Kärcher, mon cher
În casă miroase bine, a cacao cu lapte și a pâine prăjită și eu citesc Jules Verne. „Ocolul lumii în optzeci de zile”. In acest timp, SC3, zis și Premium curăță cu abur plita veche de fontă și apoi naște, ca din senin, o furtună de abur pe faianța albă de deasupra chiuvetei, dezlipind abțibildurile mele preferate cu flori și albine, curățând în profunzime și dezinfectând fără alte substanțe chimice, în timp ce WD3 aspiră podeaua roșie din bucătărie iar SC3 Upright Easyfix, aparatul de curățat cu abur, omoară 99,99% din bacteriile din covorul persan din camera mare.
E sâmbătă, e zi de curățenie, curățenia care contează, și eu privesc nedumerită în jur și nu înțeleg cum se face că bunica a renunțat la găleata cu apă fierbinte amestecată cu petrol cu care spală, de obicei, pardoseala veche a bucătăriei mici și cum de mama n-a mai pregătit soluția ei magică de bicarbonat amestecat cu apă, „să mai scoată puțin fața faianței ăsteia de pe vremea lui Pazvante”.
„Buni, au evadat personajele !”, strig eu ca din gură de șarpe și aproape că-mi vine să plâng. Mi-am imaginat de atâtea ori că, dacă mi-aș dori ceva foarte tare și aș strânge ochii, s-ar putea întâmpla, încât acum, când pare că se întâmplă, mi se face frică. E adevărat că dintotdeauna am detestat zilele în care mama și bunica întorc casa cu fundul în sus și se spetesc de dimineața până seara să „dea o formă onorabila casei ăsteia”. E adevărat că nu-mi place nici să șterg praful și nici să duc gunoiul și e adevărat că cel mai mult îmi place să citesc, să mă pierd în poveste și să-mi imaginez cum ar fi să fie.
Toate astea sunt adevărate dar, acum că se întâmplă toate cu adevărat, mi se face frică. Închid ochii și îmi doresc foarte tare să cresc mare și să nu mai plâng din orice prostie. Îmi doresc atât de tare, încât se întâmplă. La șase și zece sună ceasul. Deschid ochii și realizez că nu mai sunt copil și că personajele din cărțile lui Jules Verne au devenit realitate. Azi e o zi ca oricare alta. Sunt atâtea de făcut încât mai aștept puțin până să încep. Afară e încă ceață, un fel de întuneric prelins la infinit și amestecat cu zorii unei zile de luni. E 1 martie, e frig și ninge. Îmi fac o cafea tare și ies pe terasa din spatele casei. Închid ochii și sorb. Senzația e minunată, e amară cafeaua, realizez că am uitat să pun miere, deschid ochii, văd niște urme.
Linii inegale, cercuri, spirale. Urme de melci pe dalele de piatră, urme de gheare de pisică pe peretele portocaliu. Eu sunt fata care atrage toți melcii din grădină și toate pisicile din cartier. Pe pisici le mângâi ușor pe creștet, le spun povești și apoi le hrănesc. Eu sunt fata care spală urmele la jet puternic de apă. Mie nu mi-e frică de urme. Închid ochii și-mi aduc aminte cum a început totul. Primul meu Kärcher. Galben, ușor dar puternic. Locuiam într-un cartier chic de pe lângă Paris și spălam balconul cu Kärcher-ul-ul doar când ploua. Ca să nu deranjez trecătorii mai mult decât o făcea ploaia. Ca să pară că ploaia șterge toate urmele. În realitate, ploaia ștergea doar o parte din urme și lăsa în urmă bălți. Kärcher-ul spăla totul cu precizie și presiune. Primul meu Kärcher. Îl mai am și azi, douăzeci de ani după. La fel de ușor, la fel de puternic, la fel de galben.
Sorb, înghit, îmi fac planuri pentru ziua care abia începe. Azi voi șterge urmele anotimpurilor care au trecut. Urme de ploi, de vânturi strecurate printre grinzi, urme de pași pe gresia din sufragerie, pete pe covor. Pietre minuscule și frunze uscate. Pe vremuri, de două ori pe an, mama scotea afară toate covoarele și le bătea pe bătătorul de covoare din cartier. Iarna le trantea în zăpada din curte și mă punea să sar pe ele. Azi nu mai există iernile de altădată și bătătoarele de covoare au dispărut demult. Doar oamenii, urmele și pietrele din tălpile pașilor lor au rămas. Dar azi e mult mai simplu. Frunzele, praful și pietrele le iau cu aspiratorul sau cu mătura electrică. Petele de pe covor dispar la abur. Sorb din nou și din nou. Ferestre stropite de ploi repezi de toamnă mă privesc murdare. Mi-e atât de luni și mi-e încă atât de somn încât îmi vine să uit. Am atâtea de făcut. Îmi fac o a doua cafea, îmi fac planul de bătaie apoi adaug puțină miere și-mi aduc aminte de bunica. Spăla geamurile, cele cu rosturi lipsă, cu o soluție cu mult oțet și le ștergea cu numere vechi din colecția Scânteia iar casa o curăța o dată pe săptămână cu un T acoperit cu o cârpă înmuiată în apă caldă amestecată cu petrol și cu o mătură tradițională, cumpărată din piață de la nea Tudor, care vindea și linguri de lemn și zdrobitoare de usturoi și câte și mai câte.
Ninge din ce în ce mai tare, intru în casă, în 5 minute termin de dat sufrageria cu aspiratorul umed-uscat WD 3 premium, în zece minute termin de șters geamurile cu setul de curățat geamuri WV 6 + KW 4, în alte zece minute bucătăria e lună datorită aparatului de curățat cu abur SC 3 PREMIUM. Îmi rămâne o zi aproape întreagă să mă scufund în cărți și să-mi imaginez că se poate. Ca-n visele mele cele mai vise, dacă îmi doresc ceva foarte tare, există șanse mari să se întâmple. De când mă știu mi-am dorit să fie. Si a fost!
Articol scris pentru Spring Superblog 2021, proba Kärcher
Metafora buzz-ului 