Superblog 2017 versus Superblog 4.0

Superblog 2017 ce am învățat

În primul și primul rând am învățat că există oameni care te susțin și care te apreciază datorită scrierilor tale. Oameni pe care nu i-ai întâlnit niciodată și care totuși te susțin. Oameni cărora le mulțumesc că există.

Am învățat că este foarte greu să scrii despre anumite lucruri, uneori de-a dreptul imposibil chiar, că devine obositor când scrii de N ori despre același lucru, că despre anumite lucruri este o adevărată plăcere să scrii, că imposibilitatea de a scrie despre anumite subiecte se dovedește până la urmă falsă, că, încercând să treci peste imposibilitatea de a scrie pe anumite subiecte, îți îmbogățești până la urmă cultura generală.

Continuă lectura

Anunțuri

Cum ar fi dacă ceasul ar uita să sune

Sunt Olga, am 30 de ani și nu-mi place deloc să îmi petrec viața în trafic. Probabil pentru că există și oameni care și-ar dori să locuiască într-o capitală europeană, să circule pe niște șosele europene, să-și facă cumpărăturile la mall-uri europene, probabil tocmai de aceea nu-mi place deloc să îmi petrec viața în trafic. Ar fi atât de monoton să-mi doresc fix același lucru ca mulți alți oameni si atat de lipsit de originalitate de-ar fi atat de monoton . Viața mea se repetă zilnic ca un pendul, o rutină repetitivă fără loc de excepții.

Continuă lectura

Merg pe instinct și logică și înaintez ușor dar sigur

 „Am cunoscut odată ,în Franța o tipă. O chema Miriam, lucra pe partea de comunicare, imagine, relații cu publicul, era însărcinată cu al doilea copil în luna a 7-a și avea un șef super deștept, super stăpân pe situație, super bun negociator, super bun vânzător. Tipul reușea să vândă aproape orice, aproape oricui. În afară de toate acestea, omul nu avea alte calități. Omul era practic  căsătorit cu job-ul sau și asta reprezenta tot universul lui. Acolo, în centrul universului creat de el, se simțea stăpân pe situatie. Șeful lui Miriam ar fi trecut drept erou dacă nu ar fi cerut tuturor să fie fix ca el. Căsătoriți cu “job” – ul, cu obiectivele trasate, să viseze strategie la orice oră din zi și din noapte și să construiască tactică de dimineața până seara.  Miriam era brunetă, nu foarte înaltă, nu foarte frumoasă dar foarte atrăgătoare prin felul ei de a nu fi clona perfectă a șefului .

La un moment dat, Miriam a fost pusă în situația de a prezenta un produs în locul șefului. Miriam nu știa prea multe despre produse, nu era om tehnic și nici nu i se spusese vreodată că ar fi trebuit să fie. Prezentarea căzuse prost, șeful era ocupat cu alt client și Miriam trebuise să se transforme peste noapte în  clona perfectă a șefului. Să vândă orice oricui, orice. Circa 3 milioane de euro plus licențele anuale de utilizare. Miriam nu fusese atunci nici pe departe clona perfectă a șefului. Miriam fusese ea și cucerise prin simpla ei prezență. Prin prestație. Apăruse în fața unei săli pline machiată discret și îmbrăcată într-o rochie neagră, mulată, extrem de sexi.  

Imi aduc aminte cât de mult mi-am dorit atunci să fiu ca Miriam. Dezinvoltă, stăpână pe situație, atrăgătoare prin felul de a fi și prin felul de a privi oamenii. Cu încredere, cu sinceritate . Direct.  Perfectă și atât de sexi în rochia neagră mulată peste burta imensă, în 7 luni.

Niciodată nu mai văzusem o femeie însărcinată atât de sexi.”

Extras dintr-un articol apărut pe BlogDiscutabil , blog de societate și analiză al Danei Toader  – blogger ambasador Hotmama.ro .

Continuă lectura

Ce s-a întâmplat de fapt și de drept ? S-a interpretat greșit lungimea secundei

Ana

Îmi zice la un moment dat Doru să mergem s-o vedem pe Nadia, vecina de la zece. Noi stăm la trei. Mă uit la Doru din cap până în picioare. Doru e un tip masiv și mustăcios pe care-l cunosc de când lumea. Intrase în viața mea îmbrăcat într-o pereche de blugi bleu și o bluză cu decolteu în V, gri. Nu bătuse la ușă, năvălise de-a dreptul și mă întrebase dacă “as vrea să ies la o plimbare prin parc”. După multe ezitări acceptasem. De atunci îl cunosc pe Doru.

Continuă lectura

E atât de bine să-ți împarți visele cu alții !

S-a stârnit deodată toamna. Nici nu apucase să se facă joi că ea deja sosise. Un gri apăsător invadase cartierul pe la două și douăzeci și crease un fel de panică printre bicicliștii rătăciți ai după amiezii liniștite de duminică.

De la fereastra termopan de la etajul patru plângeam împreună cu toamna disperarea frunzelor amețite de vânt și număram rafalele. Treceau minutele cu încetinitorul de parcă încremeniseră și ele înghețate de disperarea frunzelor în luptă cu toamna. Peste drum, livada din Băneasa aducea deodată a savană.

Continuă lectura

Aroma cafelei amestecată cu imaginea ploii

Azi

Azi iau cafeaua la birou. Plouă și sorb. Miroase a abur de toamnă cu iz de cafea proaspăt râșnită. Kafune cu aromă de toamnă.  Undeva, departe, un autobuz oprește într-o stație, o umbrelă verde se rupe doborâtă de vânt și un bărbat la 35 de ani pierde tramvaiul numărul 5. Îl văd cum aleargă în continuare. Nu renunță. Plouă și sorb și aș vrea să-i spun bărbatului să nu mai alerge. Există întotdeauna o a doua șansă. Există întotdeauna un alt tramvai. Privesc sorb, acumez imagini. Sunete. Arome. Construiesc amintiri. Memoria înseamnă trecut, trecutul înseamnă context. Contextul ploii care bate în geamul mare. Contextul stării create de imaginea bărbatului în urma tramvaiului. Aroma cafelei amestecată cu imaginea ploii. În fiecare dimineață aleg aroma corespunzatoare stării. Azi am ales o Kafune arabica 100% cu gust aromat. Monodoze de cafea ambalate individual.

7g de plăcere și multă pasiune.

Continuă lectura

Mă apucă nebunia curățeniei de sfârșit de an !

Marți 19 decembrie 2017, ora 9, undeva într-un oraș la munte mă apucă nebunia curățeniei de sfârșit de an. Zic să încep azi cu parchetul și să termin cu covoarele. Timp am că până la Crăciun mai e !

Covoarele, bunica le-ar fi scos pe bara din fața blocului, le-ar fi bătut de praf și apoi le-ar fi tăvălit prin zăpadă să miroasă a proaspăt. Eu stau la casă, bătătoarele de covoare au dispărut undeva un pic după Revoluție și zăpadă … ioc .

Continuă lectura