Viața e un joc și jocul suntem noi

 “Fiecare poartă în sine puțină pulbere de stele, mici glorii care nu pier”

Pam Brown 

Am trăit mult timp închisă într-o casă pătrată lipită de altă casă pătrată ferecată cu sute de lacăte. Îmi făcusem o obișnuință în a căuta cheile în fiecare noapte. În fiecare vis. Ani la rând am tot căutat cheia, de ruginiseră până la urmă și lacătele și visele și nopțile. Când credeam că fusesem ursită unei case pătrate lipită la rândul ei de altă casă pătrată, a venit Revoluția și, odată cu ea, totul, sau aproape totul, a devenit deodată posibil. Desigur, minunile se întâmplă încet și, mai ales, se întâmplă când decid ele că trebuie să se întâmple. Ceea ce e bine, este că se întâmplă.

În ritmul întâmplărilor s-au desfăcut pe rând lacătele. Visele. Nopțile au devenit încet gând și gândul a devenit încet, încet, faptă. În ritmul întâmplărilor am depășit casa și timpul și granițele și deodată mi-a vent să văd cât de departe pot ajunge. Am evadat din casă, din grădina casei, din ecosistemul grădinii, din universul ecosistemului și am pus degetul pe un punct. Habar nu aveam cât de departe e acel punct…

Punctul era departe și departe era relativ imposibil de imaginat. Și totuși era.

Ne dăduseră întâlnire la oră 8 în Paris, aeroportul Charles de Gaulles. Ghidul avea o valiză plină de amprente ale trecerilor lui. Stampile vizibile ale pelegrinarilor prin lume. Un tip puțin trecut de 30 ani, umblat prin lume. Ne spusese din start că va fi cea din urmă trecere a lui prin lume. Cea mai frumoasă . Apoi, se va retrage. Cea din urmă și cea mai presus. Și avusese dreptate.

In Bali, la Denpasar ne întâmpinaseră tunetele. Fulgerele. Viața. O pistă în mijlocul mării. Un petec de pământ pe care, dacă îl ratai, îl ratai. Pilotul era obișnuit cu peticele, n-am ratat pista dar am înghițit în sec. Și eu și alții ca mine. Ne priveam somnoroși și începeam să ne cunoaștem. Situațiile limită apropie. Suntem dorință, suntem gând, suntem vis. Suntem linie, suntem cerc, suntem virgulă, suntem punct și de la capăt. Suntem un univers general valabil. Suntem un infinit de posibilități.  Posibilitatea de a ne prelungi în continuarea noastră cu câte puțin din ceilalți. Ceilalți în prelungirea noastră. Noi în prelungirea celoralti.

Avionul a atins pista discret. Mai întâi pe o parte, apoi pe cealaltă. Procedură cunoscută în caz de condiții meteo nefavorabile. La sosire am fost întâmpinați cu flori de ibiscus portocalii. Aproape că dormeam și totuși savuram.

Prima oprire, prima cazare, prima exclamație, prima mirare a fost la Ubud. Un hotel mic revărsat în câteva zeci de camere pe malul unui lac plin de nuferi și cântece de greieri amestecate cu cântece de broaște. Un pod peste cântece, niște felinare pe marginea sunetelor.  O senzație de infinit terminată pe o terasă cu vedere panoramică. Eram decalați și totuși eram acolo. La capătul lumii era o lume perfectă în care imperfecții eram noi și felul nostru decalat de a vedea lumea. Noi și felul nostru decalat de a intepreta lumea. Lumea nu trebuie interpretată, lumea trebuie doar trăită.

planta verde

Am început să trăiesc lumea a doua zi într-o grădină verde pe malul unui lac plin de nuferi și broaște. De jur împrejur oamenii zâmbeau, salutau și treceau. Viața ca simplă trecere urmată de alte treceri, asta am început să învăț a doua zi. Zenul ca stare de spirit, zâmbetul ca accesoriu obligatoriu.

La opt ni s-a servit un mic dejun compus din fructe, la nouă ne-am urcat într-un autocar mic și am plecat să vizităm satul și meșteșugarii satului. Cioplitorii în lemn zâmbeau cioplind, pictorii pictau zâmbind, vânzătorii negociau zâmbind. Am început la rândul meu să zâmbesc. Starea de spirit molipsea. De jur împrejur oamenii își trăiau trecerea într-o rezonanță perfectă cu sacrul înconjurător. Pe tot parcursul acelei prime zile am fost inițiați în ceea ce reprezintă hinduismul balinez. Micile ofrande oferite pe malul râurilor, templele construite de localnici în grădinile caselor, templele satului. În credința balineza, fiecare divinitate este într-o relație profundă cu un element. Începeam, fără să știu, să dezvolt la rândul meu o relație profundă cu  starea de bine.

statuie floare

Seara ne-am adunat cu toții pe malul lacului cu nuferi și am sărbătorit împreună miracolul trecerilor. Simțind, tăcând, privind. Cuvintele ar fi fost de prisos. Am privit oamenii și le-am simțit sufletul. Am tăcut lacul și i-am mirosit nuferii. Am simțit verdele  ascultând  trecerile.

Primul masaj balinez l-am trăit imediat după, oferit drept recompensa pentru senzația de trăire colectivă creată. Era un pavilion mic la capătul unei cărări pierdute în noapte. Felinare pătrate indicau direcția, pietre mari, rotunde, trasau cărarea. Ritualul trecerii din starea de bine mental în starea de bine total începea cu un zâmbet și un pahar mic cu extras de ghimbir.  Tot restul l-am tăcut.

A doua zi am vizitat Luhur Uluwatu,  templul de pe malul mării. Maimuțele priveau marea și noi priveam maimuțele. Ni se spusese că sunt multe, nu crezusem că sunt atât de multe. Familii întregi protejau templul de curiozitatea oamenilor, noi ne protejam de curiozitatea maimuțelor. Ne scosesem cerceii, inelele, agrafele, ceasul, brățările. Curiozitatea maimuțelor era mare și marea era la o prăpastie distanță. Locul acela era  metáfora perfectă a lumii în echilibru pe o stâncă.

maimute tarm

Spre seară ne-am dus pe o plajă din apropierea unui oraș să privim marea. Ne așteptam să găsim o plajă de poveste, am găsit o plajă plină de resturi. Era un peisaj ciudat străbătut de o conductă rotundă, mare, hidoasă. Nu departe de noi, o femeie îmbrăcată într-un sarong albastru, masa un turist pe un cerceaf alb întins peste nisipul alb. Nu era roz, nu era magic, nu era sublim dar era uman. Am închis ochii să-mi simt gândurile.  Am deschis ochii și am văzut lumea,

Cele două zile puse cap la cap au fost primul meu moment magic dintr-o mulțime de alte momente magice care au urmat. Un moment cât un infinit de mici momente puse cap la cap. Momentul care contează și trasează. Momentul care schimbă.

Viața e un joc și jocul suntem noi.

 

Dacă vrei să te joci, călătorești și îți place să povestești, lasă un comentariu la acest articol în care să destăinui cea mai frumoasă amintire de călătorie. Povestile care vor inspira cel mai mult vor fi premiate de către momondo cu un city-break de 500 euro sau cu unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro.

Acest articol a fost scris pentru SpringSuperblog 2018 proba momondo

 

 

 

 

15 gânduri despre &8222;Viața e un joc și jocul suntem noi&8221;

  1. Fiecare călătorie e frumoasă. Ultima a fost un cadou de ziua mea la Viena. Un cadou primit de la fratele meu și cumnata mea. Ei merg din două în două săptămâni la tratament. Ea, cumnata mea, face un tratament împotriva cancerului. Dar asta n-a înverșunat-o în rău. Încearcă să treacă frumos peste acest necaz și să fericească alți oameni. Necazul avut o face mai umană și profită de fiecare clipă de a sta lângă oamenii dragi ei. Asta e frumusețea călătoriilor. Să profiți cât mai mult de minunile care le vezi alături de cei dragi.

    1. Fiecare calatorie e un fel de depasire de sine. Cunosc senzatia si stiu cat de mult conteaza speranta. Evadarea. Posibilitatea evadarii. Mama mea a supravietuit cu speranta ca va mai ajunge odata la Paris.

  2. Cred ca daca ar fi sa ma apuc sa povestesc din calatorii, n-as termina într-o luna. Si daca ar fi sa scriu, as iesi la pensie, si tot as mai avea. Eu sunt o aiurita si o dezordonata, mai ales când pregatesc plecari. Odata, am pregatit doua valize pentru un concediu, si am plecat de-acasa doar cu una. Hahaha! Îti dai seama câte improvizari a trebuit sa fac, sa suplinesc lipsa… de creier! 🙂
    Bafta, Daniela, si tie, si cititorilor tai!

    1. Eu stresez la maximum cand trebuie sa plec undeva. Si plec des. Asta a fost dintotdeauna visul meu … sa plec. Deci sunt practic tot timpul stresata. Cel mai bine este atunci cand ma intorc. Starea de bine de a-ti aminti ca ai fost. Ca te-ai imbatat cu privelistea si am aranjat-o frumos intr-un colt al mintii. Si ca acolo va ramane. Multa bafta si tie !

  3. Bali pare o destinatie de vis. In ciuda stresului de care povestesti, cred ca e si un mare noroc sa poti pleca in atat de multe locuri.

  4. Nu știu cum de sărisem peste articol. Din nou mă pierd și mă regăsesc in ceea ce transmit cuvintele pe care le scrieți. M-am îndrăgostit de Bali când am văzut ,,Eat.Pray.Love” Sper să ajung acolo într-o bună zi. Minunat scris! Mult succes!

    1. Am citit cartea si, imediat dupa, am vazut filmul. Super amandoua. In Bali am ajuns din intamplare cu mult inainte. Recomand. Iti doresc sa ajungi acolo, departe ! Mult succes si tie !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s