Film creație personală
Afară ninge cu fulgi mari și deși iar eu am o față de plapumă. Constat asta fără să mă uit în oglindă, când deschid fereastra, să miros iarna, să aud mai bine cântecul pasarelelor, niște vrăbii mici și multe își iau toate zborul, lăsând în urmă niște urme mici pe zăpada proaspăt așezată, trei pene gri și o tipă în floarea vârstei, puțin mirată de reacția păsărilor.
Închid fereastra, mângâi pisica și îmi ating fața. E uscată ca deșertul Sahara în plină vară și mototolită. Fața, nu pisica. Pisica nu mă recunoaște de sub fața mototolită. Mototolită. Asta a fost primul cuvânt care mi-a trecut prin cap când mi-am atins obrajii. Mă strânge atât de tare pielea că îmi vine să plâng. În acest moment precis, când prima lacrimă izvorăște din ochiul drept, începe să mă usture atât de tare pielea din jurul ochilor, că deschid din nou fereastra, scot capul pe geam și îmi las fața în voia fulgilor de nea. Mulți, mari, deși. Abia apoi, după ce îmi mai revin puțin, mă duc la baie mă uit în oglindă. Au dreptate și vrăbiile și pisica. Dacă nu m-ar fi durut articulațiile, aș fi luat-o și eu la fugă. Dar așa, cu fața asta mototolită și cu senzația că am fost călcată în picioare peste noapte de o turmă de elefanți adulți, n-am de ales.
Trebuie să fac ceva. Zis și făcut, caut telefonul mobil, unde naibii l-oi fi pus că nici cu memoria nu stau mai bine, și, după zece minute îl găsesc sub pernă. Să-mi fie învățatură de minte să mai stau toată noaptea pe Facebook!
Aș da căutare dar nu-mi găsesc cuvintele. Mă duc în baie din nou, mă privesc în oglindă, îmi vin imediat și cuvintele : prospețime, fermitate, ingrediente naturale, luminozitate, catifea, riduri, absorbție rapidă.
Dau enter și apare un singur rezultat : La Cabine Flash Effect – Farmacia la Pret Mic. Sunt exigentă din fire, dau din nou enter. Îmi place ce citesc. Rezultatul căutării nu numai că îndeplinește toate condițiile dar le și depășește. În plus, e fabricat în Spania. Tare mult mi-a plăcut în Spania … Vremuri domle, luai un low cost, nu-ți lua nimeni temperatura, nu-ți trebuia mască și în patru ore erai la Malaga. Nostalgia după vremuri apuse mă apucă des în ultimul timp. Noroc cu Farmacia la Preț Mic că distribuie produsul, altfel cum aș fi ajuns eu în Spania?
Citesc cu atenție descrierea, zici ca fiolele acelea sunt inventate fix pentru mine. Fiole ambalate individual sau în pachet de zece, cu efect imediat, oferă fermitate și luminozitate pielii și împiedică apariția ridurilor. Asta e bine, de ceva vreme ridurile mele apar ca melcii după ploaie. Comand treizeci de fiole, plătesc, îmi dau cu apă pe față, îmi fac o cafea, fac un video mic, îl public pe blog.
A doua zi primesc mesaj pe WhatsApp. Număr necunoscut, text în engleză, cineva care se dă drept reprezentantul curții regale Spaniei mă invită la Palatul Regal din Madrid. Mă abțin să nu râd, unii chiar se plictisesc aș zice, dau să șterg mesajul când sună telefonul. Același număr necunoscut, răspund, o voce suavă mă anunță că-mi face legătura.
„Dar, cucoană, eu n-am cerut nici o legătură „, îi zic, ei pare să nu-i pese, mi-l dă la telefon pe șef’su, cel puțin așa mi se pare când îl cheamă pe „sir” să preia legătura. Când o preia, îi spun și lui sir că n-am cerut nici o legătură dar sir insistă să rămân pe fir. Mai mult din curiozitate rămân și astfel aflu că lui sir i-a plăcut filmulețul meu.
„Ce filmuleț domnule, încercarea aceea ratată, mă prosteam și eu sir, nu o luați în serios, dar chiar aveam o față de plapumă, afară era frumos, pisica era drăgălașa, fiolele acelea păreau să fie exact ce-mi trebuia, le -am fotografiat pe toate și le-am montat într-un film pe care l-am pus pe blog, de filmul acela e vorba, sir?”
Sir îmi spune că da, i-a plăcut atât de mult cum am pus în evidență produsul, cât de bine am reușit să-l integrez în viața reală, banală și lipsită de perspectivă a unei tipe în floarea vârstei, încât ar vrea să mă invite la el la palat, să testez produsele „La Cabine” la ele acasă. „Cum adică sir, aveți un palat? Mai există oameni din aceștia pe pământ?” Sir răspunde afirmativ și-mi dă ceva detalii despre palat. Se află la Madrid, se numește „Palacio de Oriente” și este folosit pentru întâlniri protocolare. Acolo ar vrea să mă întâlnească și pe mine, să discutam puțin și apoi să mă lase să testez produsele „La Cabine”, oricâte produse, prin Spania. Oriunde vreau eu, el plătește masă, casă, plus mașină cu șofer.
Mă cam încântă ideea dar nu știu dacă nu cumva visez. E prea frumos ca să fie realitate. „Dar sir, cum să ajung eu acolo, în plină pandemie?”, îl întreb iar el îmi zice că-mi va trimite prin email un link, eu doar trebuie sa dau click. Apoi închide.
Rămân multă vreme mută, îmi dau câteva palme, să mă trezesc, îmi dau cu apă pe față, nu visez, primesc sms de la curier, livrarea de la Farmacia cu Preț Mic va ajunge la mine azi, între orele nouă și șaisprezece. „E bine, am timp să-mi fac bagajul”, îmi spun, înainte să încep îmi mai fac o cafea, la zece sună curierul, îmi întinde pachetul, îi mulțumesc, deschid pachetul, e „La Cabine Flash Effect”, exact ce-mi trebuie înainte să plec, frumusețea mea într-o fiolă, să arăt bine la Curtea regelui, aplic pe față conținutul unei fiole și restul îl pun în bagaj. Înainte să îmi consult emailul, îmi consult fața. Mă holbez la mutra din oglindă și nu mă recunosc. Nu mai sunt eu, față de plapumă, sunt eu mult mai tânără, ridurile s-au estompat, tenul a devenit mult mai elastic, hidratat, ferm, atât de catifelat la atingere. Închid ochii, deschid ochii, mutra tot acolo e, „produsul ăsta e de-a dreptul miraculos” îmi spun apoi îmi consult emailul și dau click.
Sursa : Farmacia la Pret Mic
Când ridic ochii din telefon, mă trezesc într-o sală mare, cu tavanul pictat și cu multe oglinzi pe pereți. Stau la o masă mare, cu multe scaune, un domn pe care nu-l cunosc mă anunță că sir ajunge imediat, realizez că sir a avut dreptate, chestia cu click-ul a funcționat. Am învins pandemia și am ajuns la Madrid, e cald, e soare, a dispărut iarna, e incredibil ce mi se întâmplă, apare sir.
Știe cum mă cheamă, nu trebuie să mă prezint. În schimb, el se prezintă, e regele Spaniei, Felipe, și e bucuros să mă primească la Curtea Sa. E onorat chiar și, ca să mi-o dovedească, îmi întinde o cutie mare pe care mă roagă s-o deschid. Nu-l pot refuza pe regele Spaniei, o deschid.
Înăuntru, produse „La Cabine”. „Fain”, îmi spun, „la ele acasă” și aleg câteva, cât să iasă de-o excursie de câteva zile prin Spania : La Cabine Anti Imperfections, La Cabine Vitamina C, La Cabine Retinol Pur, La Cabine Pure Hyaluronic.
Sursa foto: La Cabine Romania
Când să -i mulțumesc lui sir, ia-l de unde nu-i. Nu-i nici masa iar oglinzile au dispărut și ele dar am în față o priveliște de zile mari: Mediterana în toată splendoarea sa. Sunt la Malaga, faleza e plină de oameni, de la terase se aude muzică în surdină, eu stau pe o bancă, cu fața la mare și trăiesc clipa. Mi se întâmplă atât de rar asemenea lucruri, încât închid ochii să păstrez clipa. Și reușesc. Apoi testez fiolele cu acid hialuronic. Îmi simt fața proaspătă, pielea capătă volum și ridurile se estompează. Devin deodată și mai tânără decât gândurile ce-mi trec uneori prin cap și mă apucă cheful de plimbare. Iau un autobuz la întâmplare și întâmplarea face să cobor la Cadiz. E atât de frumos oceanul, atât de albastru, atât de sălbatic, orașul arată ca-n filme, clădirile vechi sunt renovate, nu toate, dar ansamblul oferă ochilor un echilibru de-o estică deosebită, mi se face sete, beau o limonadă cu mentă, Africa e la o aruncătură de băț, mi se face foame, comand o paella. Abia apoi îmi amintesc că sir mi-a pus la dispoziție mașină cu șofer, îmi trag palme în gând, l-oi fi ofensat pe sir când am luat autobuzul? Oare cum să fac să îmi cer scuze?
Scot din buzunar o fiola de „La Cabine Vitamina C”, o aplic pe față și, deodată, toate grijile dispar, pielea devine protejată de radicalii liberi, tonusul se schimbă, semnele vizibile ale îmbătrânirii întârzie să mai apară, soarele apune în ocean, apare și șoferul, se scuză că a pierdut din vedere autobuzul dar până la urmă m-a găsit, asta e important. Nu-l contrazic, nu se face, în definitiv are dreptate, mă urc în mașină și plec spre Cordoba. Vreau neapărat să vizitez moscheea catedrală, cunoscută și sub numele de „marea moschee din Cordoba”, un vechi templu roman devenit biserică creștină, apoi moschee, apoi catedrală. Toate acestea au rămas înscrise în coloanele din interior, un amestec măreț de culturi și vremuri. „Amețitor de frumos”, îmi spun și mă așez la umbră, sub un palmier. E cald, e soare, e vremea să mă protejez de foto îmbătrânire, aplic conținutul unei fiole de „La Cabine Retinol Pur”, pielea întinerește și devine netedă și eu devin la fel de tânără ca pielea, adică mult, mult mai tânără decât o femeie în floarea vârstei și chiar mai tânără decât gândurile care-mi trec câteodată prin cap. Ce gânduri, uneori râd singură de ce-mi poate naște mintea, și râd de una singură până apare șoferul și mă întreabă dacă sunt bine, „sunt chiar foarte bine”, îi spun și îl rog să mergem la Granada, să vizităm Alhambra, e atât de frumos la Granada că -mi vine să rămân acolo, să mă pierd pe străduțele înguste din cartierul Albaicin, îmi plac mirosurile fine, amestecate, îmi plac atât de mult încât mă opresc în fața fiecărei tarabe și ating cu degetele genți din piele fină și lampadare colorate. Apoi, spre seară, urc la Alhambra, aleg turul de noapte, noaptea totul devine magic, de sus, orașul e și mai frumos, grădinile tac, tac și eu, mută de admirație în fața arabescurilor din curțile interioare ale palatului Nasrides, e atât de perfect totul în jurul meu, încât îmi doresc, la rândul meu, să nu fiu atât de imperfectă precum mă știu. Scot din buzunar o fiola „La Cabine Anti Imperfections” și o aplic pe față. Pielea devine deodată mată, porii sunt netezi, probabilitatea de a apare alte imperfecțiuni scade, scade puțin și temperatura, îmi pun un pulover pe mine, Sierra Nevada e atât de aproape încât aș putea urca puțin dar îmi aduc aminte de pisică, nu i-am lăsat prea multă mâncare, deschid telefonul, îi trimit un sms lui sir, în care îi mulțumesc mult pentru tot, și apoi apăs din nou pe link.
Când mă trezesc, afară ninge cu fulgi mari și deși iar eu mă simt mult mai tânără decât am fost vreodată.
Articol scris pentru Spring Superblog 2021, proba Framacia la Pret Mic