Ar fi ieșit, aprope sigur, o casă cu etaj

Dacă s-ar fi născut cu aproape un secol mai târziu, bunicii și-ar fi construit casa din vârful dealului mult mai repede și ar fi ieșit, aprope sigur, o casă cu etaj.

În ipoteza în care bunicii s-ar fi născut cu aproape un secol mai târziu, ar fi avut, mai întâi de toate, multe de recuperat. Epoca lor, cea demult apusă, ar fi dus lipsă de multe elemente esențiale, concepte, procedee și, nu în ultimul rând, bunicii s-ar fi trezit buimaci în mijlocul unor vremuri în care totul, sau aprope totul, ar fi fost posibil.

Dacă s-ar fi născut cu aproape un secol mai târziu, buniciii ar fi început să se adapteze la epocă. După ce ar fi învățat să foloseseasca calculatorul și s-ar fi pus la zi cu regulile Internetului, bunicii ar fi auzit, fără îndoială de Vindem Ieftin de pe un grup de Facebook, căutand pe google materiale de construcții online, sau, poate, și mai simplu, concurând la una din edițiile de toamnă a Superblog-ului, la care ar fi câștigat cu siguranță unul dintre premiile în bani, în obiecte sau în multe prietenii, nu chiar complet întâmplătoare.

Sursa foto : Vindem-ieftin .ro 

Odată familiarizați cu obiceiurile noii epoci și odată cuvintele cheie selectate – chiar și aproape un secol mai târziu, bunicii ar fi știut cu precizie ce căutau : țiglă metalică , pavaj cauciuc, travertin natural–  după ce și-ar fi găsit ochelarii  pe care nu știau aproape niciodată pe unde îi lăsau, bunicii ar fi oftat liniștiți și ar fi început să caute informații precise.

Astfel ar fi aflat de conceptul revoluționar propus de Vindem Ieftin care ar fi presupus, pur și simplu, cumpărături pe măsura cumpărătoruli. Adică, mai pe înțelesul bunicilor, „nu tu depozite prin șase locuri prin oraș, nu tu pachete lipsă sau avariate la livrare, nu tu preț exagerat de mare, datorită depozitării alandala”.

Bunicii s-ar fi declarat extrem de mulțumiți aflând cu mirare că, per total, se garanta o economie de 10-20% la achiziții și s-ar fi bucurat enorm și complet dezinteresat, la urma urmei, să recunoască faptul că lucrurile avansau mult mai repede și înspre bine.

Dacă s-ar fi născut cu aproape un secol mai târziu, bunicii ar fi aflat de toate astea într-o zi oarecare și, pentru că sigur ar fi avut ceva nelămuriri, ar fi învățat să găsească pe site-ul Vindem-ieftin.ro diverse filmulețe  numite recenzii video în care oameni obișnuiți dar mulțumiți  ar fi vorbit elogios despre felul în care se petrecuseră lucrurile atunci când ei înșiși  hotărâseră să apeleze la Vindem Ieftin.

Bunicilor nu le-ar fi fost să le creadă ochii cât de mult se schimbase lumea într-un secol, și, ca să fie cu inima împăcată, ar fi sunat-o pe Flori Stanciu, consultant cu experiență în vânzări, la numărul de telefon indicat pe site. Flori Stanciu  i-ar fi întrebat de proiect,  i-ar fi rugat să îi spună necesarul de materiale, calitatea dorită, plus una, alta și le-ar fi spus că da, totul era posibil și mult mai ieftin cu Vindem Ieftin. Și, ca dovadă că dacă s-ar fi născut cu un secol mai târziu bunicii ar fi căzut nu chiar la întâmplare peste un consultant cu experiență în vânzări, Flori Stanciu  i-ar fi sunat un pic mai târziu, să le comunicate ziua și ora exactă de livrare și atunci bunicilor chiar le -ar fi părut rău că nu se născuseră cu aproape un secol mai târziu.

Căci lucrurile se petreceau cu mult mai simplu cu aproape un secol mai târziu.

Sursa foto : Vindem-ieftin .ro 

Dar, din păcate, fiecare cu soarta lui,  bunicii se născuseră cu aproape un secol în urmă și își aleseseră terenul pentru casă undeva la marginea orașului. Desigur, pe vremea aceea orașul era mult mai mic și terenurile intravilane erau multe. Bucata de pămant, dreptunghiulară, nu era a lor, era a statului. Așa era pe vremea aceea, pămantul era întotdeauna dat spre utilizare. Și bunicii îl utilizaseră cum putuseră și ei … Erau vremuri vechi, grele și casa  pe care și-o doriseră de atât amar de vreme, crescuse cu mare greu. Cam trei ani le trebuise bunicilor să ridice la roșu casa visurilor lor. Chit că visau ca niște oameni simpli, neieșiți prin lume, totul era greu de obținut.

Pentru că nu exista Internetul și conceptele inovatare, ca cel propus, un secol mai târziu, de Vindem Ieftin, nimic nu era la un click distanță pe atunci. Distanțele se măsurau în zile și zilele se petreceau  extrem de lungi, căutand ba o cărămidă ieftină la o cunoștință din partea vărului Sandu și apoi, așteptând să „se arză” la cuptorul lui nea Tudose, în cărămidăria de dincolo de terenul intravilan de la marginea orașului, ba un sac de ciment de calitate, luat pe sub mână de la vecinul de peste drum, ba una, ba alta, și așa zilele deveneau luni și lunile se transformau în ani și casa bunicilor tot nu creștea.

Cu gemurile era cel mai ușor pe vremea aceea. Treceau geamgii și urlau de răsuna tot cartierul de urletele lor „geeeeamuri, poftiți la geeeeamuri!” și uneori nimeni nu înțelegea ce anume urlă geamgii, dar, obișnuiți deja cu apariția lor pitorească în diminețile  cețoase ale cartierelor de la marginea orașului, oamenii știau deja să se trezească la urletul geamgiului mai degrabă decât la cel al cocoșului. Aveau plămâni nu glumă geamgii pe vremea aceea, dar geamurile lor se spărgeau ușor, la o pală mai acătării de vânt sau, pur și simplu, lovite de pietricele mici, sfăramate de camioanele mari, poluante,  care treceau pe străzile mai întotdeauna neasfaltate, din fața caselor.

Așa era pe vremea bunicilor și asta explică faptul că, acum aproape un secol în urmă,  bunicii nu și-au construit la marginea orașului decât o casă mică, de două camere la parter cu trei perechi de geamuri de calitate îndoielnică pe care, dacă s-ar fi născut cu aproape un secol mai târziu, ar fi căutat cu siguranță să le schimbe pe site-ul Videm-ieftin. ro, folosind cuvintele cheie adecvate – „tamplărie PVC ADF, fereastră ADF, WPC” –  cu materiale de calitate superioare livrate în condiții excepționale.

Cam așa a fost pe vremea bunicilor și cam așa ar fi putut să fie dacă bunicii s-ar fi născut cu aproape un secol mai târziu.

Articol scris pentru Superblog 2019, proba Vindem Ieftin

 

Un gând despre „Ar fi ieșit, aprope sigur, o casă cu etaj

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s