Uneori am impresia că toată lumea vorbește un fel de chineză amestecată cu un fel de japoneză și apoi, ca să nu devină prea lung, prescurtează aleator.
Totul a început acum vreo două luni când tanti Mia a venit să-mi spună că merită cel puțin o cafea. Am privit-o puțin mirată și am invitat-o în casă. În timp ce amestecam în ibricul roșu, am întrebat-o de unde și până unde ideea cu cafeaua. Tanti Mia m-a privit lung, așa, ca și cum ar fi urmat o chestie care ar fi revoluționat mersul global a lucrurilor și mi-a spus “am găsit un teren care ți-ar veni mănușă”. De unde știa tanti Mia că-mi trebuia mănușă nu știu, cert este că subiectul mă interesa.
Voiam să-mi construiesc o casă mică, la țară. Să aibă grădină și priveliște ca să pot deveni zen. Am turnat cafeaua în ceștile de porțelan moștenite de la bunica și am rugat-o să-mi povestească puțin despre teren. O rugasem din politețe că oricum ar fi povestit.
Sursa foto : AIA Proiect
Terenul era situat undeva nu departe de intrarea la oraș și avea o dimensiune acceptabilă. Până să-și termine cafeaua, hotărasem deja că vom merge a doua zi să “aruncăm un ochi”. Zis și făcut! A doua zi la 7:00 hălăduiam între casa lui Nea Mircea, viitorul posibil vecin din stânga și viitoarea casă a lui Ghiță, potențialul viitor vecin din dreapta. Loc viran cât cupinde, priveliște largă, cu fața la munte, aer curat. Avusese dreptate tanti Mia, era fix mănușa de care nu știam că am nevoie. Am cerut numărul, am sunat la proprietar, am hotărât se ne vedem la 5, să negociem. Ne-am văzut la 5, am negociat, am bătut palma “de principiu” c-am zis să nu mă avânt așa, cu capul înainte. A rămas să ne vedem peste 2 săptămâni să încheiem acordul final.
Seara m-am văzut cu Sică și cu Victor, doi foști de facultate, care tocmai ieșeau dintr-un lung proces de finalizare a visului văzut cu ochii și care știau mai bine ca oricine ce și cum și mai ales cât. Și aici a apărut senzația aceea ciudată că toată lumea vorbește un fel de chineză amestecată cu un fel de japoneză și apoi, ca să nu devină prea lung, prescurtează în mod aleator.
Primul a început să istorisească Sică, începând cu terenul. “Vezi”, mi-a zis el “să iei în considerație limita de proprietate, natura terenului de fundare și, cel mai important, POT-ul și CUT-ul”.
L-am privit buimacă și m-am gândit că era din cauza vinului și a faptului că Sică trăise mult timp prin Franța. Uneori încurca limbile fără să-și dea seama. Nu era nici una, nici alta, erau niște termeni prescurtati aleator din care “specialistul” de Sică pricepea aproape totul si ne-specialisat de mine practic nimic.
Apoi a continuat Victor cu avizele și studiile geotehnice, foarte importante și ele, cel pentru fazele preliminare de proiectare, cel pentru D.T.A.C urmat de cel pentru D.T.D.E. Sică părea să vorbească franceza, Victor vorbea sigur un amestec ciudat de chineză cu japoneză. Toate abreviate. Ca să ajung întreagă la capătul serii, am încercat să ajung la faza aceea frumoasă și relaxanta când îți alegi modelul și culoarea gresiei din baie, dar n-am reușit să ajung decât la planurile de urbanizare și importanta lor vitală în ceea ce va reprezenta poate, odată, casa aceea de vis cu priveliște degajată și atmosferă zen de jur împrejur.
“Vezi tu”, mi-a zis Sică spulberându-mi visul cu vedere la munte, “în cazul tău, ținând cont că este vorba de un teren individual de dimensiuni mici , organele de avizare solicită un P.U. D în Certificatul de Urbanism fără a mai fi necesară întocmirea P.U.Z. întrucît aria de acoperire a unui P.U.Z. este prea mare și scara la care este redactat proiectul nu permite realizarea detaliilor”.
În acel moment precis, nu știu de ce, dar chiar și fără să înțeleg despre ce este vorba în amestecătura aceea de litere, mi-am spus “Pam-pam, trăiască Sică, a eliminat din start P.U.Z-ul”.
N-a durat mult starea mea de zen c-a intervenit din nou Victor cu un detaliu important privind serviciile RTE și CTC. “Fără ele ești cam mort că, nefiind în domeniu, n-ai cum să știi. ”
Nu eram în domeniu și eram definitiv moartă!
Sub povara abrevierilor și a chestiilor tehnice, m-am ridicat de la masă s-o sun pe tanti Mia, să-l sune pe proprietar să-i spună că, pe principiul că nimic nu-i bătut în cuie, am decis să-mi retag palma și să mă mut la bloc. Am sunat de 5 ori lung, tanti Mia se culca devreme și avea vată în urechi. Am lăsat-o “pe mâine, că și mâine e o zi”, mi-am luat la revedere de la Sică și de la Victor mulțumindu-le sincer că-mi deschiseseră ochii și mă încuiasem în casă cu un pahar de țuică în față, să-mi mai treacă termenii aia din cap. Nici măcar țuica n-a rezistat termenilor care nu s-au lăsat timp de o noapte întreagă în care am visat cu PUZ-ul se aliase cu RTE să-l sape pe CTC care, împreună cu D.T.D.E. și P.U.D –ul formaseră o coaliție de dreapta care să mă sape pe mine.
Săpată și nedormită, i-am răspuns lui tanti Mia la telefon pe la 6 fără un pic, căci tanti Mia era “om de dimineata” și văzuse că o sunasem insistent cu o seară înainte. O invitasem la o cafea, că la telefon era prea mult de spus și, în timp ce amestecam în ibricul roșu, o informasem oficial că renunț la casă și mă mut la bloc. La insistențele ei, îi povestisem despre noaptea mea în companía PUZ-ului și tanti Mia mă întrebase de ce nu îi sun eu pe cei de la “AIA proiect” că ei sunt specialiști în domeniu, de ce mi-aș bate eu capul cu toate trăznăile alea prescurtate când există specialiști plătiți să se ocupe de asta? Că ea știa deja cel puțin 5 cazuri de oameni fericiți dintre care familia Căliman din Buzău care avea doar cuvinte de laudă în ceea ce privește colaborare acu AIA Proiect sau familia Dumitrescu din Giurgiu care și-a văzut visul cu ochii datorită oamenilor potriviți la locul potrivit. “Ca să nu mai zic” , spusese tanti Mia, „de Bebe , îl știi pe Bebe Ionescu din Focșani, văr de-al doilea cu Răzvan, nepotul… Bebe a fost de-a dreptul fermecat de echipa de profesioniști de mare calibru pe care a avut-o în față”
Am stat un pic să mă gândesc la ce-mi spusese tanti Mia și mi-am spus că de ce nu, în definitiv încercarea moarte n-are, că prea tare îmi picase cu țanc terenul ăla cu vedere la munte ca să renunț așa ușor în fața unor prescurtări din chineză.
Și n-am regretat. Am sunat la AIA Proiect, am făcut programare, am fost primită a doua zi, am explicat cam ce vreau, ce tip de vis am, pe unde e situat terenul, care ar fi aspirațiile mele privind visul și nivelul așteptărilor privind costurile. Am căzut de acord, am schițat împreună ce tip de proiect de casa, în linii mari și apoi în detaliu, orientarea, amplasarea numărul de etaje, cât de mare, cât de lung, cât de lat, ce tip de material, ce formă pentru acoperiș. În fine, chestii din astea care te fac să devii zen numai când aduci vorba de ele și nu trebuie să te ocupi tu de toate detaliile. Apoi am continuat cu un studiu de fezabilitate al investititiei imobiliare – era fezabil – și, pentru că era fezabil, am sunat proprietarul și am bătut palma.
Sursa foto : AIA Proiect
A urmat apoi o perioadă zen în care am lăsat specialiștii să se ocupe de toate : studiile geotehnice, planurile urbanistice necasare, obtinerea avizelor de construire, proiectul pentru autorizația de construire, documentația tehnică pentru autorizația de construire, avize și acorduri diverse. Eu doar stăteam și urmăream desfășurarea logică a lucrurilor. Conform planului, construcția început într-o joi și s-a terminat 1 an mai taziu, într-o vineri. În tot acest timp am beneficiat de serviciile lui Gică, dirigentele de șantier datorită căruia am cunocut-o pe Ida, soția lui, cu care am simpatizat instantaneu datorită pasiunii comune pentru grătare în aer liber.
Tot datorită lui AIA Proiect am beneficiat de asistentă tehnică pe șantier și urmărirea lucrărilor pe toată durata lucrărilor, am avut șansa de al cunoaște pe Mircea – responsabilul tehnic cu execuția -, un tip deosebit împătimit de-al scrisului ca și mine și pe Paul – managerul de proiect.
Pe toată durata proiectul m-am simțit ca făcând parte dintr-o mare familie în care fiecare membru știa cu precizie ce are de făcut. Ceea ce a contat în primul și primul rând a fost finalitatea proiectului și satisfacția clientului. Adica a mea. Zâmbetul meu zen privind munții din șezlongul așezat în spatele casei cu mansarda P+M de tip Bujorul alb.
Stau și privesc munții și-mi spun că uneori, cu toate că am impresia că toată lumea vorbește un fel de chineză amestecată cu un fel de japoneză și apoi, ca să nu devină prea lung, prescurtează aleator, am mare noroc cu tanti Mia căstie ce-mi trebuie.
Acest articol a fost scris pentru SpringSuperBlog 2018, proba AIA Proiect
Metafora buzz-ului 
2 gânduri despre „Trăiască Sică, a eliminat din start P.U.Z-ul !”