Degete lungi, de pianistă, unghii tăiate scurt, pătrat, șanțuri fine în palmă acoperite cu o cremă fină, fină și hidratantă cu miros de aloe vera, ochi verzi, închiși în spatele pleoapelor, obraz neted, ascuns sub o mască exfoliantă cu argilă și extract de orez din gama Bottega Verde.
Asta este ea, ascunsă într-un halat moale, verde, lung, primit cadou acum câțiva ani de Crăciun, de la Giulio. În ultimul timp abia mai reușește să-și aducă aminte cine este. „Din cauza oboselii” spun prietenii, colegii, vecinii, în fine, toți aceia cu care se mai salută pe strada în pantă clipind din pleoape, cu masca albastră acoperindu-i și nasul și gura și ridurile din jurul gurii. „He, he” își zice de fiecare dată după ce clipește „masca asta ascunde bine anii ” apoi urcă dealul gâfâind.
Și azi își recunoaște cu greu în oglindă ochii verzi cu gene lungi, parcă și-au pierdut strălucirea și cheful de viață. Își înfășoară părul intr-un prosop, se clătește cu apă călduță să-și curețe masca, întinde pe picioare crema de corp hidratantă cu aromă de lămâi, din categoria creme de corp, și, deodată, baia se umple cu mirosul de lămâie și ea nu mai e în baie, ea e departe, în Capri, se plimbă pe o alee îngustă, înconjurată de lămâi.
„Lămâi bătrâni, de pe vremea bunicilor mei” îi spune Giulio și apoi se întinde și culege o lămâie, i-o pune în palme și o roagă să o miroasă. Miroase bine lămâia, a vară, a dragoste și a libertate. Ea închide ochii și inspiră. Aerul sărat amestecat cu mirosul de lămâie îi cresc aripi.
Multă vreme și-a dorit să-i crească aripi și să zboare. Când era mică își imagina că trăiește în burta unei casei mici care, la rândul ei, trăia în burta orașului, care, la rândul lui, trăia în burta Republicii Socialiste România. Atunci își dorea să-i crească aripi, atât de mult își dorea să-i crească aripile, încât învățase să -și imagineze că-i cresc aripi. De exemplu, plecând de o aromă oarecare, își lua zborul cu gândul dincolo de toți și de toate. Republica Socialistă România rămânea mult în spate, acolo sus mirosea a petale de trandafiri umede, a coajă de portocala și a lămâi. Așa își imagina ea că se simte libertatea: închizi ochii și te lași purtat de arome.
Apoi crescuse, Republica Socialistă România dispăruse și ei îi crescuseră aripi adevărate. Văzuse și Parisul și Roma cu aripile acelea, atunci, demult, acum șterge oglinda cu mâneca halatului de baie, verde și moale, și privește chipul din oglindă. I-au crescut riduri și pielea obrajilor i s-a uscat de ceva vreme. Își întinde un tratament hidratant Linfa di vite pe față, cu seva de viță de vie și deodată nu-și mai recunoaște mâinile. Le-au dispărut șanțurile și pielea s-a întins. Sunt mâinile unei copile și miros a ulei de măsline. Le miroase cu ochii închiși, lung. Profund. Respiră rar și dispare din nou. Este departe, între plantațiile de măslini din Porquerolles.
În ziua aceea era cald, secetă, izbucnisera era deja incendiile și ea tocmai îl cunoscuse pe Giulio. Giulio era îmbrăcat într-un tricou alb, cu guler în V, se așezase lângă ea pe feribot și o întrebase dacă locul era liber. Ea tresărise și îl privise. Giulio avea o pălărie cu boruri mari pe cap și niște ochelari de soare mari pe nas. Nu-i vedea ochii, îi simțea doar privirea și mirosul de cedru verde amestecat de vânt.
Pe coama colinei ce veghea insula, bluza i se lipea de spate, gura îi era plina de praf dar, totuși, era fericită. Umblasera ore în șir printre livezile de măslini și povestisera mult. Giulio era student în Roma și era în vacanta în sudul Franței. Ea era studentă la București și era în vacanță la Paris. Așa începuse totul și durase o viață.
Cu o lună în urmă fuseseră împreună la Roma, în vizită la părinții lui. Ea se întorsese mai repede în România, avea un proiect important de terminat. Pandemia îi prinsese despărțiți dar aripile pe care ea învățase să le construiască atunci, demult, o ajutasera să micșoreze distantele.
Degete lungi, de pianista, unghii tăiate scurt, pătratos, ochii verzi cu gene lungi, asta e ea. Uneori nu se mai recunoaște. Agață halatul, își trage o pereche de blugi pe ea și un tricou, apoi își agăța masca albastră de urechi, și-o potrivește pe nas, și pleacă să cumpere de-ale gurii.
Articol scris pentru Superblog 2020, proba BottegaVerde.ro
Metafora buzz-ului 
A republicat asta pe Abisuri și a comentat:
Multă vreme și-a dorit să-i crească aripi și să zboare. Când era mică își imagina că trăiește în burta unei casei mici care, la rândul ei, trăia în burta orașului, care, la rândul lui, trăia în burta Republicii Socialiste România. Atunci își dorea să-i crească aripi, atât de mult își dorea să-i crească aripile, încât învățase să -și imagineze că-i cresc aripi. De exemplu, plecând de o aromă oarecare, își lua zborul cu gândul dincolo de toți și de toate. Republica Socialistă România rămânea mult în spate, acolo sus mirosea a petale de trandafiri umede, a coajă de portocala și a lămâi. Așa își imagina ea că se simte libertatea: închizi ochii și te lași purtat de arome.
Apoi crescuse, Republica Socialistă România dispăruse și ei îi crescuseră aripi adevărate. Văzuse și Parisul și Roma cu aripile acelea, atunci, demult, acum șterge oglinda cu mâneca halatului de baie, verde și moale, și privește chipul din oglindă. I-au crescut riduri și pielea obrajilor i s-a uscat de ceva vreme. Își întinde un tratament hidratant Linfa di vite pe față, cu seva de viță de vie și deodată nu-și mai recunoaște mâinile. Le-au dispărut șanțurile și pielea s-a întins. Sunt mâinile unei copile și miros a ulei de măsline. Le miroase cu ochii închiși, lung. Profund. Respiră rar și dispare din nou. Este departe, între plantațiile de măslini din Porquerolles.