Mama inventase un loc ciudat pe care îl numise Patagonia

Ca să convingi copilul să mănânce, îți trebuie o doză mare de răbdare, ceva noțiuni de tactică aplicată unor situații critice și multă, multă diplomație. Eu, de exemplu, nu mă lăsam convinsă ușor. Nu mâncam decât dacă era să pot imagina povești. Și câtă imaginație poți să ai când e să ți se ceară constant povești de dimineață, la prânz și seara ? Multă ! Ca să mă alimenteze suficient, mama inventase un loc ciudat pe care îl numise Patagonia. Multă vreme crezusem că Patagonia făcea parte din recuzita de invenții ad-hoc ale mamei. Suna bine, părea să aibă munți acoperiți cu zăpadă și era undeva la capătul Pământului. În realitate locul exista cu adevărat, cu mica diferență că  Pământul nu se termina nicăieri și practic niciodată.

Patagonia 1

Sursa foto : Extreme Travel and Adventure

Între timp am crescut și am renunțat încet-încet la șantajul din jurul dumicatul. Poveștile însă au rămas. A rămas și numele acela ciudat, și tărâmul înzăpezit de la capătul de lume a devenit încet-încet un fel de motto : “Cand vrei să trebuie, e musai să poți”.  Și am putut câteva țări din Africa și vreo două circuite safari.

Safari

Sursa foto : Extreme Travel and Adventure

Pentru Patagonia încă “trebuie” dar nu mai e mult până să “pot”. Căi există și una dintre ele se află la o aruncătură de băț de locul în care mama îmi țesea poveștile : Extreme Travel and Adventure din Brașov, calea Bucureștilor 148. Ei au început să țeasă vise acum peste zece ani și au fost prima societate din România specializată în expediții și turism de aventură. Mă bucur tare că țesătoria de vise este la Brașov , îmi fac o cafea neagră, privesc profund Tâmpa în zare și îmi fac planul de viitor.

În vis se face că dansez tangoul argentinian pe pietrele cubice din capitala tangoului. În realitate există youtube. Profit de șansa de a există într-o epocă deschisă la împletituri diverse între real și virtual și continui să dansez. Ïn Argentina aterizasem ieri, după un zbor palpitant. Reușisem să ațipesc preț de-un continent și ceva dar mă trezise mirosul de cafea și anunțul făcut de copilot : „aterizăm la Buenos Aires !”

Tango

Sursa foto : Extreme Travel and Adventure

Apoi ne cazasem și profitasem de cerul înstelat o bună parte din noapte. În realitate eram puțin decalați. A doua zi plecasem spre Ushuaia, cel mai sudic oraș al Planetei. Poate că fix acel punct situat pe malul canalului Beagle reprezintă capătul. Sau poate că totul, până și capătul, stă ascuns în spatele unor metáfore. Sorb din cafeaua negră, privesc Tâmpa în zare și caut semnificația metaforei. Dintotdeauna am fost fascinată de numele care ascund în spate povești. Ushuaia le creează și le inspiră. Inspir oceanul, expir … Antartica. Totul e la o aruncătură de băț și un ocean depărtare. De jur în jur, munți. Admirasem atunci, în vis, munții înzăpeziți și colonia de pinguini de pe Canalul Beagle și uitasem că distanțele nu se măsoară în intensitatea cu care dorim să le putem ignora ci în puterea dorintei de a le reduce la un punct.

Ushuaia_Fin_del_Mundo-768x480

Sursa foto : Extreme Travel and Adventure

În realitate nu pot ignora faptul că, datorită dumicatului care nu se lăsa dus fără povești, sunt dependentă de Patagonia și de Țara de foc. Și apoi, când mă aștep mai puțin, începe să plouă la Brașov și Tâmpa se pierde într-o ceață lăptoasă. Plec cu ceașca cu tot și-mi găsesc un loc cald lângă un ghiveci mare. În vis aterizasem ieri la El Calafate și azi vizitam ghețarul Perito Moreno. Apoi navigasem pe lacul Argentino. Tind să cred că mă pierdusem atunci puțin cu ochii agățați de pereții de gheață înalți de 70m dar nu sunt sigură. În realitate am rău de înalțime și mă orientez rar in spațiu. În vis mă cațar repede, iau repere fiabile și nu mă rătăcesc niciodată. Pereții de gheață însă îmi capteaza  într-atât privirea încât uit  că în realitate  încerc  cu disperare să găsesc motivații suficiente pentru a îmi depăși limitele. La limita de sus a rezistenței la vis, revin lângă ghiveciul mare și mai arunc un lemn pe foc. Apoi îmi imaginez că mă urc într-un autocar mare și cobor la prima : Puerto Natales. Odată, demult, cineva drag mi-a trasat două mari principii în viață de care m-am apucat strâns și am tot străbătut. Uitarea și speranța. N-am uitat, doar am ignorat : capul ultimei speranțe există cu adevărat. Un navigator pe nume Juan Ladrilleros l-a botezat așa în 1557 pe când încă mai spera să găsească strâmtoarea Magelan. Nu s-a înșelat, până la urmă a reușit! Eu nu caut dar găsesc că vremea se schimbă frecvent la Brașov. Unele zile par anotimpuri după anotimpuri. E atât din toamnă la Brașov încât mi se face un chef nebun să văd munții și torentele din parcul național Torres del Paine. Să străbat hai-hui la pas parcursul W și să mă privesc ochi în ochi cu condorii. Dacă am noroc. Dacă nu, data viitoare. În rest, doar eu și sunetul munților. În vis îmi cresc aripi de atâta liberte și totul pare posbil și extrem de ușor. În realitate trebuie să scap de durerea asta de genunchi care-mi macină imaginația. Cu fața la Tâmpa încerc câteva genoflexiuni și îmi promit să nu mă las doborâta de cele 20 de kilograme în plus . Și, la urma urmei nu contează cât de multe genoflexiuni nu voi face atâta vreme cât, cu Extreme Travel and Adventure există câte o excursie pentru fiecare. În ceea ce mă privește,  turismul de aventura în Patagonia  va fi o excursie personalizata, fix pe măsura mea.

Santiago_de_Chile-768x480

Sursa foto : Extreme Travel and Adventure

Între timp s-a lăsat noaptea peste Brașov și mi s- făcut somn. Atât de somn de crapă și pietrele și perna și adorm. În vis, mă plimb la pas prin Santiago de Chile. Îmi place la nebunie arhitectura neoclasică a centrului vechi și străduțele cu curbe sinoase. De jur împrejur Anzii, colinele , un amestec de stil Art déco și neo – gotic și, prin mijloc, răul  Mapocho înconjurat de parcuri, mă fac să dorm neîntoarsă până dimineață. Mă trezesc cu gândul la mama și la poveștile țesute de ea în jurul dumicatului. Ca să mă alimentez suficient, mama inventase un loc ciudat pe care îl numise Patagonia. Multă vreme crezusem că Patagonia făcea parte din recuzită de invenții ad-hoc ale mamei. Suna bine și părea să aibă munți acoperiți cu zăpadă. În realitate locul există cu adevărat, cu mica diferență că  Pământul nu se termină nicăieri și practic niciodată, mai ales când vrei să “trebuie” să simți că „poti”. În rest , toate căile există. Una dintre ele se află la o aruncătură de băț de locul în care mama îmi țesea poveștile : Extreme Travel and Adventure din Brașov, calea Bucureștilor 148. Mă bucur tare că țesătoria de vise este la Brașov , îmi fac o cafea neagră, privesc profund Tâmpa în zare și sun 0722 826 036 să rezerv.

Articol scris  pentru SuperBlog 2018, proba Extreme Travel and Adventure

 

Reclame

2 gânduri despre &8222;Mama inventase un loc ciudat pe care îl numise Patagonia&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s