Tu ai auzit vreodată de microbiom?

– Tu ai auzit vreodată de microbiom? Asta, legat de ultima gamă Gerovital Plant”.

Tresar. Uneori Paul pune întrebări ciudate în cele mai neașteptate momente. În acest moment precis, eu curăț morcovi și privesc cum ninge. E frig și am cam răcit. Medicul de familie, o doamnă în vârstă și foarte înțelegătoare, m-a anunțat ieri că am probleme mari cu sistemul imunitar. De aceea răcesc des și mă ține mult.

Îl privesc pe Paul printr-o ceață groasă. Nu știu ce-i ăla microbiom dar ii răspund din spatele batistei și apoi strănut. Încep să cred că avea dreptate medicul de familie. Mă rod bacteriile fără să știu. Paul continuă :

– Microbiomul reprezintă totalitatea bacteriilor bune și rele de pe suprafața pielii. Ceea ce contează cel mai mult este echilibrul microbiomului. Acum exista un  produs 100% românesc pe bază de microbiomi.

Mă enervează că nu înțeleg nimic. Zici că vorbește citând. Ii zic să tacă. Sunt imuno- depresivă. Habar nu am dacă există așa ceva dar sună bine și Paul tace. Ne privim fără să ne spunem nimic dar, după 30 de minute, devine plictisitor. Îmi suflu nasul și îi privesc porii deschiși de la baza bărbiei. Nu arată tocmai sexi dar pot fi subiect de conversație. Porii. Strănut încă o dată și îi spun:

– Apropo de microbiomi, tu de ce nu-ți cureți fața? Au început să-ți apară găuri.

Strănut din nou și pierd firul conversației. Paul profită de situație și schimbă subiectul. Nu-i place să vorbească despre el. Îmi zice:

– Ai cam îmbătrânit.

O iau ca atare și accept. În ultima vreme arăt ca o babă. Am tenul uscat și strănut des. În metrou, tineri politicoși îmi oferă locul și eu accept. Nu mă plâng. Capăt un loc degeaba. Nu-s bătrană, sunt doar răcită. De la sistemul imunitar mi se trage. Arăt ca o babă dar capăt un loc. Asta e partea bună. Chestia nasoală este că mă strânge pielea feței și nu știu ce să fac. Ii povestesc toate astea lui Paul și el cade pe ganduri. Se gândește ceva timp. Mă plictisesc și dau drumul la televizor. Cad peste o reclamă la ultima gamă de produse Gerovital. Ascult.

„Microbiomul are rol în creșterea imunității și protejează organismul împotriva bacteriilor dăunătoare, astfel pielea este mai sănătoasă, capabilă să se regenereze.”

Sura foto : Farmec

Paul tresare. Asta e! Duc lipsă de o barieră solidă. Pielea mea nu face față de aceea mă strânge. În plus, sunt invadată de bacterii. De aceea strănut. Avea dreptate medicul de familie. Îmi trebuie un scut. Privesc reclama și apoi îl privesc pe Paul. Are porii deschiși dar nu strănută. Fiecare cu buba lui.

Ne hotărâm să facem ceva. În definitiv, vârsta e doar un număr. Comand o cremă hidratantă „microbiomul protect” pentru mine și o apă miscelară microbiom protect pentru el. Apoi continui să curăț morcovi. Curăț morcovi, privesc cum ninge. Apoi imi aduc aminte de Grecia. Acolo era cald și uleiul de măsline era delicios. Habar nu am de ce îmi vine să vorbesc despre uleiul de măsline. Poate pentru că sunt cu sistemul imunitar la pământ și de aceea fac asocieri ciudate. Cert este că uleiul de măsline ajută.

„Uleiul de măsline și Aquaxylul, alături de structura cremei, bogată în ingrediente naturale, refac funcția de barieră a pielii”

Eram sigură că citisem undeva chestia cu uleiul de măsline. Toate au o explicatie, până și gripa. Strănut și îl întreb pe Paul dacă vrea o aspirină. Nu vrea, e ocupat cu altceva. Apoi pleacă, cu porii încă deschiși. Mâine sigur îi vor crește niște puncte negre.

Mâine sosește coletul de la Farmec. E mișto că-i predominant verde. Noua gamă Gerovital cu Complexul Poliplant Microbiom Protect are pana la 99 % ingrediente de origine naturală. Dintotdeauna mi-a plăcut verdele. Deschid pachetul și nu mai strănut.

Sura foto : Farmec

Avea dreptate medicul de familie. De la imunitate mi se trăgea totul. Porii lui Paul își revin și ei. Dintr-un motiv sau altul există o legătură. Nu mă întrebați care că habar nu am. Așa e de la o anumită vârstă. Noroc că există produse care repară.

Articol scris pentru Superblog 2019, proba Farmec

Lasă un comentariu