N-am mai luat detrical de două săptămâni, de-aia am răcit

Douăzeci și șapte de grade afară, douăzeci și cinci în casă, treizeci și nouă cu cinci eu. Fierb. Înainte să fierb mi-au clănțănit grav dinții. Scoteau un zgomot ciudat. Îmi venea să râd dar dârdâiam și mai tare și zâmbetul îmi semăna a rictus. Am lăsat-o baltă și am continuat să tremur. George mi-a adus un cartof rece, curățat de coajă, și mi l-a trântit pe frunte.

⁃ Nu- i normal să-ți fie frig când în casă sunt douăzeci și cinci de grade. Nu-i normal și gata. Încearcă să respiri rar !

Așa mi-a zis. Sau așa mi s-a părut mie că mi-a zis. Cert e că mi-era imposibil să respir rar. Din burtă. Tremuram atât de tare încât nu realizam câte grade erau în casă. In plus, eram îmbrăcată bine și băgată sub plapumă. Toate acestea îmi deformau crunt realitatea. Cum naiba să te relaxezi în asemenea condiții? Pe moment nu-mi dădeam seama. Cartoful îmi aluneca des de pe frunte și asta mă enerva foarte tare. I-am cerut lui George un fular și un paracetamol. Fular mi-a adus dar paracetamol nu mai era. Oricine ar trebui să aibă cel puțin o folie de paracetamol în casă. Ar trebui chiar să existe o zi cu preț redus la paracetamol. De Black Friday la Farmacia la Pret Mic de exemplu.

După cincisprezece minute, pe ceas, m-am oprit din tremurat și am făcut febră.

Douăzeci și șapte de grade afară, douăzeci și cinci în casă, treizeci și nouă cu cinci eu. Fierb. Nu-mi dau seama că ard atât de tare decât când George îmi spune că-mi strălucesc ciudat ochii. Nu din dragoste, ci de febră. Îmi vine să râd și chiar râd. Nu mai tremur dar îmi e groaznic de sete. Un litru de apă după, îmi aduc aminte de ceva.

⁃ N-am mai luat detrical de două săptămâni, sigur de-aia am răcit, îi spun lui George.

George nu este de acord. Așa e el, Toma necredinciosul. Degeaba îi spun că vitamina D este esențială pentru sistemul imunitar al organismului, el nu crede. Eu fierb și cred. Oricine ar trebui să aibă detrical în casă. Ar trebui chiar să existe o zi cu preț redus la detrical. De Black Friday de exemplu.

Sursa foto : Farmacia La Preț Mic

De când am uitat să cumpăr detrical, sistemul meu imunitar s-a lăsat doborât. Virus, bacterie, ce-o fi. In starea în care sunt nu vreau decât să-mi scadă febra și apoi voi vedea. Deocamdată privesc lumea printr-o ceață fină. În lumea mea oamenii se mișcă cu încetinitorul și lucrurile au forme ciudate. La un moment dat și camera în care sunt începe să se deformeze, într-o mișcare lentă dar sigură. Mă întreb dacă mă mișc odată cu ea și cu patul sau doar ceața fină e de vină și eu stau pe loc. Mi se face frică și închid ochii. Aș vrea să adorm dar nu mi-e somn. Aș vrea să pot să somez somnul să vină dar nu mai am nici o pastilă de melatonină. Oricine ar trebui să aibă cel puțin o folie de melatonină în casă. Ar trebui chiar să existe o zi cu preț redus la melatonină. De Black Friday de exemplu.

George mă privește speriat și-mi pune mâna pe frunte. O ține acolo vreun minut bun și nu spune decât: „mda”. Aș vrea să -l întreb „ce mda?” dar n-am puterea să-l întreb. Mă uit la fața lui lungă și-mi dau seama. Închid repede ochii să nu se mai învârtă camera cu mine și eu cu camera sau cu patul sau doar eu, sau doar patul. Imi vine să vomit de la atâtea gânduri. Mă forțez să nu mă mai gândesc la nimic dar nu-mi iese. Gândurile vin nechemate, se face că sunt într-o poiană cu narcise.

Continui să ard dar nu știu cât de tare. Nu mai avem termometru de câțiva ani buni. Oricine ar trebui să aibă un termometru în casă. Ar trebui chiar sa existe o zi cu preț redus la termometre. De Black Friday de exemplu.

Apoi mi se rupe filmul. Sunt o floare în bătaia vântului. Ba nu, sunt un fir de praf într-un colt de cameră. De fapt și de drept habar nu am cine sunt. Îmi spune George cine sunt. Mă zgălțâie bine, până mă trezesc.

– Ești o încăpățânată notorie! Te-am rugat de zeci de mii de ori să bagi vitamina C în tine! Uite, eu am băgat la greu, și vezi? Sunt eu bolnav? Mă vezi tu că tremur?

Nu-l văd bine dar simt cum tremură. De furie și de neputință tremură. George iubește vitamina C. E un fan împătimit al vitaminei C. Așa cum eu sunt convinsă că paracetamolul te scapă de febră, vitamina D de viruși și melatonina de nesomn, George este ferm convins că vitamina C te scapă de orice. De aceea e de părere că oricine ar trebui să aibă vitamina C în casă. Ar trebui chiar să existe o zi cu preț redus la vitamina C. De Black Friday de exemplu, toate vitaminele la pret mic.

Încerc să-l văd mai pe George bine dar nu reușesc să stabilizeze imaginea. El tremură în continuare de neputință și de teamă. Mi-e milă de el și îi șoptesc să ia un magneziu. Se oprește brusc lângă pat și-mi spune enervat că nu mai avem nici magneziu. Recunosc, are dreptate. Il luasem eu pe ultimul și uitasem să cumpăr altul. Oricine ar trebui să aibă o cutie cu magneziu în casă. Ar trebui chiar să existe o zi cu preț redus la magneziu. De Black Friday de exemplu.

Incep din nou să tremur și George începe din nou să-și facă griji. Dispare pentru un moment și, când revine, îmi pune ultimul cartof pe frunte. Repetă apăsat că e ultimul cartof din casă dar eu nu înțeleg cum e posibil. Oricine ar trebui să aibă cel puțin un kilogram de cartofi în casă.

Apoi adorm.

Articol scris pentru Supeblog 2020, proba Farmacia La Preț Mic

6 gânduri despre „N-am mai luat detrical de două săptămâni, de-aia am răcit

  1. Și eu sunt cu vitamina D sub limita normala. Și melatonina o iau acum înainte sa ma apuce dimineața :)) Maxima fraza de încheiere. Eu îți donez ca am mai mult de 1 kg pe balcon 🙂 Succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s