Îmi explodează imaginația de atâtea destinații posibile

Știi? Simt că-mi ard degetele de atâtea planuri și că îmi explodează imaginația de atâtea destinații posibile. Aș pleca cu tine ieri și m-aș întoarce poate niciodată. Dar timpul, acest inamic declarat al după-amiezelor colorate de toamnă, îmi limitează posibilitățile aducându-mi raționalul la ordinea zilei. Mă decid greu și uit repede dar persist să cred că există aceea formă posibilă de “noi și lumea” compatibilă cu felul nostru de a defini timpul.

 

Sursa foto: Unsplash.com 

Caut …

Ajustez criteriile de căutare până găsesc conceptul perfect :  city break Christian Tour.  Călătoresc odată cu imaginile și cuvintele, îmi imaginez orașe, turle, piețe și arome și ajung să vreau și mai profund să lungesc timpul, să-i dau elasticitatea necesară universului de posibilități. Îmi defilează prin fața ochilor o mulțime de oferte city break, si visul stă ascuns în spatele “click-ului”. Apăs, din curiozitate, pe fiecare link, călătoresc cu fiecare imagine și, într-un final, aleg : Roma!

Știi ? Am chef un chef nebun să dispar cu tine în lume. Să ne pierdem odată cu toamna și se ne rătăcim odată cu pașii. Să creăm dispariția perfectă, eu și tu, și să lăsăm doar o urmă de noi în spatele nostru, ascunsă sub un câmp galben de frunze, toamna. Să nu existe definiție mai bună a  spațiului acela lăsat liber în urma noastră decât „au plecat ca doi nebuni îndrăgostiți într-un city break în Roma” . Lumea să înceapă să-și pună întrebări  și noi, între timp,  să ne vedem de lumea noastră într-o cameră mică  de hotel din lista cu hoteluri Christian Tour.  Lumea noastră ar fi compusă acolo din fântâni cu apă cristalină și multe, multe cărări.   Toate cărările noastre ar duce la Colosseum , în acea după amiază colorată de toamnă.  Ar fi atunci un cer senin, taman potrivit pentru cărări, și soarele ne-ar bate domol privirile. Tu ai privi arcadele ionice, eu aș privi arcadele  dorice și amândoi ne-am imagina luptele din hăul timpului. Eu ți-aș spune că detest violența și tu mi-ai descrie în metafore divine arhitectura specifică locului.  Tu ai descoperi metaforele, eu te-aș descoperi pe tine în spatele metafoelor. Am ieși câștigători amândoi și ne-am bucura ca doi copii alergând pe colina Palatinului, una dintre cele șapte coline ale Romei. Acolo ne-am naște din nou, așa cum s-au născut atunci, demult, Romulus și Remus. Tu ai privi râzând cerul și eu mi-aș dori atunci să-mi crească deodată aripi. Aș arunca bănuți imaginari pentru dorințe în « Fontana di Trevi » și aș aștepta puțin să se întâmple. Dacă nu s-ar întâmpla, aș reveni și aș tot reveni până s-ar petrece. Aripile ar crește la locul lor și eu, de atâta bucurie, aș colora toată ziua aceea în turcoaz. Apoi mi-aș dori o frântură din libertatea de a vedea Roma de sus și  tu mi-ai întinde o bucată de ceramică pe care ar scrie   „locul de sus, stânga, sus de tot”.

 

Sursa foto: Unsplash.com 

Știi ? Îmi doresc atât de mult să privim luna de pe acoperișurile Romei încât aș urca cele cinci etaje cu trepte cât casa fără pic de lacrimă . Aș considera destinația finală drept scop suficient pentru efortul de a fi și aș atinge teresa gâfâind de atâtea trepte Acolo sus tu mi-ai povești străduțele înguste din Trastevere, florile și zâmbetul delicat al chelneriței cu șorț alb, sandwich-ul cu Porchetta pe care l-am împărți mereu la doi și, tot acolo, sus,  eu aș avea o poftă nebună de o înghețată cu vanilie pe lângă Pantheon.

Știi? N-am  nimeri din prima locul acela vestit de lângă Pantheon dar, tot căutându-l, ne-am opri să privim Tibrul cum trece. Timpul ar ține cu noi și s-ar opri un pic în loc, atât doar cât să curgem și noi odată cu el. Apoi am găsi “gelatteria” aceea celebră și ne-am așeza pe o treaptă tocită de timp în Piazza de la Rottonda. Eu aș gusta vanilia, tu ai încerca fisticul, sau invers. În definitiv, nu va conta culoarea. Cel mai mult m-ar emoționa istoria care s-ar scurge prin cupola mare, cea mai mare cupolă a antichității. Mai întâi templu al tuturor religiilor antice, mai apoi biserică și, într-un sfârșit, bazilică, Pantheonul ar adăuga o urmă a trecerii noastre prin lumea aceea multă a după amiezei călduțe de toamnă. Ar cădea frunze mari de platan și viața ar fi atât de frumoasă, acolo, departe, încât ne-am dori un weekend întins până la infinitul acela infim de mic care ne-a despărțit odată, demult, când încă îmi ardeau degetele de atâtea planuri și îmi exploda imaginația de atâtea destinații posibile. De atunci am învățat să prețuim frunzele de platan toamna și să nu mai lăsăm tăcerile să ne distrugă metaforele.

Articol scris  pentru SuperBlog 2018 , proba  Christian Tour

Povestea textului : Am scris aici visele din spatele gândurilor și imaginile care îmbracă cuvintele cu care am încercat să descriu locurile, oamenii, senzațiile, gustul și culorile. Am scris metaforele din spatele toamnei și am descris cu ele umbra nenumăratelor posibile treceri. Am imaginat infinitul ca un element dintr-o lungă lista de posibilități. Sper să existe timpul și starea necesară trăirilor din spatele cuvintelor.

 

Reclame

Un gând despre &8222;Îmi explodează imaginația de atâtea destinații posibile&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s