JURNAL DE SUPERBLOG – A ÎNCEPUT SA MI SE CAM IA

Simplu, scurt, fără stil. Aberant. Abstract.

A ț-spea  probă,  a ț-spea notă.

Locul ț-spe.

Ce mai contează? Azi vreau să scriu … simplu. Azi este de un galben apendice. Frunze găunoase mi se păr prăpăstii. Într-una dintre ele cântă. Încerc să înțeleg. Abisul urlă, mă fac că zbor. Ați încercat vreodat senzația de ? Cum e? Ce v-a rămas întipărit pe retină ? Mie un pic de verde.  De jur împrejur vidul. Senzația de vid o simt ca o miercuri. Puțin mai profundă ca duminică dar totuși. Îmi place să cred că sunt mai presus. Nu sunt defapt decât mult sub .

Cam asta ar fi.

Ah, da. În ceea ce privește analizele, depinde de ce. Și de unde. Și începând cu. În rest e sâmbătă.  SI e super simplu. Continui?

E simplu. Am scris dintr-o suflare. Nici un efort. Nema. Să tot scrii așa. Dar chestia cu Superblogul este că NU poți să scrii așa decât când. Înțelegeți voi. Dacă aș fi fost … Dacă ar fi nu s-ar mai povesti.

Am un stil aici . Stilul meu de plecare. Acela care mă definește. Abstract, al naibii de abstract. Nu înțelegi nici dacă citești de zece ori. Mesajul există, ideea e ascunsă bine. Dar îți trebuie diplomă.

Dar …

Când scriu ca să respect o temă , adaptez. Se vrea iepure, scriu din perspectiva iepurelui. Se vrea umor, scriu să radă și boul. Și vaca și savantul. Asta e iepurele. Comun. Că de aceea e iepure cu priză la public. Așa am înțeles eu că trebuie să fac. Să respect. Să mă adaptez. Jocul e fain, ies din mine, devin alta.

Să scriu abstract? E simplu. Dar nu asta e jocul și nici tema . Dar nu contează. Nu sunt prietenă.

Povestea iepurelui în versiunea abstractă – nu mai mult de 5 minute , jur. Dar pariu că nu iau suta?

Mă numesc așa cum nu s-a numit nimeni și am un moț într-o culoare sublimă. La lumină pare verde dar de fapt e roz când te uiți la ea dintr-o parte și apoi clipești de cinci ori ca prietena mea iepuroaică Fifi de care îmi place atât de mult încât aș vrea să devin un super – iepure, așa deodată super – iepure, să mă dau mare de atâta cât sunt peste iepurele care ar trebuit să fiu și n-am reușit să fiu dar sunt sigur că iepuroaicei Fifi îi place de mine așa cum sunt, galben apendice, defapt puțin roz căci între timp am crăpat utin , pe la margini , dar nu a văzut nimeni si asta cu atât mai bine, că ar fi râs de mine tot cartierul și mi s-ar fi dus vestea și nu povestea, că povestea ar fi fost prea simplu să se ducă, și, în definitv, de ce nu s-ar duce că de aceea există cuvintele și mai ales literele și cu atât mai bine că altfel nu.

3 minute. Simplu că para care cade.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s