Un simplu călător în căutarea descoperirii de sine

Dacă m-aș fi născut undeva prin jurul anului 2000 m-aș fi numit Luca și mi-ar fi plăcut enorm să fiu.

Aș fi crescut într-o familie iubitoare, aș fi avut un câine, o pisică și niște părinți care ar fi dat totul că eu să am viața pe care ei nu ar fi avut-o. Aș fi avut o casă frumoasă, o mașină frumoasă, o viață frumoasă cu prieteni mulți și multe oportunități pe care poate nu le-aș fi trăit ca oportunități ci mai degrabă ca pe niște lucruri obișnuite pe care orice om născut undeva prin jurul anului 2000 le-ar fi avut. Aș fi avut o singură prietenă de suflet pe care ar fi chemat-o Maria și care ar fi provenit dintr-o familie cu mai puține posibilități. În ciuda originilor atât de diferite, eu si Maria am fi fost atât de apropiate una de alta, încât am fi dezvoltat împreună o pasiune comună pentru știință, lógică și calculatoare. Am fi intrat amândouă  la una dintre cele mai prestigioase facultăți din țară, la zi, și ne-am fi construit în timp ca un fel de binom în care ușurința de a vedea lucrurile ca normal picate din cer ar fi completat armonios dorința de a creea acele oportunități pe care viața nu le oferă decât celor privilegiați.

În prima, sau poate în a doua vacanță de vară din timpul facultății, Maria m-ar fi convins cu siguranță că lumea merită văzută si învățată mai presus de toate prin prisma oamenilor care o trăiesc și ar fi dezvoltat până la urmă în mine acea curiozitate típică celui care, până nu demult, credea că le putea avea pe toate.

Dacă m-aș fi născut undeva prin jurul anului 2000 m-aș fi numit Luca și, poate din curiozitate, poate din comoditate, sau poate doar ca să-i fac plăcere prietenei mele  de suflet, aș fi acceptat într-o zi de luni la început de vară să trăiesc visul american cu programul Work and Travel Vacanțe Speciale.

Sursa foto : CND Vacanțe Speciale

Aș fi mers într-una din agențiile CND Vacanțe Speciale  și aș fi spus ca tare m-ar bate gândul să experientez experiența desoperirii de sine undeva departe, fără părinți, fără prieteni, rude, mașini scumpe, undeva unde să pot deveni independentă, unde să cunosc oameni noi, să trec prin situații trăznite, să mă rup puțin de mine, să rup puțin din mine să dau și la alții, să cad pe gânduri, să devin filozof, să relativiz. O doamnă drăguță, brunetă și cu ochii verzi și un zâmbet cald mi-ar fi spus că mă înțelege perfect, că știe din propria experiență cum stau lucrurile cu rebeliunea, cu adolescenții, cu dorința lor de a vedea și a schimba lumea, mi-ar fi prezentat pe scurt conținutul programului și o listă de joburi, mi-ar fi cerut o carte de identitate și carnetul de student, mi-ar fi spus că va trebui  să-mi respect contractul oferit și să-mi termin studiile cu bine,eu aș fi spus că sunt un om de încredere, că la mine odată cuvântul dat e literă de lege,  m-aș f înscris în program, aș fi ales un domeniu care să mă atragă și un job care să-mi placă, aș fi trecut un interviu cu angajatorul, mi s-ar oferit cursuri de limbă engleză dacă aș fi simțit nevoia sa  progresez,  aș fi obținut viza pentru State și mi-aș fi trăit în sfârsit visul american. Din iulie până în octombrie.

Pentru a-i face pe plac Mariei, aș fi ales să-mi trăiesc visul american undeva la sud de Los Angeles, într-un loc numit San Mateo unde aș fi ajuns într-o seară caldă de iulie și unde m-ar fi întâmpinat John și Hilda și un câine pe nume Willy care s-ar fi agitat curios în jurul meu în căutarea fericirii absolute. Aș fi putut fi mesagerul fericirii absolute dar nu aș fi fost decât un simplu călător în căutarea descoperirii de sine. John și Hilda mi-ar fi dat un pat într-una dintre camerele triple de la parter și acolo, în camera aceea mare cu paturi de dimensiuni regești, aș fi descoprit pentru prima data în viața mea, că lumea nu este făcută după chipul și asemănarea mea.  Cu Li Wu m-aș fi împrietenit repede, ar fi avut un fel al ei specific de a introduce “h-uri” suplimentare în mijlocul frazei și asta ar fi creat în mine curiozitatea descoperirii unui altfel de a asculta lumea. Mai mult ghicind-o. La masa de seară ni s-ar fi servit un fel de chiftele plate într-un castron de porțelan roz pe care Hilda l-ar fi descris mândră ca fiind moștenit de la bunica ei din partea mamei, născută în Maryland, strămutată și crescută mai apoi în partea de jos a Californiei, nu departe de Mexic.

A doua zi de dimineață,  Hilda mi-ar fi prezentat-o pe Dorinda, studenta la arhitectură din Guadalajara, noua noastră colegă de cameră pe care aș fi privit-o mirată și un pic surprinsă de zâmbetul ei larg și de privirea ei profundă de culoarea castanei coapte. Apoi Hilda mi-ar fi dat lucruri relativ simple de făcut. Să strâng paharele, farfuriile, șervețelele, să curăț de firimituri mesele, să zâmbesc frumos familiei Smith din Texas, să-i urez week-end plăcut lui Malcom din Arizona. Să-mi exersez engleza prin conversații simple, politicoase. As fi fost acolo pentru job work and travel !

Dacă m-aș fi născut undeva prin jurul anului 2000 m-aș fi numit Luca aș fi relativizat condiția de necesitate privind-o doar și, mai ales, ascultând-o doar pe Li Wu depănându-și amintiri de pe vremea când, acolo, în China ei profundă, nu se strânseseră încă banii suficienți pentru ca ea, Li Wu, să ajungă să cunoască, să simtă și apoi să povestească lumii visul american.

Eu, Luca, cea crescută în familia aceea iubitoare, cu părinții mei care ar fi dat totul ca eu să am viața pe care ei nu au avut-o, eu puteam să văd, să simt și apoi să povestec doar exprimându-mi în cel mai simplu mod dorința “de a”.

Trebuia să mă îndepărtez ca să înțeleg și să apreciez  valoarea intrínsecă a lucrurilor.

Sursa foto : CND Vacanțe Speciale

În primul meu weekend liber “acolo, departe”, eu Luca cea iubită și cocoloșită m-aș fi simțit deodată vinovată față de Li Wu. Vinovată față de viața mea simplă, de casa mea frumoasă, de mașina mare și, în general, de condiția mea extrem de puțin complicată. M-aș fi simțit atât de vinovată încât aș fi invitat-o pe Li Wu să evadăm împreună preț de un week end. Să savurăm împreună mirosul Pacificului pe Big Sur, să imortalizăm sunetul valurilor în contact cu faleză abruptă, să ne minunam de îndrăzneala omului în fața naturii traversând și ținându-ne respirația pe Bixby Bridge.

Atât de sus, oceanul ni s-ar fi părut o jucărie la îndemâna vântului. Ca și oceanul, m-aș fi simțit acolo sus liberă și independenta, din ce în ce mai aproape de valurile mele, visele mele de adolescent rebel în confuntarea cu sinele.

Sursa foto : arhiva personala

Li Wu ar fi zâmbit în felul ei firav, un zâmbet abia ițit dincolo de șuvița de păr căzută din întâmplare prin mijocul obrazului  și mi-ar fi spus că, acolo departe, în China ei profundă, oamenilor le era interzis să viseze la zgomotul oceanului izbit de stânci. La luminile unui oraș văzut de sus. La sunetul firelor de praf bătute de vânt. Că ea, Li Wu, ar fi dorit să poată zbura, să se poată înălta, să-i pară distanțele cât firimiturile acelea de pe masa din sufrageria Hildei, să-i pară luminile deasupra orașelor cât un curcubeu, să asculte zumzetul frunzelor cu un ton mai jos ca cel al tacâmurilor aranjate de 3 ori pe zi sub privirea atentă a lui John.

Ascultând-o pe Li Wu aș fi înțeles că până și rutina ordonată poate deveni uneori poezie. Și astfel, după escapada pe Big Șur și lecția de viață dată de Li Wu, aș fi început să-mi creez propriile versuri.

Lunea, aranjând așternuturile în camera 102, trăgând de cearceaful alb ca să nu mai existe cute și aranjând perna fix pe mijlocul patului, mi-aș fi imaginat albul strălucitor de cald din Valea Morții. Cutele dunelor de nisip bătute de vânt. Hazardul creației și frumusețea neregulată a pietrelor. Lunea, aranjând așternuturile în camera 102, m-aș fi întrebat de unde să fi căpătat oare oamenii mania de a aranja cutele? N-aș fi găsit poate răspunsul potrivit și aș fi aranjat mai departe…

Sursa foto : arhiva personala

Marți pe seară m-aș fi ocupat de grădina din fata hotelului lui John. Aș fi plivit, aș fi săpat, aș fi udat. Și, inspirată de zgomotul apei în contact cu zgomotul pământului roșu, aș fi admirat măreția arborilor de sequoia din Yosemite Park, roșul lor stins de numărul acela impresionant de ani, rezistenta lor în lupta cu capriciile stârnite de slabiciunea  oamenilor – focurile, apele, vânturile, seceta, ploile. Pe seară aș fi ciocnit un pahar cu El Capitan și m-aș fi lăsat scăldată de razele soarelui la asfințit.

Sursa foto : arhiva personala

Miercuri ar fi fost ziua în care aș fi șters cu sârguință praful : vitrine, comode, pervaze cu orientare sud, statuete aduse de Hilda din India, tablouri în rame de lemn, pietre de colecție, cristale, granituri, pietre vulcanice. Hilda și John a fi fost într-o altă viață geologi și ar fi colecționat pietre. Praful, și mai presus de toate, pietrele, m-ar fi purtat cu gândul la istoria sedimentată a straturilor depuse unul peste altul de-a lungul timpului. Grand Canyon. Roșul portocaliu al pietrelor. Măreția naturii în fata omului.

Sursa foto : arhiva personala

Joi ar fi fost ziua când aș fi privit lumea de sus. La insistențele Hildei și sub atenta  supraveghere al lui John aș fi curățat de praf lustra de cristal din sala de mese. Acolo sus, într-un miros amestecat de fripură de bizon, cârnați cu cartofi prăjiți și pancake mi-aș fi imaginat luminile oamenilor văzuți de sus. Orașele oamenilor văzute de sus. Harta New-York-ului din Empire State Building.

Sursa foto : arhiva personala

Dacă m-aș fi născut undeva prin jurul anului 2000 m-aș fi numit Luca și aș fi trăit visul american în stilul meu : muncind, visând, văzând, învățând, cunoscând, aplicând. Profitând de șansa enormă de a mă numi Luca, de a mă fi născut undeva prin jurul anului 2000 și putând astfel profita de programul de schimb cultural internațional al Departamentului de Stat al SUA Work and Travel USA : programul work and travel

Dacă m-aș fi născut undeva prin jurul anului 2000 m-aș fi numit Luca și mi-ar fi plăcut enorm să învăț.

 

Acest articol a fost scris pentru  SuperBlog 2017  – proba CND TURISM

 

Anunțuri

Un gând despre „Un simplu călător în căutarea descoperirii de sine

  1. Pingback: Proba 18. O lume întreagă într-o destinație: Work & Travel USA cu Vacanțe Speciale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s