Cifra șapte, toamna anului 2020, undeva, într-un oraș oarecare. De ce taman șapte? Oare pentru că ea se născuse într-o zi de șapte? Poate. Sau poate că nu. What can be The answear? Cine poate spune? Viața este plină de coincidențe de tot felul.
Încă plouă. O ploaie rece, deasă. Oameni grăbiți se îndreaptă spre metrou. Frunze ofilite se strivesc sub tălpi groase. Își strânge paltonașul scurt și-și aranjează eșarfa. Apoi deschide umbrela și pășește prin ploaie. Un pas, doi pași, o intersecție, o bancă. Nu se așază, îl așteaptă în picioare, lângă un stâlp.
În acea dimineață de toamnă s-a trezit cu cifra șapte în cap. Apoi a luat o aspirină și s-a întrebat „de ce taman șapte ?”Negăsind răspunsul, a deschis larg ușile dulapului și și -a ales o ținută decentă, de zi. Șapte articole, șapte povești. Avea nevoie de povești. Ce ar fi fost toamna aceea fără povești? Ar fi fost doar o ploaie fină și rece și multe nostalgii. Avea nevoie de povești ca să treacă peste ploaia aceea rece. Șapte articole, șapte povești,
O pereche de blugi Diesel
De culoare albastră, cu talie regular, încheiere cu nasture și fermoar, model super slim și buzunare oblice. Blugii de culoare albastră în care ea îl întâlnise pe el. El avea ochii verzi și ea mirosea a mosc. Probabil tocmai de aceea ea îl plăcuse pe el. Probabil tocmai de aceea el o plăcuse pe ea. Da, blugii aceia albaștri, model super slim. Primul lor capitol începuse tot într-o toamnă.
O cămașă
Albă, din bumbac și cu guler ascuțit, pe care o purtase la primul ei interviu de angajare. Tipa de la resurse umane o invitase să se așeze în fotoliul de piele maro, apoi o privise fix în ochi. Ea încercase să-i susțină privirea dar nu reușise. Nu avea încă experiența necesară. Simțise însă cămașa albă și fină sub degete și astfel îi fusese mai bine. Un punct de reper care salvase toată miza. Stăpână pe ea, ridicase privirea din podea, își așezase mâinile în poală și răspunsese corect la toate întrebările. Cămașa își făcuse efectul. O cămașa albă din bumbac.
Un pulover
Albastru – verde cu guler de tip corabie, moale și foarte fin, în care lui îi plăcea să – și îngroape fața. Cu fața îngropată acolo, în umărul ei drept, o ruga câteodată să-i mai spună odată povestea puloverului și ea îi mai povestea o dată, și încă o dată. Puloverul îl cumpărase de la Nisa. Era o vară toridă și ea mânca o înghețată de lămâie verde pe o terasă mică. Fusese o dragoste la prima vedere și 40% reducere.
O pereche de botine Guess Jeans
Negre cu fermoar, toc gros și talpă sculptata cu care îi plăcea să ocolească bălțile. Uneori le ocolea atât de mult încât uita unde dorea să ajungă. Alteori uita de unde plecase. Din când în când apăreau câțiva stropi mici, inegali, pe pielea neagră și atunci, abia atunci, ea își dădea seama că venise cu adevărat toamna. Toamna ei dragă…
O eșarfă
Gri, cu model abstract. Poate niște linii intersectate cu niște romburi, sau poate niște cercuri intersectate cu niște stele. Totul din vascoza fină.
Un palton
Scurt, fără glugă, cu clapete clasice, pe care și-l cumpărase cu fix o zi înainte să-l cunoască pe el. Încă nu ploua mărunt dar zilele începuseră deja să se micșoreze iar prognoza meteo indica o schimbare bruscă a vremii. O schimbare bruscă a vieții, asta avea ea să rețină din toată acea săptămână nebună. Intrase în magazinul de la parterul centrului comercial doar pentru că îi placuse paltonul de pe manechin. Era un palton subțire, de toamnă.
O curea
Din piele neagră, groasă, cu catarama argintie. Modelul sport îl alesese el. Se potrivea cu felul ei de a fi, așa îi spusese el iar ea, de atunci, îl iubise și mai tare.
A ales cele șapte articole, le-a așezat pe toate pe pat și apoi și-a făcut o cafea neagră, arabica, pe care a turnat-o în cana ei preferată. O cană din porțelan alb cu flori roșii. Flori roșii și multe povești. Ce ar fi fost toamna aceea rece fără povești ?
Ploua de vreo zece zile. O ploaie rece, măruntă care îi stârnea amintiri. Nostalgii peste care încerca să treacă îmbrăcată într-o pijama crem cu dungulițe fine, portocalii, în care petrecea cu privirea din spatele ferestrelor aburite oameni necunoscuți scufundati într-ale lor. O ținută inedită dar obligatorie. În toamna anului 2020, a opta poveste era pe cale să se nască.
Și totuși toamna era anotimpul ei preferat. Îi iubea culorile ruginii, frunzele așezate covor pe trotuarele inegale, îi iubea bălțile formate după ploaie și, mai presus de toate, îi iubea amestecul de paltonașe subțiri până deasupra genunchilor, cămășile albe cu guler ascuțit, discret vizibile din spatele puloverelor din cașmir, botinele fără toc și eșarfele în culori tari, cât să rupă monotonia zilelor din ce în ce mai scurte.
Locuia lângă o stație de metrou de la marginea orașului și, de zece zile, se hrănea cu vise, o aspirină dimineața și un paracetamol înainte de culcare. La sfatul medicului, pe el nu îl mai văzuse de zece zile. Să nu-i dea și lui răceala. De zece zile îi era dor. La sfatul medicului, în plus de vise, de zece zile consuma multe lichide cu ochii lipiți de viețile oamenilor de dincolo de ferestre. Urmase sfatul medicului și acum îi era mai bine. Nu mai strănuta.
Când a terminat cafeaua, afară încă ploua. A privit lung cele șapte articole preferate și a căutat o umbrelă. O umbrelă pătrată pe care o primise cadou de la firma de IT la care lucra el. El era programator și se îmbrăca casual. Ei îi plăceau cămășile albe, cu guler amplu, puloverele de cașmir și paltoanele scurte. Poate tocmai de aceea se înțelegeau atât de bine. Sau poate că nu. Cine poate știi? Viața este plină de coincidențe de tot felul
Apoi a sunat telefonul mobil. Un Samsung S20 pe care el îl cumpărase în rate pentru ea. El o iubea atât de mult… Cu gândul la el, a așezat cana cu flori roșii pe pervaz și a răspuns. Nu era el. Era doar o toamnă ploioasă și o răceală oarecare. Așa i-a spus și tipei de la telefon, tipa de la resurse umane și i-a promis să -i trimită adeverința de concediu medical prin poștă. Apoi s-a îmbrăcat și a plecat.
Încă ploua. O ploaie rece, deasă. Oameni grăbiți se îndreaptau spre metrou. Frunze ofilite se striveau sub tălpi groase. Și-a strâns paltonasul scurt și și-a aranjat eșarfa în jurul gâtului. Apoi a deschis umbrela și a pășit prin ploaie. Un pas, doi pași, o intersecție, o bancă. Nu s-a așezat, l-a așteaptat în picioare, lângă un stâlp. La șapte fix a apărut el, a luat-o în brate și a cerut-o de nevastă. De ce taman șapte? Oare pentru că ea se născuse într-o zi de șapte? Poate. Sau poate că nu. What can be The answear. Răspunsul ei a fost „da”. Abia apoi a trimis adeverința de concediu medical prin poștă.
Articol scris pentru Superblog 2020, proba Answear.
Metafora buzz-ului 
A republicat asta pe Abisuri și a comentat:
Cifra șapte, toamna anului 2020, undeva, într-un oraș oarecare. De ce taman șapte? Oare pentru că ea se născuse într-o zi de șapte? Poate. Sau poate că nu. What can be The answear? Cine poate spune? Viața este plină de coincidențe de tot felul.
Încă plouă. O ploaie rece, deasă. Oameni grăbiți se îndreaptă spre metrou. Frunze ofilite se strivesc sub tălpi groase. Își strânge paltonașul scurt și-și aranjează eșarfa. Apoi deschide umbrela și pășește prin ploaie. Un pas, doi pași, o intersecție, o bancă. Nu se așază, îl așteaptă în picioare, lângă un stâlp.
În acea dimineață de toamnă s-a trezit cu cifra șapte în cap. Apoi a luat o aspirină și s-a întrebat „de ce taman șapte ?”Negăsind răspunsul, a deschis larg ușile dulapului și și -a ales o ținută decentă, de zi. Șapte articole, șapte povești. Avea nevoie de povești. Ce ar fi fost toamna aceea fără povești? Ar fi fost doar o ploaie fină și rece și multe nostalgii. Avea nevoie de povești ca să treacă peste ploaia aceea rece. Șapte articole, șapte povești,