Am fost odată tu

 Am fost odată tu. Micul prinț. Un mic sâmbure de adevăr apărut pe undeva prin Univers. Un prinț mic pe o planetă îndepărtată.  Lucrurile erau extrem de simple acolo, departe. Exista posibilitatea evidentă a echilibrului aproape perfect.

Plăcerea de a trăi.

La un moment dat a apărut o floare care nu era o floare ca toate florile și totul a devenit deodată extrem de complicat. “Nu trebuie să-ți pui niciodată mintea cu florile. Trebuie doar să le privești și să le mirosi” Cam asta ar fi esența. Odată ce te apuci să crești o floare care nu este o floare oarecare, apar și întrebările. Și, odată cu întrebările, apar posibilitățile.

Plăcerea de a descoperi.

Cum ar fi, de exemplu: „ a trăi pentru a-ți povesti viata ” ? Mare parte din vieți încep cu o floare. Ca și viața ta, micule print. Apoi totul devine complicat. Gabriel Garcia Marquez ți-ar putea de exemplu povesti că există o infinitate de feluri de a-ți povesti viața.

O poți, de exemplu, trăi prin ochii celorlați sau o poți doar imagina prin sentimentele tale. Sau poate ar putea fi  viața ta povestită de ceilalți. Viața publică este simplu de redat : e ca și floarea aceea care la început părea ca orice altă floare. O vedeai, o udai, creștea, se usca, murea și apoi apărea o altă floare. Și tot așa. Totul e vizibil și interpretabil. Există o floare și un infinit de posibilități. O oaie care mănâncă floarea. O botniță care împiedică oaia să mănânce floarea. Și așa mai departe.

Lucrurile devin puțin mai complicate când ajungi la viața ta particulară : s-o traiesti ? s-o povestesti ? de unde să începi? În cazul lui Gabriel Garcia Marquez ar fi interesat oare pe cineva că el a trebuit să înceapă ca avocat și a sfârșit ca scriitor ? Că începuturile lui ca jurnalist l-au ajutat să-și construiască povestea lui ca scriitor?

Desigur că a interesat!

Ar fi ca și cum tu ai vrea ca cineva să-ți deseneze o oaie și el ți-ar desena lada în care ar fi ascunsă oaia. Cam asta ar fi cu viață particulară. N-ar fi foarte foarte simplu dar nici extrem de complicat.

Cel mai complicat este însă când ajungi la viața ta secretă. Originea întâmplărilor. Filozofia ascunsă a legăturilor tale cu lumea. Sursele tale de inspirație. În cazul lui Gabriel Garcia Marquez, drama Amarantei, în cazul tău apariția ciudată a florii. Dezechilibrul creat de floare și consecințele lui. Originea călătoriilor tale. Plăcerea de a cunoaște. În cazul lui Gabriel Garcia Marquez, lupta dintre el și lume, căutările lui, întâlnirile lui cu sine, plăcerea profundă de a face din pasiune meserie, fiorul primelor sale povestiri, experiența primului roman. În cazul tău, controversele tale create de intersecții, descoperirea absurdului, șansa de a te întâlni cu propriile tale limite.

Plăcere de a te (re)descoperi.

Am fost odată tu. Un mic prinț mirat de ciudățeniile oamenilor. Un mic prinț care nu știa că lumea, pentru regi, e un lucru foarte simplu. Oamenii sunt toți niște supuși. De unde să știi tu micule prinț că toți putem deveni regi evadând dincolo de granițele regatului propriu? Descoperind lumea altora și stăpânind cunoașterea ?

Pe Markus Zusak l-ai fi putut cunoaște poate la fel de întâmplător ca pe aviatorul naufragiat în deșert și ai fi putut învăța de la el că se poate evada din închisoarea propriei planete și altfel decât răscolit de raritatea florii apărute de nu se știe unde.

Ai fi descoperit, poate, că Liesel – hoțul de cărti , prin relația ei aparte cu cărtile și cuvintele, își trăia de fapt viața în pofida morții înconjurătoare.

Lumea este practic infinită atunci când există plăcerea de a descoperi dincolo de limite.

Ca și tine, micule prinț, Liesel nu s-a lăsat învinsă de dorința de stăpânire a regelui destin. Dacă l-ai fi întâlnit pe Markus Zusak la fel de întâmplător ca pe aviatorul naufragiat în deșert, ai fi aflat că uneori oamenii și acțiunile oamenilor nu trebuie judecate la prima vedere. Uneori există explicația vanității, beției, egocentrismului. Ca toți oamenii în definiv, ca și tine micule prinț, Liesel își hrănea plăcerea de a descoperi lumea, furând. Liesel fura cărți ca să evadeze, tu, micule prinț, furai învățămintele date de ceea ce descopereai.

Întâmplarea a făcut că n-a fost să fie să-l întâlnești pe Markus Zusak la fel de întâmplător ca pe aviatorul naufragiat dar, în pofida întâmplării, tu, micule prinț ai existat. Drept mărturie că ai existat stă faptul că tu erai o ființă încântătoare, că rădeai și că-și doreai o oaie.

Drept mărturie că existăm, micule prinț, stă faptul că suntem ceeea ce ne imaginăm că suntem, datorită cărtilor.

„Sigur, cifrele sunt importante, dar şi mai important este ceea ce am încercat să clădim: o obişnuinţă a cititului, a gustului pentru lectură, pentru cultură.”

Acest articol a fost scris pentru  SuperBlog 2017  – proba editura RAO

Anunțuri

Un gând despre „Am fost odată tu

  1. Pingback: Proba 16. Transformă-ți personajul preferat în cititor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s