Sunt o ambițioasă și o asum

Am ratat-o din nou, grandios, fix la final. Am încercat s-o tai frumos, cu o lingură de lemn, în șase părți egale, și s-o servesc în niște farfurii normale, albe cu flori roz. În mintea mea mergea ca unsă. Aluneca frumos din cratiță și rămânea lipită de farfurie. În realitate, s-a scurs ca o moluscă din cratiță și s-a întins ca o pleașcă pe dușumea. Incerc din nou.

Comand pe magazinul online Dajarspatula de prajituri Ivy, un litru de lapte, zahăr, ouă și o iau de la capăt.

Sursa foto : Dajar România

Mi se întâmplă uneori să nu-mi iasă

Ani de zile mi-am fiert creierii și mi-am tocat mărunt nervii, și tot nu mi-a ieșit de fiecare dată. De fapt și de drept, mi-a ieșit de două ori aproape perfect. În zece ani de zile am încercat de douăzeci de ori. În fiecare an, de Paști și de Crăciun. Ba era de vină lingura de lemn, prea aspră, ba erau de vină cupele în care o serveam, prea mici, ba nu aveam o față de masă demnă de eveniment, ba era cuptorul de vină pentru că era puțin înclinat spre stânga, ba era de vină dușumeaua, veche, putrezită pe alocuri, ba era din vina lemnului din care era făcută dușumeaua, ba, dimpotrivă, dușumeaua era crom-nickel, măsurată cu bolobocul, dacă era vina cuiva, era sigur vina cuptorului care ardea inegal și cu intermitențe, sau, era clar vina rețetei, prea mult lapte, prea mult zahar, prea multe ingrediente, o dată a fost chiar vina pisicii care a băut tot laptele, de fapt și de drept, a fost vina mea că am plecat din bucătărie sau, tot vina mea, că nu-mi ies niciodată dulciurile, altădată a fost evident din vina cratiței, inadecvată flăcării directe. De cele mai multe ori însă, era din vina mea : ori uitam vreun ingredient, ori ratam cu măiestrie „bain-marie”-ul. Cine poate rata cu măiestrie bain-marie-ul dacă nu eu? Să ridice mâna sus cine a mai pățit-o. Vedeți că sunt singura căreia i se întâmplă?

Nu mă credeți? Să vă povestesc

Ultima oară, de exemplu, a fost cât pe ce s-o nimeresc. Arăta sublim, crusta de zahăr ars era groasă fix cât trebuia, printr-o minune irepetabilă cuptorul funcționase impecabil și amestecul din cratița cea mică, cea scufundată în apa din cratița cea mare, căpătase chiar o culoare agreabil de privit, un caramel tandru, o crustă fină, subțire, o textură minunată. Totul arăta minunat și, sunt ferm convinsă că ar fi avut și un gust de zile mari, dacă nu s-ar fi vărsat tot conținutul din cratița mică în cei doi litri de apă din cratița mare. Praf și pulbere s-a ales atunci din crema de zahăr ars. Praf din lapte, praf din zahăr, praf din ouă. Toate, într-un amestec de-o estetică incredibilă, scurs printre scânduri și pierdut prin crăpăturile aproape invizibile ale plintei. Praf de stele în ochii mei și explozie de cuvinte în gură. Nu, nu vorbesc niciodată urât, se mai întâmplă să se ivească ocazii dar rezist. Strâng din dinți și explozia o aud doar eu. Între dinți. Apoi încerc să mă calmez, derulând totul, cu calm.

Ultima oară au fost clar de vină oalele. Cratițele. Nu aveau dimensiunea potrivită. Cratițele mele erau complet nepotrivite pentru bain-marie. De mărimi incompatibile, într-un echilibru instabil una în cealaltă. Știam că se va întâmpla odată și odată. Știam și nu făceam nimic în sensul unei ameliorări oarecare. Îmi trebuiau alte cratițe, asta era evident.

Am trecut mereu peste

Azi mi-am luat cratițe noi și mi-am pus ochelari. Dioptrii mici dar obligatorii. Să nu mai greșesc rețeta. Să nu mai încurc oalele. Să iasă ca la carte totul. În carte scrie clar: un litru de lapte, opt ouă, zahăr, zahăr vanilat. Se topește zaharul într-o cratiță înaltă și se lasă să se răcească. Când începe să crape și să trozneasca, e semn că se poate adăuga laptele, în prealabil amestecat cu ouăle. Apoi se pune totul la cuptor, în bain-marie. Oala mică, cea cu amestecul, într-o oală mai mare, plină cu apă. Adică nu chiar plină -plină, destul de plină cât să nu dea pe lângă.

Sursa foto : Dajar România

Dar nu mă las

Aș putea sta în bucătărie ore întregi, dacă ar fi după mine. Îmi place să gătesc. Îmi ies aproape toate bucatele ca la carte. Și salata boeuf și cea berlineza și ciorba de fasole cu afumătură și tarhon. Am oale și cratițe de toate mărimile, și mai vechi, moștenite, și mai noi, ultimul răcnet, dobândite pe muncă cinstită, am și vreo cinci seturi de tacâmuri, farfurii cu desene, de la nuntă, o oală ceramică mare, pentru sarmale, o oală sub presiune, vreo zece cuțite care taie bine și vreo trei polonic. Asta, pe scurt. Și totuși…

Am ratat-o din nou, grandios, fix la final. Am încercat s-o tai frumos, cu o lingură de lemn, în șase părți egale, și s-o servesc în niște farfurii normale, albe cu flori roz. În mintea mea mergea ca unsă. Aluneca frumos din cratiță și rămânea lipită de farfurie. În realitate, s-a scurs ca o moluscă din cratiță și s-a întins ca o pleașcă pe dușumea.

Stau la masa mică din bucătăria orientată vest și-mi beau cafeaua. O pisică grasă lipăie fericită podeaua, afară ninge potolit, cu toate că e mijlocul lui martie. După a doua cafea îmi dau seama unde am greșit. Comand pe Internet o spatula, un litru de lapte, zahăr, ouă și o iau de la capăt. Sunt foarte ambițioasă din fire. 

Articol scris pentru Spring Superblog 2021, proba Dajar România

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s