Și deodată, Ligretto!

E sâmbătă, e weekend, a fost o săptămână lungă și grea și eu mă hotărăsc să profit de primăvară.

“Au înflorit cireșii” strigă de undeva, de departe Gina. Gina este fata cu care am crescut. Prietena mea de nisip. În fine, este cea căreia îi spun aproape tot. Privesc lumea de dincolo de perdea și constat că are dreptate Gina : au înflorit cireșii!

Păcat că plouă!

Zic să treacă ziua mai repede și dau câteva telefoane. Am un chef nebun de prieteni. Sună prelung, răspund pe rând Mara, Doina și Silvia. Toate prietene bune, le invit la o cafea . „Să mai treacă ploaia” zic și apoi mai vedem. Vin pe rând, sună la usa, le deschid, prepar cafeaua, bârfim una-alta, se face 12. Afară tot plouă. Propun ceva să treacă vremea : jocuri de societate oxygame  


“Măi copii” – zice Gina, prietena , “tare-mi vine să joc un Qwirkle! “

Apoi ne explică :

„Este un joc de maxim 60 de minute pe care îl putem juca în 4. Jocul vine cu niște piese de lemn într-un săculeț. 6 culori cu 6 simboluri diferite. Scopul este să faci linii – max 6 simboluri pe linie. Regula e simplă și ușor de înțeles : faci linii cu același simbol în culori diferite sau faci linii cu simboluri diferite de aceeași culoare”.

Înțeleg până și eu. La aproape 50 de ani, unele lucruri devin de-a drepptul complicate!  Mă uit la ea lung și tac. Sinceră să fiu, mă atrage numele. Are ceva mistic în el.

Gina continuă : “Se câștigă puncte în funcție de liniile făcute adăugând piese. „Qwirkle” se petrece atunci când se termină o line completă și asta aduce un bonus interesant. “

Îmi place sincer ideea dar am o mare problemă : de unde să iau “Qwirkle”? Gina îmi citește gândurile și mă întreabă pe unde i-am pus poșeta. Poșeta Ginei este mare, neagră și foarte la modă. Îi spun Ginei că poșeta e în camera de zi. Gina pleacă după poșeta și se întoarce cu un joc “Qwirkle”.

 

Sursa foto : oxygame

“Cadou!” – îmi zice – „pentru că îți place numele”. Apoi jucăm. Îmi plac píesele din lemn și-mi plac culorile : roșu, portocaliu, verde, albastru și violet. Câstig de trei ori și apoi pierd. Între timp se oprește ploaia dar începe să bată vântul. Șuieră toată casa și mi se face deodată frică. Propun să fierb un ceai și fetele acceptă din politete. Cine mai bea ceai în ziua de azi? Cine ?

Apoi Mara începe să se plictisească. Pe Mara o cunosc demult, de pe vremea când lucram împreună la centrul de calcul. Zilele treceau pe atunci lungi, pline de suluri întregi de hârtie de imprimanta umplută cu cod. Fortran și Asiris. Depănăm amintiri la ceai până la 4 și afară tot plouă. Miroase a cireș ud și mi se face somn. Am nevoie de o idee genială și o caut cu privirea : rafturi întregi de cărți, discuri, albume de fotografii, ceva statuete, toate prăfuite. Și deodată, Ligretto!”, în spatele unui cal stilizat, de culoare albă, lângă un goblen primit de la bunica.

 

 

Sursa foto : oxygame

Zic “hai să ne trezim!” Fetele nu știu regulile jocului, le explic eu : „este vorba despre un joc cu 4 pachete distincte. Fiecare pachet are cărți de 4 culori . Fiecare jucător primește câte un pachet pe care îl amestecă. Apoi se pun pe masă câteva cărți cu fața în sus – numărul de cărți de pe masă depinde de numărul de jucători. Apoi din pachet se iau încă 10 cărți suplimentare și se depun lângă cele extrase, cu față în sus. Cele 10 cărți depuse lângă constituie “Ligretto” . Ceea ce a rămas din fiecare pachet se ține în mâna stânga a fiecărui jucător- sau în dreapta dacă jucătorul e stângaci. Jocul începe când un jucător strigă „start” . Toți jucătorii joacă în aceași timp și cât mai repede ca să constituie în centrul mesei serii crescătoare de 1 la 10. Trebuie neapărat început cu 1! Se folosesc cărțile de pe masă, cartea din vârful teancului de Ligretto sau cărțile din mână, 3 câte 3. Imediat ce se foloseste o carte de pe masă, se înlocuiește cu una din teancul de Ligretto. Jocul se oprește atunci când primul jucător a terminat teancul de Ligretto. Apoi se număra punctele.“

Le privesc pe rând pe fete. Fetele îmi par hăt-departe, în grădina cu cireși. Le mai fac o cafea și le mai explic încă o dată regulile, mai rar. La cinci fix se prind și împărțim pachtele. La șase afară încă plouă și noi ne-am trezit de-a binelea.

Pe la șapte mă apucă nostalgia și încep să povestesc : „Vă mai aduceți aminte de cubul Rubik ?”

Sursa foto : oxygame

Fetele își amintesc, desigur că își amintesc, fusese cubul care ne salvase copilăria. Cine „se învârtea bine” punea mâna pe caietul cu descrierea mișcărilor. Eu mă  „învârtisem” bine pe vremea aceea, aveam un caiet dictando de 48 de pagini plin de mișcări scrise mărunt. Urmam regulile și făceam cubul. Ca să îmi apatez colegii de clasă, învățasem regulile pe de rost și ajunsesem să„rezolv” cubul cât să spui „pește”. Și așa apăruse o nouă regulă :  „cine face cubul mai repede după regulile din caiet”.

Nu asta fusese intenția inventatorului, Erno Rubik. El inventase cubul pentru a-și ajuta elevii să înțeleagă problemele în 3 dimensiuni. Noi, elevi sârguincioși ai épocii de aur, conturnasem scopul cu caietul de reguli. Apoi a apărut cilindrul Rubik și lucrurile au început să se complice.

Fetele mă ascultă gânditoare și tac. Fiecare dintre noi am avut o epocă „Rubik” de care ne amintim cu plăcere. Epoca mea continuă încă. Asta înseamnă să trăiești din amintiri…

E sâmbătă, e weekend, e aproape noapte, a fost o săptămână lungă și grea și mă hotărăsc să profit de primăvară. “Au înflorit ciresii” strigă de undeva, de departe Gina.

Îi dau dreptate. Între timp,  ploaia s-a oprit.

 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019, proba oxygame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s