Mă cheamă Dani și m-am născut pe 10 noiembrie

Pe surioara mea o cheamă Eva, are o cameră numai a ei, zugrăvită într-un roz deschis, un pătuț din lemn de fag, o girafă pe nume Sophie pe care o roade încontinuu de când îi ies dinții și un carusel verde deasupra pătuțului, pe care îi privește minute în șir înainte să adoarmă.

Pe mine mă cheamă Dani și m-am născut pe 10 noiembrie. Mami a fost prima care a spus că semăn cu ea.

Sursa foto : Cord Blood Center

Mami e atât de frumoasă încât tati s-a îndrăgostit de ea imediat. I-a făcut curte, i-a adus flori și prăjituri, a invitat-o la un film, a ținut-o de mână pe stradă și, într-un final, și-a luat inima în dinți și a cerut-o de nevastă.

Tati n-ar fi îndrăznit să dea ochii cu părinții lui mami dar mami a insistat să vină să-i ceară mâna acasă. Lui mami îi plăceau toate obiceiurile vechi, în plus de prăjituri și filme vechi. Tati s-a cam bâlbâit în fața lui buna și bunul și a devenit atât de roșu la fața încât lui mami i s-a făcut frică să nu pățească ceva și i-a adus un pahar de apă care a fost binevenit căci lui tati chiar îi era sete, sau, cum obișnuia el să zică, „avea un fir care i se zbenguia pe gât care trebuia potolit „.

După ce a băut toată apa din pahar, vocea lui tati a revenit la normal și atunci cerut-o pe mami de nevastă. Buna și bunul nu se așteaptau la așa ceva, s-au fâstâcit și ei puțin în fața lui tati dar, până la urmă, au acceptat și, ca să sărbătorească evenimentul, l-au servit pe tati cu o vișinată făcută în casă și apoi cu o țuică făcută în casă ca, până la urmă, să -l convingă pe tati să servească și un pahar cu vin alb, făcut tot în casă pe care tati, de rușine, nu l-a putut refuza și pe care l-a băut până la fund după ce a terminat paharul de țuică.

Până la urmă a venit seara și mami și tati au trebuit să plece acasă și acasă au continuat să sărbătorească evenimentul ca doi porumbei, și atunci am apărut eu. Mai precis spus, eu am apărut nouă luni mai târziu, pe 10 noiembrie.

Sursa foto : Cord Blood Center

La început mami nu a știut că exist, eram cât un ac de gămălie și nu făceam prea mult zgomot, până când, la un moment dat, m-am plictisit singur și am început să dau ceva semne care i -au provocat grețuri lui mami și abia atunci și-a dat și ea seama că exist.

S-a bucurat foarte tare când a aflat că exist, i-a spus și lui tati care a luat-o în brațe și a învărtit-o în aer puțin și apoi i-a spus că trebuie să se grăbească cu nunta, că așa era pe vremea aceea, lumea vorbea vrute și nevrute. Și chiar s-au grăbit, au fost la primărie, au semnat actele și apoi au făcut o nuntă mică, doar câțiva prieteni apropiați, dar mami s-a simțit bine, a și dansat și atunci a fost cam ciudat pentru mine, am avut senzația că mă răstorn și a trebuit să-i dau de știre lui mami și mami n-a mai dansat, că mă avea pe mine, un pic mai mare decât un vârf de ac cu gămălie.

După ce s-a terminat petrecerea, au început să facă planuri. În primul rand, camera mea. Trebuia sa fie perfectă, spunea mami. Pătuțul trebuia să fie alb, cu desene mici de o parte și de alta, niște ursuleți, de exemplu, ursuleții erau cei mai potriviți, nu-i așa? Tati zicea mereu ca mami în ceea ce privește design-ul și alegerea desenelor. Ca să n-o supere cred, era o perioada dificilă pentru mami, jucau hormonii șah cu creierul ei, așa obișnuia mami să spună când simțea că nu mai poate.

Sursa foto : Unsplash

Cu pătuțul alb cu ursuleti mici a fost ușor. Și culoarea pereților a trecut ușor de pretențiile lui tati : pereților le trebuia o culoare neutră, să meargă și cu fata și cu băiatul. De exemplu, galben. Și galben au rămas.

Problemele au început să apară când a fost să fie aleasă jucăria de căpătâi. Mami ținea morțiș să fie o girafă, girafa Sophie de exemplu, tati era de părere că un animal de pe la noi ar fi mai potrivit. De ce nu ursul Toto sau câinele Rexi? Au durat mult discuțiile pe subiect, aproape că îmi venea să apar prematur pe lume, doar să înțeleagă și ei că pentru mine, așa cât un ac cu gămălie un pic crescut cum eram, un capăt înodat de cârpă era suficient ca jucărie de căpătâi..

Sursa foto : Unsplash

Dar n-am venit pe lume prematur, m-am născut la termen și m-am strâmbat la asistenta care mă ținea în brațe. După standardele mele, ea foarteera urâtă pentru că nu avea vocea lui mami. Apoi am adormit. Când m-am trezit l-am văzut pe ursul Toto pe pernă. Pare că tati câștigase de data asta. Apoi am văzut un cerc ciudat care se învârtea deasupra pătuțului alb cu ursuleți. De cerc erau agățate niște figurine mici, din metal, care se învârteau pe o muzică de leagăn.

Dintr-un motiv oarecare, jucăria aceea care se rotea deasupra capului m-a amețit. Înainte să mă pierd în visele mele am văzut peretele galben și i-am dat dreptate lui tati. Galbenul era o culoare perfect neutră. Când m-am trezit, am văzut chipul mamei aplecat deasupra pătuțului lângă chipul tatei și un chip pe care nu-l cunoșteam încă. După felul în care mă priveau, mi-am dat seama că ceva nu era în regulă cu mine. Chipul pe care nu-l știam s-a retras primul și a notat ceva într-un carnețel. Părea că aveam capul un pic prea mare. Dar mami și tati nu aveau de ce să se îngrijoreze, era ceva obișnuit la copii așa de mici. Și poate că aveam colici puternici și de aceea se întâmpla să mă pierd în visele mele atât de des. Era, desigur, vina nervului vag. Apoi chipul pe care nu îl știam decât de cinci minute a ieșit din cameră și eu am rămas doar cu mami care mă privea și plângea. Eu știam că-i din vina hormonilor care jucau șah cu creierul ei, de aceea am plâns un pic și eu, din solidaritate, apoi am adormit.

Și așa au trecut primele luni din viața mea. Mă pierdeam des în visele mele și amețeam când priveam jucăria de deasupra capului, când priveam pereții galbeni, când o priveam pe mami sau pe tati. Mă pierdeam atât de des încât, până la urmă, am preferat să nu mai privesc nimic. Țineam ochii închiși și ascultam. Vocea chipului pe care nu-l mai vedeam spunea că dimensiunea capului meu începea să devină îngrijorător de mare mai ales că trebuia corelată cu celelalte semne, de exemplu faptul că dormeam prea mult, cel puțin așa dădeam impresia. Asta spunea vocea chipului căruia mami și tati îi spuneau „domnul doctor” și pe care îl rugau de mai multe ori pe zi să facă tot posibilul.

Pentru că domnul doctor era de părere că trebuiau realizate investigații suplimentare pentru a putea pune un diagnostic corect, m-am trezit într-o zi buna zi într-un loc îngust, un fel de tub strâmt în care nu încăpea și mami să mă țină de mână. De aceea am început să plâng și să mă mișc, să scap cumva din acel loc în care nu era decât ursul Toto cu mine.

Pană la urmă m-au scos din tubul acela îngust și domnul doctor le-a spus lui mami și lui tati că vor trebui analizate rezultatele dar nu va dura mult. Și nu a durat mult până ce mami și tati să afle că aveam o tumoare pe creier dar care încă era în stadiul în care se mai putea trata datorita celulelor stem recoltate din sângele placentar.

Problema a fost că mami și tati nu auziseră în viața lor nici de celulele stem hematopoietice recoltate din sângele ombilical, nici de celulele stem mezenchimale recoltate din țesutul de cordon ombilical și țesutul placentar, nici de celulele stem hematopoietice recoltate din sângele din placentă, respectiv țesutul placentar, nici de celulele stem endoteliale recoltate din placentă, nici de Cord Blood Center care oferea servicii de recoltare la naștere a tuturor acestor produse biologice, inclusiv recoltarea placentei, produse biologice care tratau nenumărate boli foarte grave printre care multiple feluri de leucemii, de anemii și, desigur, tumoarea mea la creier.

Domnul doctor s-a întristat când și – a dat seama că nu mi se recoltasera celule stem la naștere. Era totuși atât de simplu, fără nici un risc nici pentru mine, nici pentru mami iar în urma procesării la Cord Blood Center se obțineau până la 25 de unități stocate în condiții de criogenie ideale în două bănci de stocare, una în Cluj-Napoca și cealaltă în Otopeni.

Începuse să țină la mine domnul doctor, asta era evident!

Apoi a urmat o perioadă despre care nu vreau să vă povestesc, mami și tati plângeau când credeau că nu îi văd dar eu nu trebuia să îi văd ca să știu. De fapt nici nu puteam să îi văd, din cauza tumorii un ochi îmi rămăsese mereu deschis dar, tot din cauza tumorii, cu el nu mai vedeam nimic.

Înainte să îmi iau rămas bun de la mami și de la tati, l-am strâns în brațe pe ursul Toto și l-am rugat pe doamne-doamne să îmi aducă o surioară. Apoi m-am dus.

Pe surioara mea o cheamă Eva, are o cameră numai a ei, zugravită într-un roz deschis, are un pătuț din lemn de fag, o girafa cu numele Sophie pe care o roade încontinuu de când îi ies dinții și un carusel verde deasupra patului pe care îi privește minute în șir înainte să adoarmă. Eva este lumina ochilor și pentru mami și pentru tati de aceea, ca să fie siguri că nu o vor pierde si pe ea, ei i -au recoltat când s-a născut celule Stem și din placentă, și din sângele ombilical și din țesutul placentar.

Articol scris pentru Superblog 2020, proba CORD BLOOD CENTER

2 gânduri despre „Mă cheamă Dani și m-am născut pe 10 noiembrie

  1. A republicat asta pe Abisuri și a comentat:

    Pe mine mă cheamă Dani și m-am născut pe 10 noiembrie. Mami a fost prima care a spus că semăn cu ea.

    Sursa foto : Cord Blood Center
    Mami e atât de frumoasă încât tati s-a îndrăgostit de ea imediat. I-a făcut curte, i-a adus flori și prăjituri, a invitat-o la un film, a ținut-o de mână pe stradă și, într-un final, și-a luat inima în dinți și a cerut-o de nevastă.

    Tati n-ar fi îndrăznit să dea ochii cu părinții lui mami dar mami a insistat să vină să-i ceară mâna acasă. Lui mami îi plăceau toate obiceiurile vechi, în plus de prăjituri și filme vechi. Tati s-a cam bâlbâit în fața lui buna și bunul și a devenit atât de roșu la fața încât lui mami i s-a făcut frică să nu pățească ceva și i-a adus un pahar de apă care a fost binevenit căci lui tati chiar îi era sete, sau, cum obișnuia el să zică, „avea un fir care i se zbenguia pe gât care trebuia potolit „.

    După ce a băut toată apa din pahar, vocea lui tati a revenit la normal și atunci cerut-o pe mami de nevastă. Buna și bunul nu se așteaptau la așa ceva, s-au fâstâcit și ei puțin în fața lui tati dar, până la urmă, au acceptat și, ca să sărbătorească evenimentul, l-au servit pe tati cu o vișinată făcută în casă și apoi cu o țuică făcută în casă ca, până la urmă, să -l convingă pe tati să servească și un pahar cu vin alb, făcut tot în casă pe care tati, de rușine, nu l-a putut refuza și pe care l-a băut până la fund după ce a terminat paharul de țuică.

    Până la urmă a venit seara și mami și tati au trebuit să plece acasă și acasă au continuat să sărbătorească evenimentul ca doi porumbei, și atunci am apărut eu. Mai precis spus, eu am apărut nouă luni mai târziu, pe 10 noiembrie.

    Sursa foto : Cord Blood Center
    La început mami nu a știut că exist, eram cât un ac de gămălie și nu făceam prea mult zgomot, până când, la un moment dat, m-am plictisit singur și am început să dau ceva semne care i -au provocat grețuri lui mami și abia atunci și-a dat și ea seama că exist.

    S-a bucurat foarte tare când a aflat că exist, i-a spus și lui tati care a luat-o în brațe și a învărtit-o în aer puțin și apoi i-a spus că trebuie să se grăbească cu nunta, că așa era pe vremea aceea, lumea vorbea vrute și nevrute. Și chiar s-au grăbit, au fost la primărie, au semnat actele și apoi au făcut o nuntă mică, doar câțiva prieteni apropiați, dar mami s-a simțit bine, a și dansat și atunci a fost cam ciudat pentru mine, am avut senzația că mă răstorn și a trebuit să-i dau de știre lui mami și mami n-a mai dansat, că mă avea pe mine, un pic mai mare decât un vârf de ac cu gămălie.

    După ce s-a terminat petrecerea, au început să facă planuri. În primul rand, camera mea. Trebuia sa fie perfectă, spunea mami. Pătuțul trebuia să fie alb, cu desene mici de o parte și de alta, niște ursuleți, de exemplu, ursuleții erau cei mai potriviți, nu-i așa? Tati zicea mereu ca mami în ceea ce privește design-ul și alegerea desenelor. Ca să n-o supere cred, era o perioada dificilă pentru mami, jucau hormonii șah cu creierul ei, așa obișnuia mami să spună când simțea că nu mai poate.

    Sursa foto : Unsplash
    Cu pătuțul alb cu ursuleti mici a fost ușor. Și culoarea pereților a trecut ușor de pretențiile lui tati : pereților le trebuia o culoare neutră, să meargă și cu fata și cu băiatul. De exemplu, galben. Și galben au rămas.

    Problemele au început să apară când a fost să fie aleasă jucăria de căpătâi. Mami ținea morțiș să fie o girafă, girafa Sophie de exemplu, tati era de părere că un animal de pe la noi ar fi mai potrivit. De ce nu ursul Toto sau câinele Rexi? Au durat mult discuțiile pe subiect, aproape că îmi venea să apar prematur pe lume, doar să înțeleagă și ei că pentru mine, așa cât un ac cu gămălie un pic crescut cum eram, un capăt înodat de cârpă era suficient ca jucărie de căpătâi..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s