Schimbările de culoare mă ajută să trec peste capriciile vremii

Uite, îmi zice, uite cât e de subțire. E atât de bleg, de zici că-i lipit cu clei de cap. În viața mea n-am văzut un păr mai urât. Așa îmi spune ea, coafeza. Mie îmi vine să plâng, dar mă abțin. Femeia știe ea ce știe. Pare trecută prin viață. Pare să-și cunoască bine meseria.

Eu? Eu stau lipită de fotoliul din vinilin și închid ochii. Când o să mai cresc o să mă tund cheală. Dacă tot am cel mai urât păr din lume, măcar să nu se mai vadă. Așa o să fac.
Douăzeci de minute mai tărziu, sunt tunsă ca de obicei. Zici că mi-a pus cineva un castron în cap și apoi a tăiat pe margine. Ea zice că așa e la modă, mama zice că doar așa știe ea să tundă. O salut politicos și ies. Nu mă uit în oglindă când ajung acasă, știu că arăt de parcă mi-a lipit cineva părul de scalp. Până seara mă răzgândesc. Când o să fiu mai mare, o să mă vopsesc în mov. Adorm împăcată cu ideea.

Asta se întâmpla acum mulți ani.

Timpul a trecut, am ajuns mare. Am ieșit în lume. Odată cu anii, părul mi s-a dezlipit de cap. De la 18 ani îmi fac șuvițe dar m-am saturat de galben. O fi având și galbenul farmecul lui, dar, din când în când, aș prefera un verde intens. De exemplu un verde smarald. Ador verdele. Sau un mov. Schimbările astea de culoare m-ar ajuta să trec peste capriciile meteo. Meteo-depresivă, așa zice lumea că sunt. Oi fi, dar nu mă dau bătută. Comand o spumă colorantă Venita de la MyCosmetics.

Spuma colorantă Trendy – verde smarald este o vopsea semipermanentă sub formă de spumă, fără amoniac și fară oxidanți. Rezistă la 6-8 spălări, în funcție de nuanța inițială și de textura firului de păr. Nu afectează structura firului de păr.

Aplic spuma, fixez cronometrul pe telefon, să se prindă culoarea, aștept. Nu miroase a amoniac și nu conține oxidanți. E perfect așa. Dau drumul la Youtube, dansez. E fain să schimb ceva la mine. Îmi fac o cafea. Până să o termin de băut, se scurge timpul, mă clătesc, mă uit în oglindă. Sunt verde. Părul, ochii, gândurile o iau care-n cotro. Paris, Roma, Puglia, sosesc!

Liftul e iar în pană, cobor pe scări. Pe banca din fața blocului, trei vecine.

– Dana, tu ești mamă, mă întreabă tanti Olga, de la etajul patru.

– Da, eu sunt, săru’mâna

– Cât pe ce să nu te recunosc. Da’ ce ți-ai făcut la păr?

– L-am făcut verde.

– Păi de ce mamă, ce-ai avut cu el?

N-am timp să-i explic, mă grăbesc. De fapt nici nu sunt sigură că ar înțelege.

– Azi verde, mâine mov, să simt că trăiesc. Dacă nu acum, atunci când? La optzeci de ani ?

– Așa e drăguță, chiar așa e. Dar nu ți se strică rădăcina de la atâta verde?

– Nu mi se strică nimic, că-i special făcut, să nu strice. Și folosesc și masca de păr cu ulei de cânepă din gama de produse Revers. Special concepută pentru a regenera părul.

Mască de păr cu ulei natural de cânepă cu CBD. Netezește, hrănește părul, facilitează pieptănarea și reduce fragilitatea acestuia.Uleiul natural de cânepă cu CBD obținut din semințe de cânepă are proprietăți nutritive și protectoare puternice. Masca de par conține acizi valoroși: oleic, palmitic, gamma-linolenic, precum și proteine, aminoacizi, caroten, minerale, vitaminele A, D, E, K, fitosteroli, fosfolipide, care ajută la reconstrucția părului.

– Aha, cum spui tu, draguțo, cum spui tu. Acum că zici, m-ar prinde și pe mine un pic de mov, ce zici?

– Păi cum să nu, dacă doriți să vedeți cum vă stă, puteți folosi un spray colorant pentru păr. Violet, de exemplu. Rezistă până la prima spălare. Dacă nu vă place cum vă stă, vă spălați pe cap și se duce. Apoi puteți încerca un gri. Sau un albastru, un verde sau un roșu.

Tanti Olga cade pe gânduri. O simt că-i surâde ideea. N-o mai fi ea la prima tinerețe, dar farmec încă are.

– Adică pot să fiu azi mov și mâine gri?

– De exemplu. Haideți, că mă grăbesc, că pierd avionul. Dacă vă hotărați, să-mi spuneți, vă comand eu.

Le aud cum șușotesc în spatele meu, dar nu întorc capul. Cu melodia de pe Youtube în cap ajung la aeroport. Abia la poarta de îmbarcare îmi dau seama că nu m-au întrebat unde merg.

Articol scris pentru Superblog 2023, proba MyCosmetics.ro.

Un gând despre „Schimbările de culoare mă ajută să trec peste capriciile vremii

Lasă un comentariu