La capătul lumii
La opt am deschis ochii. La opt și o secundă i-am închis la loc. Am încercat să repet mișcarea încă o dată dar nu mi-a mai ieșit. Mă durea capul de-mi pleznea. Am încercat chestia cu număratul oilor. Când am ajuns la o sută treizeci și cinci mi-am adus aminte unde eram. Eram la mama naibii. La capătul lumii. În fine, un fel de-a spune, totul e relativ. Eram la zece mii de kilometri distanță de locul pe care, pe vremea aceea, îl numeam acasă. La capătul Pământului și fără Vasco, traducătorul instant.
Citește în continuare „Cu Vasco, în China”