mai târziu. Ioachim Pintea citise undeva de utilitatea inutilului, de necesitatea lui, de caracterul lui indispensabil chiar. Ioachim Pintea stia că starea aceea în care gândurile ţi-o iau razna, hai hui, hăt departe lăsându-te liber de aparenţe şi judecaţi mult prea strânse şi prea apropiate contextului, că  starea aceea îi este cu predilecţie dedicată.

Când se simţea prea “strâns de anumite situaţii”, când se identifica într-o prea mare măsură cu contextul, afacerile, criza sau prietenii, Ioachim Pintea învârtea globul la întâmplare şi “ieşea ad-hoc” din prezent. Apoi, odată ieşit, eliberat cum s-ar spune, se lăsa purtat de imaginaţie şi se vedea în şlapi şi pantaloni scurţi sub o umbrelă pe o plajă  în Grecia. Sau cu rucsacul în spinare într-o plantaţie de orez din Bali atent să nu calce în pământul îmbibat de ploaie.

Globul avea o putere a lui, inexplicabilă, de a nu alege niciodată o destinaţie de două ori la rând. Ioachim Pintea îl învârtea în medie de două ori pe zi, odată dimineaţa înainte de cafea „că să-i zburde un pic gândurile înainte de şedinţa de la nouă” şi o a doua oară înspre patru, patru şi ceva imediat după „războiul zilnic de la două”.

Amalia Pintea se trezea în general la opt, opt şi ceva, punea cafeaua să fiarbă, amesteca să nu se prindă, să nu dea în foc. Nu ştia nici ea de ce amesteca dar amesteca. Apoi îşi fuma ţigara pe terasa din spatele casei şi pe la nouă fără un pic îl suna pe Ioachim  „să vadă ce mai face, cum a ajuns, dacă a învârtit globul şi ce destinaţie i-a ieşit”. Amalia Pintea devenise dependentă de destinaţiile lui Ioachim. Nu era dimineaţă să nu întrebe. Să nu-şi imagineze în fel şi chip. Să nu plănuiască în fel şi chip. Amalia şi-ar fi dorit şi ea globul ei cu iz de Mercator, globul ei pe stand de nuc care să-i amintească de perioada marilor exploratori dar Ioachim om superstiţios din fire, se opunea.

(Nu va mai urma)

 

 

Anunțuri

14 gânduri despre &8222;O poveste fără titlu&8221;

  1. Fara titlu dar cu multa sensibilitate. Mi-a placut foarte mult cum ai facut legatura intre glob si „intalire” si in general cum ai caracterizat personajul principal prin obiectul lui de „predilectie”. Astept urmarea !

    1. Imi pare bine ca ti-a placut ! Fiecare avem -ce stim, ca nu stim, ca vrem, ca nu vrem, un obiect de predilectie la un moment dat. In ceea ce ma priveste eu mi-am dorit de cand ma stiu un trenulet lectric si-un glob pamantesc din alea de care este vorba in articol.

      1. Obiectul meu de predilectie este o icicleta rosie. Dintotdeauna am dorit-o si niciodata nu am avut-o … Inca mai astept. Or exista minuni? Poate ma aude cineva „acolo sus” 😉

  2. Mi-a placut mult inceputul. Asocierea facuta cu numele melodiei. Si apoi, toata povestea din jurul globului. Mi-ai dat o idee buna de cadou. E asa de greu sa faci un cadou barbatilor. Niciodata nu stii ce-si doresc, ce anume le face placere.

      1. Am intrat pe site, este ceva deosebit. Mi-au placut statuetele acelea, fiecare cu cate o poveste, foarte ingenios !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s