Ca să-ți crească aripile la loc

Teo

Teo primise un cadou cu un mesaj ciudat într-o vineri. Se întrebase mult timp de la cine o fi, apoi renunțase să se mai întrebe. În definitiv, unele lucrurile se petrec pur și simplu. Sunase să confirme data și ora și apoi, la data și la ora stabilită, se prezentase la locația din București unde îl întâmpinase Alex, pilotul cu experiență care îl asigurase că totul va fi bine.

Lui Teo îi era frică de avioane dar Alex fusese anunțat și totul se petrecuse conform planului. Teo își alesese ruta, București – Viena, și apoi se așezase lângă Alex. Rezistase lipit de scaunul albastru unei decolări cu ceva turbulențe și nori de joasă altitudine, toate însoțite de o ceață groasă și vizibilitate redusă și apoi, după vreo zece minute de centură obligatorie și semnal roșu aprins, de la 8000 me altitudine, admirase peisaje de vis timp de 30 de minute în care zburaseră pe pilot automat.

Fii pilot de avion pentru o oră, la manșa unui simulator B737-800 New Generation

Sursa foto : „Experimenteaza.ro”

Apoi, aproape de aterizare, simțise un gol în stomac când avionul picase vreo cinci sute de metri în gol și îi povestise lui Alex despre “ea”. Încă o mai iubea. În hăul acela simulat Teo întelesese că unele sentimente nu pier odată cu anii și nici cu hăurile dintre oameni. Alex îl asigurase că golurile de aer nu există dar cele în stomac pot apărea din când în când. Apoi, de la mansa simulatorul de zbor, un cockpit la scară 1:1 al unui Boeing 737-800 New Generation, aterizaseră în cele mai bune condiții.

Astfel Teo scăpase de frica de avione pe care o avea încă de la 5 ani. Fusese cel mai frumos cadou pe care îl primise vreodată.

Eu (adică „ea”)

Era o toamnă lungă și caldă și mă durea spatele. Doctorul de familie îmi recomandase somn, ceai, căldură și stare de bine. Ca să mă mai lase un pic spatele, îmi dăduse un paracetamol și mă asigurase că numai vârsta era de vină. Plecasem strâmb și ajunsesem acasă cu greu. Cadoul îl primisesem spre seară. Citind mesajul simplu, “Ai grijă de tine !  Experimenteaza viata înțelesesem de la cine era. Unele senimente răzbat timpul împotriva firelor țesute de alții.

Ceainăria “Bohemia Tea House” se afla nu departe de ambasada Africii de Sud, pe o străduță liniștită și avea în meniu peste 70 de sortimente de ceaiuri. Îmi alesesem un ceai cu aromă de coajă de portocală și puțin ghimbir și –l băusem în șoaptă, repetând mesajul simplu la infinit până adormisem cu capul pe o masă rotundă.

Cadouri pentru ea – masaj de relaxare, ceai si dulciuri cu cea mai buna prietena

Sursa foto : „Experimenteaza.ro”

Mă trezise o senzație de bine totală și o apăsare ușoară pe umeri. Eram întinsă pe un prosop verde și în cameră mirosea a bețișoare parfumate. Cu privirea lipită de floarea de iris stilizată de pe covorașul de la intrare, simțeam cum durerea de spate mă lasă odată cu fiecare apăsare. Maseuza avea degete lungi și mișcări dibace. A fost cel mai frumos cadou pe care îl primisem vreodată. Ani buni după prima noastră întâlnire în acel compartiment îmbâcsit de tren, Teo încă mai exista undeva, bine agățat în inima mea.

Teo

Pe “ea”, Teo o întâlnise prima dată într-un compartiment aglomerat și îmbâcsit de tren, pe când avea cinci ani. Ea stătea în brațele bunicii ei, iar el n-aveam astâmpăr. Primul dialog îl purtaseră pe coridorul îngust al acceleratului, printre mucurí de țigară aruncate de niște nesimțiți. Apoi se despărțiseră. Ea coborâse la Buzău , el la Iași.

Douăzeci de ani mai târziu, fusese scris să se întâlnească din nou, la București. Ea studia literatura, el vindea ziare în Gara de Nord. De fapt vindea ziare ziua și învăța noaptea. Mama lui și-ar fi dorit ca Teo să dea la Aeronave dar lui îi era frică de avioane. Intrase la seral, la construcții civile.

Se îndrăgostiseră dar nu se căsătoriseră. Cineva se hotărâse să le țeasă firele altfel. Rămăseseră însă prieteni pe viață. Se sunau din când în când si, când se întâlneau din întâmplare, povesteau doar nimicuri.

Săptămâna trecută Teo o întâlnise pe „ea” din întâmplare de trei ori dar nu povestiseră nimicuri. Prima oară Teo încercase un dialog oarecare dar ea trecuse mai departe, ca o umbră. Era trasă la față și privea în gol. Pe moment Teo se gândise că un masaj relaxant i-ar fi prins bine ei. Apoi o luase pe o străduță mică, din dreapta.

Nici a doua oară ea nu îl recunoscuse. Privea pierdută printre niște umbrele negre și căuta din priviri varza de Buzău. Teo îi făcuse semn cu mâna dar ea nu îl văzuse. Ploua fin în piața veche, bântuia gripa și ea avea nevoie de un ceai fierbinte. I-o șoptise din priviri și trecuse mai departe.

A treia oară, venise deja iarna. Teo o văzuse de departe și accelerase pasul să o prindă înainte de intersecție. Îl recunoscuse și îi zâmbise. Vorbiseră nimicuri până se făcuse verde, apoi se despărțiseră. El spre Cotroceni, ea spre Aviației. Ea părea obosită și el era îngrijorat. Cum ajunsese acasă, Teo căutasese un cadou potrivit pentru ea. Ea avea nevoie de un masaj și de un ceai și el i le oferise ca semn al prieteniei care îi unea. Poate că era mai mult decât o simplă prietenie. Poate că el o iubea încă, în felul lui. Îi scrisese un mesaj simplu și îi timisese cadoul pe care ea îl primise, se întrebase de la cine o fi și, cititind mesajul simplu care însoțea cadoul, înțelesese că uneori timpul repară totul.

Eu (adică „ea”)

Fusese o toamnă lungă și caldă. Obosisem de atâtea frunze. Venise noiembrie peste noapte și uitasem că ar fi trebuit să pun deja varza la murat. Prețurile mici nu țineau niciodată mult. Desigur, varza era doar un exemplu semnificativ pentru starea mea de spirit: uitam lucruri, oameni și întâmplări. Uitasem , de exemplu, că mă întâlnisem de trei ori cu Teo care aproape că nu mă recunoscuse. De fiecare dată, din priviri îmi spusese că arăt altfel și, de fiecare dată, trecusem mai departe fără să îl aud. Știam că arăt rău dar nu doream să aud. Îmbătrânea și Teo și începea să uite la rândul lui. Eu trecusem printr-un an lung și obositor în care toate fuseseră decise de alții, Teo trecuse de trei ori pe lângă mine și îmi spusese de trei ori același lucru : “ai nevoie de relaxare”.

Asta țin minte, aveam nevoie de relaxare și un ceai fierbinte într-o ceainărie de poveste. Până la sfârșitul lunii reușisem să pun 30 de verze mici într-un butoi mare și rămăsesem blocată de spate la a treizeci și una. Mă țineam de balustrada scării de la pivniță și îi dădeam dreptate subit lui Teo. Durerea deștepta simțurile și memoria. Aveam nevoie de un masaj profesionist așa cum Teo avea nevoie de o oră într-un simulator de avión. Una dintre acele memorabile experiente cu adrenalina.

Eu uitam iar Teo refuza să zboare. Metaforic vorbind, de fiecare dată când mă obliga să iau autocarul până la Veneția, îi spuneam că lui sigur îi tăiase cineva aripile. Totul avea o explicație în copilărie. Adevărul era că el nu avusese niciodată aripi. Teo se născuse cu picioarele pe pământ. Eu eram cea cu capul în nori și cu spatele blocat într-o pivniță oarecare, el, Teo era prizonierul unei aduceri aminte.

“Se făcea” îmi spunea Teo, „se făcea că avem vreo cinci ani și plecam la Iași. Zburam într-un avión mic, cu elice și ne bâțâiam în toate direcțiile. La un moment dat, pilotul se scuzase pentru turbulențele neprevăzute și ne spusese că ne întoarcem la București. Ne întorsesem la București și luasem trenul până la Iași. 12 de ore într-un compartiment plin.”

De acolo i se trăgea lui Teo. Avioanele îi inspirau frica de drumuri lungi și compartimente înghesuite. Ciudat dar adevărat. Agățată de balustradă și încă blocată de spate, decisesem să îi fac un bine lui Teo. Mergeam șontîc dar aveam un plan. Ajunsesem la laptop cu greu și cautasem cadoul potrivit pentru Teo : o oră într-un simulator de B737-800 New Generation de 62000 kg cu un pilot experimentat. Ruta i-o lăsasem să și-o aleagă el. Sunasem la firmă și explicasem ce vreau, primisem voucher-ul electronic și personalizesem mesajul pentru Teo : “ca să-ți crească aripile la loc”.

Apoi sunasem la doctorul de familie pentru spate.

Articol scris pentru Superblog 2019, proba „Experimenteaza.ro”

2 gânduri despre „Ca să-ți crească aripile la loc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s