Am hotărat să devin fericită

În ziua când am hotărat sa devin fericită purtam o eșarfă gri în jurul gâtului, aveam părul prins la spate cu o agrafă verde și în urechi îmi fluturau două hashtag -uri delicate de culoare bej deschis.

Sursa foto : colaj + Meli Melo Paris

Totul începuse cu câteva zile în urmă. Încă ploua dar meteorologii anunțau o iarnă grea. Priveam orașul gri de la etajul șapte și doream să mă simt vultur. În realitate eram doar un pui de găină pricăjit uitat în ploaie. Îmi venea să plâng de ciudă dar mă abțineam. Sorbeam dintr-o cafea proastă într-o zi banală. Starea generală era proastă, gândurile se împrăștiaseră care încotro, nu aveam nici măcar o urmă de plan.

Sursa foto : arhiva personală

La un moment dat sunase telefonul : Paul.

Îl știți pe Paul, când vrea să transforme puiul în vultur, poate.

Spusese un „alo, ce faci?” iar eu, răpusă de rutină, îi răspunsesem cu juma’ de glas că fac relativ bine dar el imediat își dăduse seama că ceva scârțâia. După un moment de gândire îmi aruncase la întâmplare:

„Măi fato, tu ai nevoie de niște cercei cu model abstract. Știi tu, din ăia la care ți se scurg ochii de fiecare dată.”

Sursa foto : colaj + Meli Melo Paris

Știam despre ce vorbea. Mi se întâmpla des să rămân lipită cu ochii de vitrine. Cel mai mult îmi placeau  vitrinele magazinelor cu accesorii. Știți voi: cercei, eșarfe, accesorii păr, genți, pălării, agrafe, inele. Îmi creau o stare de visare. În rarele dăți când ajungeam în mall-ul de la ieșirea din orașul gri, găseam vitrina cu pricina pe stânga. Veneam mereu din aceeași  direcție, mă opream să privesc și mă imaginam departe doar privind produsele expuse. Uneori intram și le atingeam ambalajul sofisticat de simplu. Le-aș fi cumpărat pe toate dar nu aveam unde să le port. Duceam o viață cuminte, așezată banal între rutina cafelei de dimineață, prânzul sub formă de sandwich și salata de morcovi de la ora 18. Eram cea mai tristă ființă de pe Pământ și Paul știa. De aceea mă suna din când în când, să mă mai scoată din ale mele. Ieșeam greu și rămâneam puțin. Nu-mi plăcea schimbarea.

Sursa foto : colaj + Meli Melo Paris

În ziua în care decisesem să fiu fericită, lui Paul îi trebuise ceva timp să mă convingă. Mi-era lene și silă și frig și nu credeam că va servi la ceva. Dacă Paul n-ar fi fost atât de insistent, aș fi rămas tristă toată viață. Chestia faină însă fusese că insistase până reușise să mă convingă să merg în mall-ul de la ieșirea din orașul gri. Acolo, pe stânga – eu veneam mereu din aceeași direcție – mi se lipiseră, ca de obicei, ochii de vitrina magazinului cu accesorii dar Paul insistase să îi dezlipesc și să întru în magazin. Încercasem să opun rezistență cu „n-am unde să le port”, „n-ar servi la nimic„, „n-am loc în dulap că am doar o garsonieră îngrămădita undeva la etajul șapte” dar Paul mă știa bine și insistase până mă plictisisem să tot refuz și acceptasem să intru. Fusese greu să mă decid. Aș fi plecat cu tot magazinul dacă ar fi fost după mine.  Dar fusese să plec doar cu trei accesorii minunate. Nu de alta, dar trei e cifra mea norocoasă.

Sursa foto : arhiva personală

Cam așa se intamplase. La ieșirea din magazin purtam o eșarfă gri în jurul gâtului, aveam părul prins la spate cu o agrafă verde și în urechi îmi fluturau două Hashtag -uri delicate de culoare bej deschis. De atunci sunt fericită.

 

Articol scris pentru Superblog 2019, proba Meli Melo Paris

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s