Out of Africa

Eram la Gaborone de luni seara. Călătorisem vreo 15 ore de la Paris până la Johannesbourg si, în aeroport la Johanesbourg,  ațipisem pe un scaun de plastic alb. Mă trezise John, colegul. El trăise 3 ani în Africa de Sud, știa aeroportul acela pe de rost și, ca să nu adoarmă la rândul lui, alesese un „bistro Parisien” și o bere. Mă trezise cu 10 minute înainte de decolarea spre Gaborone cu un vioi „ce faci, nu vii?” care-mi ucisese brutal tot zen-ul.

23472204_1948516968499037_3103964491695000486_n

Sursa foto : arhiva personala

Visam că sunt la Roma, pe o terasă din fața Colosseumului, că mă delectam cu o porție de spaghetti „al  dente” cu busuioc și un sos de roșii proaspăt stors. Unele vise sunt premergătoare, altele există  doar ca să te facă să vrei să se petreacă, chit că știi cu mare precizie că nu se va petrece. Visul meu făcea parte din categoria a treia „fuse și se duse”. Petrecusem la Roma unul dintre cele mai romantice week-end-uri pe care cineva de vârsta mea le poate petrece. Dar asta e  altă poveste.

Continuă lectura

Anunțuri

Atinge-mi sufletul cu sunetul tau

Îmi place muzica oamenilor …

Acel du-te vino al pașilor în căutarea regăsirii de sine. În definitiv pașii definesc forma oamenilor. V-ați uitat vreodată la urma pașilor din căutările omului? Pașii definesc forma și forma indică scopul. Ascultând muzica oamenilor și privind forma premergătoare scopului  am învățat să descifrez lumea. Năzuințele oamenilor. Gândurile și sentimentele oamenilor. Să le înțeleg pasiunile. Să trăiesc odată cu ei pasiunile. Să descifrez legătura aceea ascunsă între oameni și obiecte. Muzica obiectelor. Frumusețea termenilor și echivalenta trăirilor.

Continuă lectura

Un simplu călător în căutarea descoperirii de sine

Dacă m-aș fi născut undeva prin jurul anului 2000 m-aș fi numit Luca și mi-ar fi plăcut enorm să fiu.

Aș fi crescut într-o familie iubitoare, aș fi avut un câine, o pisică și niște părinți care ar fi dat totul că eu să am viața pe care ei nu ar fi avut-o. Aș fi avut o casă frumoasă, o mașină frumoasă, o viață frumoasă cu prieteni mulți și multe oportunități pe care poate nu le-aș fi trăit ca oportunități ci mai degrabă ca pe niște lucruri obișnuite pe care orice om născut undeva prin jurul anului 2000 le-ar fi avut. Aș fi avut o singură prietenă de suflet pe care ar fi chemat-o Maria și care ar fi provenit dintr-o familie cu mai puține posibilități. În ciuda originilor atât de diferite, eu si Maria am fi fost atât de apropiate una de alta, încât am fi dezvoltat împreună o pasiune comună pentru știință, lógică și calculatoare. Am fi intrat amândouă  la una dintre cele mai prestigioase facultăți din țară, la zi, și ne-am fi construit în timp ca un fel de binom în care ușurința de a vedea lucrurile ca normal picate din cer ar fi completat armonios dorința de a creea acele oportunități pe care viața nu le oferă decât celor privilegiați.

În prima, sau poate în a doua vacanță de vară din timpul facultății, Maria m-ar fi convins cu siguranță că lumea merită văzută si învățată mai presus de toate prin prisma oamenilor care o trăiesc și ar fi dezvoltat până la urmă în mine acea curiozitate típică celui care, până nu demult, credea că le putea avea pe toate.

Continuă lectura

Hai să (ne) învățăm copiii să gândească logic!

Azi

O zi mohorâtă de început de toamnă, ceață, frig, gri monoton. Cumpăr un ziar, comand o cafea, mă așez pe o terasă, dârdâi puțin, deschid ziarul la pagina cu știrile financiare, citesc :

 “Multe dintre profesiile de astăzi nu vor mai fi disponibile în viitor pentru copiii noștri și astăzi există o nevoie foarte mare pentru programatori buni, așa că am decis în urmă cu trei ani să înființăm acestă scoală, iar acum avem peste 10.000 de copii care învață programare ”

 Gyula Csitari, Co-fondator, Co-proprietar, franciza Logiscool

Continuă lectura

Am fost odată tu

 Am fost odată tu. Micul prinț. Un mic sâmbure de adevăr apărut pe undeva prin Univers. Un prinț mic pe o planetă îndepărtată.  Lucrurile erau extrem de simple acolo, departe. Exista posibilitatea evidentă a echilibrului aproape perfect.

Plăcerea de a trăi.

La un moment dat a apărut o floare care nu era o floare ca toate florile și totul a devenit deodată extrem de complicat. “Nu trebuie să-ți pui niciodată mintea cu florile. Trebuie doar să le privești și să le mirosi” Cam asta ar fi esența. Odată ce te apuci să crești o floare care nu este o floare oarecare, apar și întrebările. Și, odată cu întrebările, apar posibilitățile.

Plăcerea de a descoperi.

Continuă lectura

Rezist vântului în mod inteligent, practic și extrem de estetic

Mă plâng Marei într-o joi : plictiseală mare, rutină, aceași oameni, același traseu, aceleași trepte, aceleași rafale de vânt …   Mă sună Mara  vineri pe la şapte şi-mi propune să mergem într-un safari „#WeAreTheAnswear , zice, „hai”!  

Văzuse ea la televizor nişte peisaje faine cu animale şi oameni cu nişte şepci foarte „trendy” şi-i venise dorul de ducă.

Mă uit la ceas, mă uit pe fereastră, e noapte și e aproape iarnă pe la noi. O întreb pe Mara pe unde ar fi safariu-ul asta și-mi spune că ar fi în emisfera cealaltă. Cald și vară în emisfera cealaltă.

Accept.

A doua zi, vânt puternic şi puţină ploaie pe la noi. Lucrez într-un imobil de sticlă, modern, aşezat lângă alt imobil de sticlă, modern şi el. Între cele două imobile de sticlă, vânt şi mai puternic. Genul de vânt care te ia pe sus cu fustă cu tot, cu păr cu tot, în fine, genul de vânt care te face să nu te mai recunoşti în oglindă. Dacă nu dovedeşti greutatea corespunzătoare, zbori. Ştiu din experienţă. Cum încă nu pot dovedi greutatea corespunzătoare de una singură, trişez. Privesc întotdeauna previziunile meteo înainte şi mă adaptez.

Continuă lectura

O prezenţă invizibilă respiră

Mark este tipul de bărbat de care orice tipă visează să se îndrăgostească. O doză de indiferenţă cât să stârnească cheful, o privire oblică cât să te crezi cel mai important lucru de pe suprafaţă Pământului şi totul e jucat.

M-am îndrăgostit de Mark într-o miercuri în faţa barului lui O’Hara. A fost un fel de scurtcircuit între două emisfere complet decalate. Ploua mărunt şi mirosea a iarnă. Mă înfofolisem bine şi-mi trăsesem fularul de trei ori în jurul gâtului. Fusese de ajuns o privire, genul acela de privire complet indiferentă, şi gata. Ne îndrăgostisem subit şi veşnic.

Continuă lectura