O salină la mine în sufragerie

Plec la plimbare la șase, e seară, e rece, de sus, de pe deal, orașul pare înghițit de smog. Privesc munții din depărtare, încă se văd pe deasupra smogului, încă nu s-a lăsat de tot seara, încă merită să dau o tură prin oraș. În oraș străzile sunt aproape pustii, câțiva trecători grăbiți își suflă nasul în batiste de hârtie pe care le aruncă în coșuri de gunoi asezate la distante egale, pe marginea străzii. Eu nu îmi suflu nasul, nu mi l-am mai suflat demult, de când am aflat de existenta mini inhalatorului salin individual InSalin care produce micro-particulelor uscate de NaCl prin trecerea aerului inspirat printr-un strat de granule de sare cu o structură specială ce asigură emisia micro-particulelor saline. Astfel clorura de sodiu fin micronizată (0,5-5μm) este aspirată în căile aeriene, mucusul devine mai fluid, efectul inflamator scade iar mucusul este eliminat mai ușor.

Sursa foto : Salin

Înainte îmi suflam des nasul, atât de des încât mă durea și consumam aproape un sfert din salariu pe pachetele cu batiste de hârtie. În plus, mă durea și capul și dinții, și, la recomandarea medicului specialist și a mai multor persoane, începusem să cobor în salină de patru ori pe an.

Șaizeci de kilometri dus, șaizeci de kilometri întors, la destinație un lift îngust în care intram mereu în panică, strângeam mereu din dinți să nu țip, închideam mereu ochii și-mi imaginam mereu o plajă sălbatică în Noua Zeelandă. De ce Noua Zeelanda? Nici eu nu știu, poate pentru că era foarte departe de liftul acela mic în care mă înghesuiam cu încă zece persoane, strângând din pleoape și imaginându-mă departe de salina aceea în care trebuia să cobor de patru ori pe an, la insistențele medicului, ale mamei, ale prietenilor de familie și ale vecinilor care, cu toții se trataseră acolo „și chiar dăduse rezultate” îmi spuneau ei mereu și încercau apoi să mă convingă „terapia salină implică inhalarea de aerosoli, aerosolii reprezintă niște micro-particule aflate în suspensie într-un mediu gazos iar sarea este o substanţă bactericidă, care nu permite dezvoltarea culturilor microbiene, acţionând ca un dezinfectant şi în acelaşi timp are capacitatea (în anumite condiţii de temperatură şi umiditate) de a emana aerosoli salini”. De aceea era bine să cobor des in salină.

Dar eu eram și am rămas claustrofobă.

Odată ajunsă la două sute de metri sub pământ, plaja sălbatică din Noua Zeelandă dispărea și eu intram din nou în panică. Din exterior dădeam impresia că totul e bine acolo sub pământ, inspiram și expiram ventral aerul acela umplut cu aerosoli și panica dispărea încetul cu încetul până când trebuia să mă urc din nou în liftul acela mic, înghesuită cu încă zece oameni. Atunci închideam ochii și apărea plaja care ținea cât trebuia să țină ca să nu intru în panică, adică preț de 200 de metri și un pic, când se deschideau ușile liftului și eu o luam la fugă ca nebuna, de începusem să cred că voi scăpa temporar de sinuzită dar voi înnebuni permanent.

Sursa foto : Salin

Atunci, în acele momente intense când vedeam, în sfârșit, lumina zilei, îmi doream să am o salină la mine în sufragerie, un SalinPlus de exemplu, care să trateze aerul pentru un volum de pana la 150m³. Ca și plaja aceea sălbatică din Noua Zeelandă, salina din sufragerie era un vis de-al meu, o chestie pe care eram ferm convinsă că o inventasem degeaba. Dar mă înșelam …

Totul începuse cu zece în urmă.

Ploua frunze, nori, iarbă amestecată cu frunze și nori, ploua strâmb, mocăneste, ploua cu un sunet slab, sunet de tablă străpunsă, ploua de trei zile și eu aveam sinuzită.

⁃ Dar du-te domnule la medic odată, să-ți dea ceva, îmi spunea mama, dar eu nu și nu, că o să-mi treacă.

Dar nu trecea. Mă durea capul, nasul, dinții, mă strângeau toate într-o durere surdă care mă împiedica să gândesc, să trăiesc, să vorbesc, să nu amestec lucrurile intre ele, în spatele tuturor era o ceață deasă care mă învăluia într-o durere surdă de zece zile. Și totuși mă încăpățânam să trăiesc cu ea în pofida tuturor lucrurilor frumoase pe care le – aș fi putut face, în pofida toamnei târzii și a ploii, în pofida frunzelor ude pe care îmi imaginam că le fac grămezi, așa cum obișnuiam sa le fac în fiecare toamnă, în pofida tuturor acestor lucruri minunate, mă încăpățânam să nu merg la medic.

Ultima oară mă speriasem atât de tare încât crezusem că o să mor, rezultatul tomografului spunea o poveste ciudată pe care eu nu o înțelegeam, pe care, în cel mai bun mi-o imaginam, termenii aceia ciudați, pe care nu îi explica nimeni, sunau ciudat luați așa, unul câte unul, Internetul îmi arăta diagnostice ciudate în care se făcea că voi muri în chinuri lungi și grele. Eu chiar crezusem în poveștile acelea imaginate și nu dormisem deloc în noaptea aceea, mă trezisem odată cu primul cocoș, sunasem specialistul și-l întrebasem :

⁃ Domnule doctor, o să mor?

Domnul doctor îmi spusese că nu era nimic grav, era vorba doar despre ceva mecanic iar eu îmi imaginasem atunci capul meu ca un mare șantier cu macarale și fire în toate direcțiile și îl întrebasem pe doctor

⁃ Adică cum?

Iar el îmi răspunsese că eram predispusă la sinuzite repetate. Și avusese dreptate domnul doctor, începând din acel moment, din acea toamnă rece de demult, de atunci începuseră să se repete la intervale regulate sinuzitele, sufeream de ceea ce medicina modernă numea sinuzită recurentă. dar atunci, în acea dimineață devreme, eu doar mă bucurasem că nu voi muri încă, îi mulțumisem domnului doctor, apoi îl întrebasem cum să fac să mă simt mai bine iar domnul doctor îmi spusese doar : „salinoterapie” și apoi închisese. M-am gândit atunci de ce închisese așa de repede, poate că îl supărasem eu cu ceva sau poate că era o boală mult prea ușoară pentru el? Abia apoi sunase ceasul. Era șase fix și trebuia să merg la servici.

Dar asta era demult, înainte să ajung în Noua Zeelandă.

Apoi mi-am construit o salină in sufragerie și, datorită lui SalinPlus, totul a intrat in normal. De atunci mă plimb în fiecare seară prin oras, orașul pare înghițit de smog, străzile sunt aproape pustii, câțiva trecători grăbiți își suflă nasul în batiste de hârtie pe care le aruncă în coșuri de gunoi asezate la distante egale, pe marginea străzii. Eu nu îmi suflu nasul, nu mi l-am mai suflat demult, de cand port un InSalin în buzunar.

Articol scris pentru Superblog 2020, proba Salin

Un gând despre „O salină la mine în sufragerie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s