Eftimiu nu spunea lucrurilor pe nume dar le dădea de înțeles

Eftimiu era un bărbat brunet, sigur pe el. Eftimiu știa întotdeauna ce vroia. Eftimiu vroia calitate, comoditate, modernitate, utilitate și simplicitate.

Eftimiu își începea ziua întotdeauna imediat după țârâitul alarmei de pe telefonul achizionat nu demult “on line” și și-o continua cu cafeaua proaspăt preparată în filtrul abia despachetat din cutia livrată ieri de un agent de livrări cutii și alte colete pe care-l sunase înainte să-l întrebe la ce oră și îi care spusese o oră și ajunsese fix la altă oră. Eftimiu se enervase căci Eftimiu era un om fix, foarte echilibrat, pentru care respectul față de ceilalți însemna aproape totul și care cerea de la ceilalți același lucru dar nu prea obținea caci oamenii erau oameni, nu se asemănau între ei, aveau gusturi și apucături diferite ceea ce era în definitiv foarte bine. După ce-și savura cafeaua proaspăt măcinată în mașina de măcinat cafea nu demult primită cadou de la un grup de prieteni care, ca de obicei își spărseseră capul în patru să găsească ceva pentru Eftimiu pentru că se știa că Eftimiu era o persoană dificilă, Eftimiu își deschidea sertarul cu ceasuri și-și alegea ceasul potrivit momentului. Erau momente cu soare, momente gri, erau și momente de cumpănă dar Eftimiu trecea peste pentru că Eftimiu era un bărbat cu scop și pentru ca pentru el nu exista cumpănă la momente.  Eftimiu era un bărbat ca toți alți bărbații cu ceva excepții pe care nu le-ar fi recunoscut de față cu ceilalți dacă n-ar fi insistat ceilalți să și le recunoască caci, spuneau ceilalți, o excepție recunoscută este o excepție devenită normă și Eftimiu ținea la norme aproape la fel de mult că la telefonul proaspăt achizionat sau că la filtrul de cafea abia despachetat din cutia livrată ieri sau ca la mașina de măcinat cafea nu demult primită cadou de la un grup de prieteni.

Eftimiu avea aproape tot dar nu totul caci asta ar fi însemnat să nu-și mai dorească nimic ceea ce i-ar fi provocat dacă nu o depresie, măcar un început de depresie căci așa văzuse el în filme că se petrec lucrurile atunci când nu mai ai la ce râvni : pici în depresie.  Eftimiu mai râvnea încă la fata aceea brunetă pe care o întâlnea zi de zi la metrou și care mirosea fin și profund și care îi aruncă din când în când câte o ocheadă care ar fi putut spune multe multe dacă Eftimiu nu ar fi fost cu trupul acolo și cu gândurile altundeva. Eftimiu iubea parfumurile fine si profunde. Eftimiu mai râvnea încă la anii 80’, la muzică anilor 80’, la gustul laptelui de capră turnat de bunica în ceașca ciobită și la încă altele practic imposibile.

În rest, Eftimiu era Eftimiu, un bărbat că toți bărbații care nu spuneau niciodată lucrurilor pe nume dar le dădea de înțeles.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s