Juriul nu citeşte metaforele, concurentul trebuie

Se dă următorul enunţ :

Vă invităm să ne surprindeți cu o poveste legată de unul dintre cadourile de pe myman.ro.  Aveți libertate deplină în privința conținutului articolelor. Poveștile voastre pot fi inspirate din realitate sau doar rod al imaginației; le vom aprecia în egală măsură!  UPDATE: În emisiunea SuperBlog la RadioLynx, invitatul Florin Miu, reprezentant MyMan.ro, a menționat că NU dorește articole comerciale, ci vă recomandă să scrieți pentru cititorii voștri.

Se aplică enunţul şi se scrie articolul cu pricina adică el.

Se primeşte o notă de 66/100

Se face contestaţie şi se primeşte următorul răspuns

Buna ziua. La capitolul documentare ati fost depunctata destul de mult. Chiar daca textul nu se cerea comercial ne asteptam la mai mult continut legat de produsele myman. Si la partea artistica subiectivismul nostru si-a lasat amprenta. Am ajustat totusi nota, dupa o recitire a textului.

Se citesc a zecea oară criteriile

  • 10 puncte din oficiu
  • Respectarea temei – 15 puncte
  • Creativitatea – 25 puncte
  • Documentarea, calitatea informațiilor transmise – 20 puncte
  • Fluența, claritatea, corectitudinea gramaticală – 15 puncte
  • Structura informației și respectarea cerințelor tehnice (numărul minim de cuvinte, imagini, linkuri, cuvinte-cheie, formatare) – 15 puncte

Se trage concluzia care se trage ;

  • Juriul nu citeşte metaforele, concurentul trebuie

Am apreciat :

  • Cele 5 puncte primite (să pup talpa juriului, să n-o pup?)
  • Recunoaşterea unui anume nivel de subiectivism pe care puţine jurii l-ar recunoaşte
  • Clarificarea dată relativ la ce spunea textul şi ce vroia de fapt juriul.

Concluzia

  • Dacă vreţi să jucaţi la loto încercaţi proba MyMan la Superblog, e apreciat caracterul aleator între ceea ce spunem şi ceea ce vrem.

 

 

Anunțuri

29 de gânduri despre &8222;Juriul nu citeşte metaforele, concurentul trebuie&8221;

  1. Eu nu mai dau vina pe jurii. Vina e a mea ca nu înteleg pretentiile lor. Vina sortii, ca pune un articol bun cu unul scris cu picioarele pe aceeasi treapta. Vina grilei de departajare care jongleaza cu 40- 50 de puncte între doua criterii greu de interpretat: creativitate/originalitate. Si tot asa….

    1. Pai : 1) grila e facuta de juriu 2) pretentiile sunt exprimate tot de juriu 3) semantica criteriilor apartine tot juriului. Deci e clar ca nu-i vina lui. E vina noastra ca nu-l intelegem.

  2. E bine ca ai primit macar un raspuns. Eu am intrebat, de curiozitate, unde am fost depunctata si am primit doar „contestatie respinsa”. Dupa parerea mea, criteriile sunt mult prea subiective. Dar, ca la orice concurs, unii pierd, altii castiga.

    1. Eram ffff curioasa „de ce”. Abia asteptam raspunsul asta pentru ca … pur si simplu nu iesea la calcul. Mi se pare jignitor sa nu raspunda pentru ca tu, blogger ai scris pe gratis pentru ei. Mi se pare jignitor de asemenea sa spui una si sa vrei alta.

      1. Nici eu nu inteleg deloc nota pe care am primit-o. Asta e, nu mai am ce face. Castigul meu e ca am cunoscut, chiar si virtual, oameni interesanti :).

  3. Pe mine nu m-a deranjat niciodata nota obtinuta. Probabil ca daca nu am avea acces si la notele obtinute de ceilalti, nu ar exista contestatii. Nemultumirile noastre apar când începem sa comparam articolul nostru (care ni se pare întotdeauna bun – pentru ca altfel nu l-am publica asa cum e) cu alte articole (sau anti-articole).

    1. Tu n-ai fi nemultumita de o nota de 66 ? Pe mine m-a deranjat caci am investit timp si pasiune pentru a vorbi pe blogul meu de afacerea lor. N-am primit decat un sut in fund si vroiam sa stiu de ce. Am trecut textul prin grila lor si nu iesea la socoteala. Desigur, m-am uitat sa vad ce anume au apreciat si atunci am avut o mica banuiala pe care mi-au confirmat-o.

      1. Editia trecuta am luat 56 la o proba. Enuntul probei era scris într-o singura propozitie. Introducerea, însa, o pagina întreaga, în care te pierdeai. Am scris un articol bun, convingator. Asa cum se cerea. Nu am facut contestatie. Am apreciat articolul premiat, dar am fost absolut contrariata sa citesc zeci de alte articole fara „cap si coada”, scrise aiurea si care obtinusera note mult, mult mai mari. În plus, articole cu destule greseli gramaticale. Asta e…

    1. Imi aduc aminte. SI eu tot 56 am luit. Si eram foarte multumita de articol. Dupa ce s-a terminat concursul l-am pus pe blogul principal si a fost f apreciat. Desigur, cititorii nu-s editura – asta explica unele chestii dealtfel . Eu am facut contestatie si mi-au raspuns ca nu le-a placut stilul reptitiv – de fapt asta dadea ritmul si intriga – in fine. Apoi mi-au citat trei „greseli gramaticale” din care un era greseala de tipar si doua nu erau greseli 😉 Traiasca sponsorii deci ?

      1. Fara sponsori nu ar exista SuperBlog. Sigur, editurile au pretentii mai mari. Dar notat cu 56, din care probabil 10 erau din oficiu, mi s-a parut aiurea de tot. La urma urmei, locurile 1-2-3 sau câstigatorul se pot detasa la diferenta de un singur punct. Nu-i cazul sa dai cu biciul în bloggeri care – în mare parte – sunt scriitori de ocazie, amatori.

      2. Fara bloggeri n-ar exista SuperBlogul. Deci … Trebuie pastrat un echilibru. Este un joc in care sponsorul are publicitate gratuita si mare parte din bloggeri (99%) n-au nimic.

  4. Tu crezi că stă să facă cineva analiză( dramatică) pe texte? 😛 Asta crezi, normal, fiindcă asta crezi că o să facă. Crezi că stă cineva să cântărească. Ori, e vorba doar de produs, să îți intre bine în cap! 🙂 Povestea ta s-a încheiat un pic abrupt pentru gustul meu. Când să mă așez mai confortabil în fotoliu, povestea se topise. Poate asta le-a displăcut, că în loc să pleci gândindu-te la produs, îți doreai să continue povestea. 🙂

    1. Alma, eu nu mă aştept să facă nimeni analiză dramatică pe text. Nu mă aştept să „pice sponsorul lat” în faţa textelor mele. Tu trebuie sa stii cel mai bine ca nu se apreciaza literatura la SB. Nu despre asta este vorba in articol. Ceea ce am pus aici în evidenţă este diferenţa între ce se cere şi ce se aşteaptă. Eu nu sunt psiholog să citesc juriul şi nici nu e dorinţa mea să o fac. Nu mă consider „mediu” şi m-am constatat incapabilă de a „citi” oamenii numai citindu-le textele. Consider încă că 1) încă mai dreptul să spun ceea ce cred, uneori am impresia la superbog că imediat ce spui o chestie critică la nivelul spnsorului eşti pus cu faţă la zid şi impuscat. Pe bune? În ce epoca trăim? Dictatura, va aduceţi aminte? Cam aşa a început şi ea. Azi se vorbeşte foarte mult despre dreptul la opinie şi mulţi sunt pentru -în anumite limite. Umorul sarcastic este felul meu de a pune degetul pe „tare”. Nu văd de ce supără ? Pentru că adevărul doare mai tare doar dat de înţeles ? Nu am folosit cuvinte jignitoare, am mers pe subînţelesuri, este felul meu de a face haz de necaz 2) Nu mă aşteptam să placă la toată lumea textul dar, atâta vreme cât este specificat acolo negru pe alb „veţi libertate deplină în privinţa conţinutului articolelor. Poveştile voastre pot fi inspirate din realitate sau doar rod al imaginaţiei; le vom aprecia în egală măsură! ” nu văd de ce ar fi ciudat să se termine acolo unde toată lumea se aştepta să înceapă – şi apropo de asta am citit un articol de nouăzeci şi ceva de puncte care mergea fix pe acelaşi concept. Deci …Dar , înca o data, nu despre asta era vorba aici.

  5. Cred că am mai spus:
    Din juriile de la SuperBlog nu fac parte „oameni de cultură” nici măcar atunci când sponsorul e o editură – care pare să nu se gândească niciodată să pună un redactor sau măcar un corector să citească articolele.
    Din jurii fac parte nişte simpli comercianţi (de obicei numai una bucată), patroni sau angajaţi. Oameni care poate că n-au citit la viaţa lor decât manualele de şcoală şi articole de scandal de pe net – din alea cu cât mai multe poze -, care nu ştiu cum să întocmească şi să respecte un barem şi cum să redacteze corect enunţul unei probe; nu ştiu ce-i aia creativitate, nu-i ştiu ce-i aia literatură, ce-i ăla jurnalism, ce-i ăla blogărit. În plus, unii au vechime şi le-au căzut cu tronc concurenţi cu vechime, cu care s-au bătut pe burtă la o gală sau alta.
    Dacă accepţi să participi la un concurs jurizat de ei o faci numai şi numai de dragul premiilor şi sub semnul loteriei.
    Prestigiul şi gloria sunt îndoielnice. Mai ales după Superblogul de anul ăsta, pe care-am înţeles c-o să-l câştige neîndoielnic iubitorul de aloe vera; iar „naşa” are şanse să rămână pe locul trei, după ce primăvara trecută a câştigat tot atât de „talentata” ei fină.

    Sau, altfel privind lucrurile, SB devine din ce în ce ai mult o gaşcă. Un grup care-şi permite să se joace de-a concursul. Dacă-ţi place cu adevărat să scrii, desprinde-te definitv de grupul ăsta. Şi nu mai privi în urmă. Uită că există.

    Cel puţin asta e părerea mea.

  6. Da, este fix ce-am remarcat şi eu. Am decis să mă desprind pentru că nu mă regăseam acolo, în grup. Concursul – cel pe care-l înţelesesem eu la început – s-a transformat între timp în altceva. Oamenii se cunosc cu juriile, de multe ori notele reflectă gradul de afinitate între juriu şi omul din spatele blogului şi absolut deloc textul. Scrierile – textele în sine – au devenit un accesoriu. Am văzut că lucrurile se schimbă într-o altă, direcţie diferită de cea pe aş fi găsi-o compatibilă cu aşteptările mele. De accea am decis să mă îndepărtez. Nu învinuiesc pe nimeni, articolul de faţă este o constatare a unor fapte într-o vizine critică în raport cu felul meu – da, al proprietarul acestui blog – de a vedea lucrurile. A fost considerat jignitor la adresa juriului, n-am fost de acord cu clasificarea. Este doar un articol critic. Atât.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s