Dacă ar fi să umplu o cămară cu vise, aș alege mai întâi trei rafturi de dimensiuni medii pe care le-aș îmbrăca în alb, aș adăuga puțină aducere aminte, un pic de fșina, un pic de bicarbonat, aș amesteca totul, cât să treacă melancolia și apoi cu nostalgie aș umple rafturile cu zece povești, bunătăți sănătoase pentru suflet.
Mierea
Când eram mică, vorbeam cu o groază de personaje pe care le inventam, în funcție de situație. Când mă întepase prima dată o albină, nu știusem ce se întâmplă și nu-i dădusem nici nume, mă durea atât de tare încât nu-mi venea nici un nume de personaj în cap.
O chemasem pe mama, urlând, mama venise, speriată și mă găsise cu o umflătură mare și roșie pe obrazul stâng.
Sursa foto : unsplash
„Lasă mama că trece, veninul de albine este sănătos, conține enzime, zaharuri, aminoacizi și minerale care întăresc sistemul imunitar iar melitina și apamina au efect antinflamator, antibacterian și analgezic” îmi spusese atunci mama dar eu continuasem să urlu de durere, nu știam de unde știa mama toate acele cuvinte pompoase, pe mine mă durea tare, atât de tare încât nici nume de personaj nu-i găsisem albinei.
Sursa foto : Driedfruits
Mama îmi citise gândurile, nu știu cum făcea ea să-mi citească mie toate gândurile, și-mi spusese “lasă mama, nu e băi că n-ai găsit nume, albina oricum te-a înțepat și apoi a murit” îmi spusese și, ca să mă liniștească puțin și să uit de durere, îmi unsese o felie cu miere poliflora pe care eu o mancasem între două sughițuri și lacrimile continuaseră să-mi curgă dar mama era fericită că mâncam, mierea de albine ameliora durerile de gât și tusea intărea sistemul imunitar, contribuia la sănătatea sistemului digestiv și la prevenirea unor tipuri de cancer.
Dar eu nu știam ce-i moartea pe vremea aceea.
Caisele uscate
Prima pungă de caise deshidratate am cumpărat-o dintr-o benzinarie mică, situată pe un drum pierdut în deșertul Nevada. Mersesem o jumatate de zi fără să văd picior de om și, începând cu kilometrul două sute patruzeci, numărat de la ieșirea din Vegas înspre vest, trăisem cu ferma convigere că lumea se terminase înainte de a îmi da eu seama.
Sursa foto : Driedfruits
Benzinăria mică era ascunsă în spatele unei stive cu lemne, fusesem nevoită să frânez în ultimul moment. Înăuntru erau câțiva oameni pierduți, la fel ca și mine, prin deșert. Pungile cu caise uscate erau așezate pe raftul cel mai de jos, la capătul unui culoar strâmt care ducea către toaletă. Apucasem o pungă la întâmplare, cinci sute de grame de caise uscate apoi citisem că stimuleaza digestia, că sunt bogate în betacaroten, că sunt bune pentru pielea afectată de eczeme, acenee sau alte infecții, sunt bogate in vitamina A și minerale, fiind un inamic important împotriva combaterii anemiei provocată de lipsa fierului din organism. Eram atat de prinsă în ceea ce citeam, încât nici nu realizasem că rămăsesem aproape singură printre rafturile benzinăriei. Pentru că mai avem cel puțin trei ore pana la destinație, pentru că eram lihnită, puțin anemică și pentru că oboseala se cam acumulase, mă decisesem să cumpăr cinci pungi cu caise uscate.
Sursa foto : unsplash
Când ajunsesem la casă, se auzise un scrâșnet de roți, o mașină prăfuit prinsă într-un nor de praf se oprise fix în fața intrării în benzinarie, apoi intrase un om ciudat, un bărbat la vreo cinzeci de ani, nears, cu un papagal pe umărul stang. Omul părea să aibă câte un pistol în fiecare buzunar. Trantise ușa cu putere și apoi bătuse cu pumnul în tejghea. Dorea un pachet de țigări și mirosea a alcool. Îl lăsasem în față, papagalul se uitase fix la pungile cu caise uscate din coș, omul se uitase fix în ochii vânzătoarei, eu mă uitasem fix la mâna stângă a omului, vârâtă în buzunarul de la pantaloni. Nu scosese pistolul, plătise și trântise usa cand ieșise din benzinărie. Inghisem în sec, desfăcusem o pungă cu caise uscate și mâncasem doua sute de grame până să plătesc.
Abia cand ajunsesem în mașină realizasem că uitasem să iau restul.
Curmalele
Pe vremea lui Ceaușescu, curmalele, smochinele și chipsurile de creveți erau printre produsele care mai scăpau pe ici pe colo. Prima curmală am mâncat-o atunci, în anii optzeci, cand habar nu aveam cât de sănătoase sunt curmalele, nu știam nici că zece curmale, oferă cam 11 % din nevoia zilnică de energie și nici că pelerinii deșertului considerau curmalele drept „sursa vieții”.
Sursa foto : Driedfruits
Ceea ce știam pe vremea aceea era doar că în fiecare sâmbătă venea „unchiul de la București”și îmi aducea curmale. Îmi aduc aminte și acum cum, în fiecare sâmbătă în jururl orei patru după amiaza, mă uita Dumnezeu cu ochii lipiți de poarta verde din fier forjat în așteptarea servietei maro din vinilin a unchiului.
Când ajungea în bucătăria veche, unchiul se așeza pe patul dinspre perete, își bea paharul cu apă, apoi își aprindea o țigară și părea să mă uite acolo, zgâită la servieta lui din piele maro. Știam că o face intenționat să nu mă bage în seama, era un fel de joc al lui, “de-a răbdarea”, din care el ieșea mereu câștigător Abia când termina de povestit cum îi mai trecuse săptămâna, ce cărți mai cumpărase, ce piese de teatru mai văzuse, doar atunci băga mâna în servieta de piele maro și scotea cutia cu curmale.
Sursa foto : unsplash
Era o cutie dreptunghiulară dintr-un carton prost, cu cinci rânduri de curmale subțiri și lungi și, cel mai important pentru mine pe vremea aceea, foarte dulci. Mă bucuram când simțeam gustul primei curmale și uitam de toți și de toate, inclusiv de unchiul de la București care îmi aducea în fiecare sâmbătă curmale.
Smochinele
Smochinele sunt surse bogate în calciu şi vitamine şi minerale și pot amliora simptomele diabetuluil și eczemele. O smochină mare are în jur de 47 de calorii. In ceea ce mă priveste, până la vârsta de treizeci și cinci de ani am mâncat doar smochine uscate.
Sursa foto : Driedfruits
Abia la treizeci și cinci de ani mă rătăcisem undeva pe malul mării, în Grecia, greșisem drumul cum s-ar spune, și ajunsesem în fața unui smochin bătrân care creștea în fața unui gard de sârmă într-un câmp uscat de soare. Atunci gustasem prima smochină crudă din viața mea.
La început nu îndrăznisem să gust din fructele proaspete. Erau multe, împrăștiate în jurul copacului. Culesesem una de pe jos și o privisem îndelung. Aducea cumva cu smochinele uscate pe care mi le aducea unchiul din când în când. Poate doar culoarea diferea un pic. Prima mușcătură fusese ca un pas în necunoscut. Nu știam dacă voi muri în secunda următoare sau îmi voi dori o a doua și o a treia mușcătură. Nu știam dacă voi scuipa îmbucătura sau dacă voi culege o pungă plină.
Sursa foto : unsplash
Nu știam toate acestea până la vârstă de treizeci și cinci de ani. Apoi am continuat să musc și să învăț.
Cafeaua
O priveam în fiecare dimineață de duminică pe mama cum își bea cafeaua. Stătea așezată la masa de lemn din bucătărie și sorbea din cana ei preferată. Mirosea frumos, a boabe proaspăt râșnite. Pe vremea aceea cafeaua era marfă rară, să dădea pe sub mână, contra unui kilogram de pui, unui kilogram de brânză, unei bujii de Dacie sau contra altor multe chestii și venea ambalată în pungi de hârtie colorate într-un galben strălucitor.
Sursa foto : arhiva personală
O priveam în fiecare dimineață de duminică pe mama cum își bea cafeaua și habar nu aveam că în fiecare dimineață de duminică, și nu numai, mama sorbea în înghițituri mici un stimulant al sistemului nervos care îmbunătățea pe termen scurt memoria, atenția și concentrarea, facilita respirația, oxigena sângele și era bogată în antioxidanți. Habar nu aveam pe vremea aceea de toate acestea, ceea ce conta atunci mai mult și mai mult, peste toate, era mirosul care invada toată casă și starea de bine pe care o simțeam privind-o pe mama cum stătea așezată la masa de lemn din bucătărie și sorbea din cana ei preferată, neagră, fără zahăr.
Sursa foto : Driedfruits
Uleiul de măsline
“Uite”, îi spun eu, “am găsit o rețetă faină, cu ciuperci, pătrunjel, ceapă roșie și, cel mai important, cu ulei de măsline”.
Sursa foto : unsplash + arhiva personală
Nu știu de ce, dar el își aduce deodată aminte de Grecia.
Mă întreabă dacă îmi aduc aminte de Grecia, îi spun că da, cumpărasem acolo un coș plin cu produse locale. Atunci el zâmbește și tace, scufundat în amintiri și eu profit de situație și, în timp ce tai mărunt pătrunjelul îi repet rețeta, să fiu sigură că nu fac încă o salată degeaba, lui nu-i prea plac salăturile, “niște iarbă, pentru unul ca mine trebuie calorii”, spune el de fiecare dată, este adevărat că el este unul mare, are spatele lat și cam un metru optzeci și cinci înălțime.
O salată nu-i ține niciodată de foame dar eu tot insist ”se amestecă roșiile tăiate cubulețe, cu ciupercile, cu ceapa tăiată cubulețe și cu pătrunjelul tăiat fin, peste care se adaugă sucul de lămaie, apoi se pune sarea, mai întâi sarea și doar apoi se toarnă uleiul de măsline”.
Sursa foto : Driedfruits
El continuă să privească pe geam și să-și aducă aminte de Grecia, era vara trecută și era cald, după amiaza o petreceam în grădina, sub o viță de vie iar seara mergeam și cumpăram produse locale de la un magazine mic, de pe marginea drumului. Acolo aflasem prima oară că uleiul de măsline este cea mai bogată sursă de grăsimi monosaturate, este singurul ulei vegetal care poate fi consumat neprocesat – proaspăt presat din măsline, are un conținut ridicat de acizi grași monosaturati și antioxidanți și previne apariția bolilor de inimă prin scăderea nivelului de cholesterol rău.
Apoi pun salata în două boluri mici, dau drumul la televizor și aștept să se trezească.
Sarea de mare
Ajunsesem în aeroportul acela mare în jurul orei patru. Acolo mă aștepta o fătucă de vreo douăzeci de ani. Abia ulterior aflasem că era fiica patronului. De fapt, nu știu de ce îi spun fătucă, eu eram cam de aceeași vârstă cu ea pe vremea aceea. Pe vremea aceea plecam pentru prima oară singură de acasă, mă aruncam , cum s-ar zice, pentru prima oară cu capul înainte, să înfrunt viața. Lumea.
De la aeroport ne suisem într-un taxi alb, cu scaune îmbrăcate în piele, și apoi, timp de aproape o oră, privisem pe fereastră niște cartiere gri care defilau în stânga și în dreapta sub o ploaie fină de martie.
Într-un final ajunsesem într-o garsonieră albă, complet mobilată, situată la etajul al patrulea al unui imobil alb și fătuca plecase, urandu-mi prietenește “bonne soiree”.
Sursa foto : arhiva personală
Eu, pentru că nu aveam altceva mai bun de făcut, deschisesem frigiderul, mă bucurasem că era plin și apoi descoperisem borcanul cu sare de mare, așezat pe masa de bucătărie.
Îmi făcusem niște spaghete cu sos de roșii care mi se paruse fad, parcă îi lipsea ceva, nu reușeam să înțeleg ce, piper pusesem, ciuperci pusesem, ah da, până la urmă realizasem nu pusesem sare, fătuca aia, fata patronului, uitase să cumpere sare, eram obișnuită cu sarea de masă fină, extrasă din salină, “poate că francezii nu au saline” mă gândisem eu atunci și apoi, dădusem drumul la apă în cadă și golisem un sfert din borcanul cu sare de mare.
A doua zi de dimineață mă dusesem să cumpăr sare. Sare fină, de salină dintr-un magazin mic, de cartier. Dar acolo rafturile erau pline cu borcane pline cu „sare de mare, remediu naturist care ține sub control colesterolul și tensiunea arterială, produsul care ameliorează durerile articulare, combate astmul și alcanizeaza tot corpul”.
Suna bine dar nu era ce căutam.
Sursa foto : Driedfruits
Trăsesem concluzia că francezii sunt cam ciudați și cumpărasem zece cuburi Maggi, pentru gătit.
Măslinele
- 500 grame de măsline
- 2 dovlecei medii
- 1 ceapă roșie
- Ulei de măsline
- Sare
- Piper
Se taie dovleceii pe lungime. Se mărunțesc măslinele, fără samburi. Ceapa roșie se taie rondele. Se adaugă sarea și uleiul de măsline și apoi se amestecă totul. Apoi se pune la rece și se servește a doua zi.
Am făcut totul ca la carte, am servit a doua zi, a fost gustos, aproape că mai voiam o porție. Apoi mi-am adus aminte de livezile de măslini din sudul Franței.
Sursa foto : unsplash + arhiva personală
Mergeam în satul acela mic în fiecare an și înnoptam, de fiecare dată, în casa unui zidar italian. Casa era mare, pe trei nivele, și, pe vremea verii, parterul era închiriat. O garsonieră, un apartament cu trei camere și, de jur împrejur, o livadă cu măslini.
„Știți”, ne spunea bătrânul zidar de fiecare dată când ne dădea cheile apartamentului, „livada asta era aici când am construit eu casa. Am proiectat casa cât să încapă toată livada. Măslinele sunt bune pentru sănătate”, a continuat zidarul, „au conținut ridicat în fibre, ajută la digestie, reduc inflamația, întăresc oasele, protejează inima , uitați-vă la mine, am aproape nouăzeci de ani și sunt în plină formă”.
Sursa foto : Driedfruits
Îi dădusem dreptate, era în formă și părea fericit. Ascultându-l și privindu-l, îmi dorisem să devin și eu ca el.
A doua zi de dimineață după ce îmi băusem cafeaua pe băncuța de lemn de sub un măslin bătrân, după ce verificasem când nu mă vede nimeni, mâncasem o măslină. Era atât de amară încât fusesem nevoită să o înghit cu sâmbure cu tot, cu o gură mare de cafea. În spatele perdelei de la bucătărie, bătrânul zidar mă privea și zâmbea.
Ținuse un pic și pentru el din secretul tinereții fără bătrânețe.
Chimenul
- 2 lingurițe chimen, uscat și măcinat
- 1 litru supă de oase sau zeama de legume
- 2 linguri rase de făină
- 1 ceapă mare, întreagă
- sare
- crutoane din pâine
Se macină chimenul, se încing 2 linguri de ulei într-o cratiță ,se adaugă chimenul măcinat, se amestecă, se adaugă făină, se stinge totul cu un litru de supă fierbinte, se adaugă ceapa întreagă, se lasă la fiert 15 minute, după care se îndepărtează ceapa și se adaugă crutoanele.
Sursa foto : Driedfruits
Făcea bunica o supă de chimen de ți se făcea poftă doar când citea rețea. De fapt și de drept nu o mai citea de multă vreme, o avea déjà în cap, dată de vecina din deal, unguroaica și îmbunătățită puțin cu anumite ingredinte secrete pe care doar Nana, prietena ei săsoaică, le știa. Era o supă ieftină și la îndemâna oricui căci pe vremea aceea cam toate erau la rație, doar ceapa nu.
În fiecare duminică, sau poate chiar mai des, poate chiar în fiecare zi, căci erau vremuri grele pe atunci, făina era la rație, uleiul era la rație, libertatea era la rație, în fiecare duminică, sau poate chiar mai des, sorbeam din supa bunicii, aproape că mă saturasem să tot sorb, aproape că intrasem în grevă, fără să știu ce-i aia greva, „bunico”, îi spuneam eu, „dar tu altă supa nu știi să faci”? Și bunica ofta și-mi spunea doar să mănânc, chimenul era sănătos, combătea colicii, răceala, durerile de cap, astenia și cancerul piele, și eu mă străduim să continui sa sorb și mereu lăsăm un rest în farfurie căci, indiferent cât mă străduim, tot nu înțelegeam de ce toate erau la rație pe vremea aceea, în afară de alte câteva.
Fasolea
Sursa foto : Driedfruits
Uneori plantez boabe de fasole alba în grădina din spatele casei, mai întâi fac niște gropi mici, la cinci centimetri una de alta, în care arunc cate un pahar de apă, ca să hidratez pământul, încă nu a plouat destul anul acesta, nici măcar iarnă adevărată nu a fost anul acesta, abia de-au căzut câțiva fulgi și stratul de zăpadă a fost cu adevărat subțire, de aceea torn câte un pahar de apă în fiecare groapă și apoi arunc cate două boabe albe de fasole, apoi astup cu grijă fiecare groapă și, la două gropi alăturate înfig bine în pământ câte un tarus verde, apoi aștept să crească, și chiar creste, frunzele verzi urcă pe tarus, apoi apar niște sfere mici și verzi, niște teci cu boabe mici, apoi apar boabe medii și devin fragede, nu doar verdele, nu doar frunzele, nu doar mainile care căuta fructul printre tarusi devin fragede, frageda e și căutarea și așteptarea, apoi vine vara și tecile devin galbene cu bobul mare, aproape rotund, bobul bogat în proteine, antioxidanți minerele și vitamine, bobul care previne apariția diabetului de tip doi și protejează inima, bob cu bob adun o grămadă de boabe, uneori recolta e atât de bună încât, dacă mai adaug doi morcovi, trei cepe, doi ardei, puțin ciolan afumat, sare, oțet și tarhon, chiar iese de-o ciorbă, și atunci începe să mi se facă poftă.
Sursa foto : arhiva personală
Atât de poftă încat înghit, înghit in sec, înghit în vis până mă trezesc brusc știrile de pe canalul 13, sunt la fel de proaste ca și ieri, „de mâine vine iarna” se anunță la știri, degeaba e martie, „atâta vreme cât putem încă visa, totul e posibil”, îmi spun și pun niște boabe albe de fasole la înmuiat.
Sursa textelor în italic : internet
Articol scris pentru Spring Superblog 2020, proba Driedfruits.
De peste 20 de ani Driedfruits pune la dispozitia publicului produse uşor accesibile, certificate DQS şi EcoCert, fiind unul dintre primele site-uri din România dedicat unei alimentaţii pe bază de produse naturale, nuci şi alune, fructe uscate şi cereale.
.
Metafora buzz-ului 
A republicat asta pe Abisuri și a comentat:
O priveam în fiecare dimineață de duminică pe mama cum își bea cafeaua. Stătea așezată la masa de lemn din bucătărie și sorbea din cana ei preferată. Mirosea frumos, a boabe proaspăt râșnite. Pe vremea aceea cafeaua era marfă rară, să dădea pe sub mână, contra unui kilogram de pui, unui kilogram de brânză, unei bujii de Dacie sau contra altor multe chestii și venea ambalată în pungi de hârtie colorate într-un galben strălucitor.