O dispariție

Origini

Anunțurile publicitare au dispărut într-o vineri, acum mulți ani. „Suntem ceea ce ne dorim să cumpărăm” devenise un slogan mult prea contagios și se luaseră măsuri ferme.
Excesul de interacțiune și contact social era considerat dăunător. Prea multe schimburi, prea multe reacții, prea multe întrebări, prea mult interes stârnit din prea multă curiozitate, totul prea disponibil pentru toată lumea și, în primul și primul rând, mult prea ușor.

surrealism photography of person reading news paper in fire while sitting on stool

Sursa foto : Unsplash – Elijah O’Donnell

Oamenii ajunseseră să cunoască totul despre toate foarte repede. Uneori la un click distanță pe site-urile specializate. Accesul la informație devenise mult prea la îndemâna oricui. Într-un mod rațional și cu o logică sistemică avansată, oamenii învățaseră să caute singuri până găseau. Omul bine informat era considerat embrionul inamicului public numărul unu. El elimina prin comparație și negocia prin exemple concrete disponibile la “categoría respectivă”. Mult prea puternic, mult prea rațional și, prin urmare, mult prea periculos.

Mic manual de supraviețuire

O bună bucată de timp după dispariție nu s-a mai vândut nimic, nu s-a mai cumpărat nimic, nu s-a mai întâlnit nimeni cu nimeni și viața a devent deodată plată. Atât de plată încât izbucnise epidemia de depresie generalizată. Fiindcă acest lucru dăuna grav productivității, se luaseră, într-un final, măsuri de deplatizare. S-au creat cursuri speciale de „vânzare – cumpărare în lipsa anunțurilor publicitare” în care se punea accent pe acea epocă îngropată în timpuri demult apuse în care anunturile publicitare nu existau deloc. Cursanților li se cerea să-și imagineze scenarii diverse în care, într-un interval de timp dat, trebuiau ori să vândă, ori să cumpere, ori să închirieze, ori să promoveze, ori să caute un loc de de muncă. Și lista scenariilor de imaginat continua : prestări servicii, modă – frumusețe, copii – articole, jucării, casă și gardină, afaceri diverse, …

black laptop computer on top of table
Sursa foto : Unsplash – rawpixel

Pentru că oamenii nu trăiseră vremurile în care nu existaseră deloc anunțurile publicitare și pentru că erau mult prea învățați cu a găsi orice, oriunde, la un click distanță, cursul de adaptare la lipsa anunțurilor publicitare se dovedise greu de pus în practică. Oamenii uitaseră, pur și simplu să supraviețuiască. Ca să se evite un declin al omenirii, se luaseră într-un final măsuri drastice și se instaurase “ghidul de vânzare-cumpărare și alte anunțuri de interes public”.

Ghidul conținea lista de bune practici într-ale comerțului din moși strămoși și, încet, încet, devenise cartea de căpătâi a fiecărei familii. Citez din ghid :

„Pentru orice de dorință de comercializare sau doar de afișare în scopuri pur publicitare, se vor folosi bilețele mici lipite de stâlpii anume desemnați, dar nu mai mult decât capacitatea permisă de umplere a stâlpilor.

În caz de penurie de stâlpi, vor fi permise în anumite zile fixate prealabil , între ‘orele de și de’ dar nu mai mult de 3 ore, afișarea interesului într-o anumită direcție de comercializare după cum urmează : oamenii ce vor dori să vândă sau să cumpere bunuri imobiliare să poarte straie roșii, cei interesați de piața locurilor de muncă să se îmbrace în galben, cei interesați întru întemeierea unei familii să fie mov iar pentru prestări servicii să fie îmbrăcați în albastru.”

Și lista continua cu un lung cod al culorilor pe care fiecare familie ajunsese să îl învețe pe de rost.

Efecte colaterale

Apoi orașele se umpluseră cu zone delimitate de stâlpi plini cu bilețele și cozile din fața stâlpilor deveniseră unul dintre cele mai neașteptate efecte colaterale. Nu se mai putea circula din cauza cozilor și totul rămânea blocat ore în șir. În plus, se constatase o rată îngrijorătoare de creștere alarmantă a cazurilor de daltonism închipuit. Cota medicilor oftalmologi practic se triplase în ultimii 3 ani și, în ciuda anunțurilor zilnice “vedeti bine că-i doar un cod al culorilor”, oamenilor le era greu să creadă că nu se limita totul la cele 11 culori. Și nici nu aveau cum să accepte că poate fi altfel atâta vreme cât “între orele de și orele de” totul în jurul lor devenea monoton de rânduit în limitele celor 11 culori.

grayscale photo of wood trunks

Sursa foto – Unsplash – John Westrock

Cam așa începuse totul …

Modul panică

Apoi, încet, încet, oamenilor li se făcuseră frică să mai iasă din casă. Simptomul apăruse inițial ca o fobie la cozi și se manifestase în timp ca o fobie la toate. Pentru a pune capăt fobiei generalizate, se modificase în consecință “ghidul de vânzare-cumpărare și alte anunțuri de interes public”. Dispăruseră capitolele privind stâlpii și culorile. Întru sănătatea omenirii întregi, se interzisese cu desăvârșire orice formă de anunț.

La această nouă regulă, oamenii se adaptaseră în decursul zecilor de ani ce urmaseră. Pentru că orice dovadă materială a unui act cu tentă comercială era aspru sancționată, oamenii deveniseră în mare parte infractori. Apăruseră în subsolurile imobileleor și în pivnițele caselor locuri de întâlnire secrete a celor interesați. Exista chiar și un ghid al locurilor secrete din fiecare oraș și un cod al semnelor de recunoaștere. Pentru vânzare – cumpărare de bunuri imobiliare se clipea din ochiul stâng, pentru închiriere, din cel drept. Interesații în anunțuri matrimoniale se recunoșteau după un anumit ansamblu : o mică înclinare a capului spre stânga, urmată de o și mai mică inclinanare a capului spre dreapta. Și tot așa.

brown concrete tunnel

Sursa foto : Unsplash – George Mihaila

În timp apăruseră ticurile și, de-a lungul secolelor, ticurile intraseră în semnătura genétică a fiecăruia. Lumea devenise o lume a semnelor și bolile osoase defineau generații întregi. Se căutau tratamente pentru semne și se inventau remedii miracol.

Apoi, într-o zi bună zi s-a renunțat la interdicție și s-a trecut la emoții.

Pe post de concluzie

Azi emoția este prezentă la tot pasul. Trăim sub semnul compromisului si facem din tăcere regulă de aur. De câțiva ani buni sunt învățată să privesc și să ghicesc. Nimic nu mai îmi este evident posibil și totul trece prin emoția eșecului. Caut să vând și nu reușesc să captez interesul nimănui. Privesc oamenii în ochi încercând să le ghicesc intențiile și o dau în bară magistral. Nu știu să ghicesc în ochii oamenilor. Am în gene fobia cozilor și în oase istoria încercarilor ratate de acoperirea a unui gol. Fără anunturi publicitare, vremurile au trecut mate și m-am trezit pierdută într-o lume pe care n-o mai recunosc. Adevărul stă ascuns în spatele unor măști vândute la reducere în piețe îngropate într-o istorie de care mulți nu -și mai amintesc. Nimeni nu mai vinde, nimeni nu mai cumpără. Ne privim doar în ochi imaginându-ne cum a fost odată si trecem mai departe.
Anunturile publicitare au dispărut într-o vineri, acum mulți ani, și de atunci nimic nu mai e cum ar fi trebuit să fie.

man reading newspaper while sitting on chair

Sursa foto :  Unsplash – Sam Wheeler

 

Articol scris pentru Spring Superblog 2019 proba Anunțul Telefonic

 

3 gânduri despre &8222;O dispariție&8221;

  1. E un fel de SF … Ma bucur ca ti-a placut, mie mi-a facut mare placere sa o scriu. Si eu astept cu sufletul la gura deznodamantul. Macar sa nu fiu pe ultimul loc …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s