Ador electrocasnicele inteligente

Nu știu alții cum sunt, dar eu ador electrocasnicele inteligente, făcute să-mi ușureze viața.

Viața mea și a celor din jurul meu.

Și azi mi-o amintesc pe bunica cum, așezată în genunchi, spăla dușumeaua din bucătărie cu o cârpă făcută dintr-o veche cămașă pe care o înmuia într-o găleată cu apă caldă și petrol.

Puțea de-ți muta nasul și bunica abia de-și mai simțea genunchii, dar era curat. Dar, merita efortul.

Pe atunci erau alte vremuri și electrocasnice smart nu se inventaseră încă. Anii au trecut, au apărut aparatele inovatoare care ne-au ușurat viața.

Noi, oamenii avem acum mai mult timp să ne trăim pasiunile, avem mai mult timp să ieșim cu prietenii în oraș, putem mânca sănătos, putem să petrecem mai puțin timp făcând curat sau călcând rufe, ne permitem să avem grijă de noi.

Câteva exemple extrase din viața mea și a celor apropiați mie:

1. Familia Dumitrache și aspiratorul robot Aeno
2. Mia și aparatul de călcat cu aburi Aeno
3. Mihaela si Ceainicul electric Aeno
4. Tudor si grătarul electric Aeno
5. El și periuța de dinți electrică Aeno

Familia Dumitrache și aspiratorul robot Aeno

Familia Dumitrache locuiește într-un bloc de patru etaje situat nu departe de parcul central. Doamna Dumitrache lucrează, de treizeci de ani, în IT iar domnul Dumitrache este pensionar. În viața lor, familia Dumitrache n-au fost decât la trei nunți și la două botezuri. Nu că n-ar fi fost oameni sociabili, doar că fuseseră mult timp plecați din țară, fix în acea perioadă a vieții lor când toți apropiații lor ca vârstă au decis să se căsătorească și apoi să facă copii. N-au putut veni la nunți și la botezuri în țară, dar le-au trimis mesaje, mai întâi pe email și apoi pe whatsapp, în care îi felicitau și le urau casă de piatră sau să fie sănătos și iubit, în funcție de situație. Dacă au învățat ceva din toți anii aceia mulți petrecuți departe de casă și de prieteni, domnul și doamna Dumitrache au învățat că viața trebuie trăită la maximum. Cu pasiune. În fiecare moment. Dacă e posibil, să facă doar ce le place. Desigur, n-a fost întotdeauna posibil. Dar, când a fost posibil, au vizitat lumea, doamna Dumitrache a gătit din pasiune, a citit biblioteci întregi iar domnul Dumitrache și-a cumpărat trei mașini în cei treizeci de ani care au trecut.  De când s-au întors în România, familia Dumitrache obișnuiește să iasă în natură în fiecare week-end. Weekend-ul acesta au decis să meargă la Predeal. Că n-au mai fost demult. E cald afară, chiar prea cald. Doamna Dumitrache nu știe cum să se îmbrace. Asta și cu „ce să mai fac de mâncare” sunt marile ei dileme. Înainte a mai fost și problema cu măturatul pe sub patul din dormitor dar s-a rezolvat. De ce Dumnezeu ai luat un pat din ăsta, gol pe dedesubt, să mă chinuie pe mine în fiecare weekend cu datul cu mătura și mopul, doar știi că mă ține spatele, obișnuia doamna Dumitrache să întrebe, mai mult retoric decât altceva iar domnul Dumitrache învățase să n-o mai audă. Pur și simplu, dezvoltase capacitatea de a filtra cuvintele. Până într-o zi, când doamna Dumitrache a spus „nu mai pot, de acum înainte te las pe tine să te ocupi de curățenie” și chiar nu s-a mai ocupat,  week-end-urile au început să iasă în natură, weekendul trecut au fost la Racoș, weekendul ăsta în Predeal, weekendul viitor la Sighișoara.  Drumul spre Predeal e liber, copacii au început să-și piardă frunzele, bate puțin vântul, dar e plăcut. 

Până să ajungă la Predeal, Robby, aspiratorul robot AENO RC4S, din gama de aparate inteligente AENO, cu curățare umedă și uscată, cu control inteligent prin aplicația aeno dar și cu control manual, cu cartografie inteligentă a încăperilor, pereți virtuali și zone interzise și cu curățarea continuă în același loc în caz de descărcare a bateriei, a terminat deja de aspirat și de spălat dormitorul familiei Dumitrache. 

– E cald, e chiar prea cald, spune doamna Dumitrache la intrarea in Predeal iar domnul Dumitrache dă din cap, că da.

Mia și aparatul de călcat cu aburi Aeno

Mia a ajuns cu cinci minute mai devreme dar n-a intrat. A făcut câțiva pași în sus, în jos, a citit meniul. Era o seară plăcută de octombrie, copacii nu se goliseră încă de frunze, pe Champs Élysée oameni din toate colțurile lumii se plimbau agale, unii privind cu tristețe vitrinele magazinele, alții bucurându-se că au ajuns, în sfârșit, să-și vadă visul cu ochii.

Se întâlniseră prima oară săptămâna trecută, la Luvru, în aripa cu picturi. Ei îi plăcea să privească picturile de departe, să le pătrundă esența și mesajul transmis. În sălile cu picturi mari existau bănci pe care pasionații de artă ca ea, sau cei obosiți de atâta alergătură prin muzeu, se așezau și așteptau tăcuți, pierduți într-ale lor sau studiind detaliile picturilor de pe pereți.  Acolo se cunoscuseră, pe o bancă îngustă pe care se îngrămădeau patru oameni. El s-a strâns în pic, să încapă și ea. Ea i-a mulțumit și s-a așezat.”Schimbătorul de bani și soția sa, Quentin Massys, 1514″. L-au privit mult timp până ca el să-și facă curaj, să-i spună că-l cheamă Antoine și s-o întrebe dacă ar vrea să iasă cu el în oraș. Știa un restaurant mic dar șic, nu departe de Palais Royal.  De atunci s-au văzut în fiecare zi.

Azi ea a fost toată ziua pe fugă, pe la cinci și-a dat seama că nu se poate decide cu ce să se îmbrace, o fustă? O pereche de pantaloni? Și ce să-și puna pe deasupra? Era prima oară când iesea la cina la un restaurant de trei stele Michelin, nu departe de Champs Élysée. Până la urma se hotărâse să nu-și mai bată capul, să se îmbrace cu ceva comod și ușor de purtat. De exemplu, o geacă de piele, o pereche de pantaloni negri și un tricou pe care le-a călcat rapid cu noul ei fier de călcat de care era foarte mândră, AENO GS3, un aparat smart.

Îi plăcea să dea nume obiectelor la care ținea. Aparatul de călcat cu aburi, de exemplu, se numea Burry, de la aburi. A fost primul nume care i-a trecut prin cap când a citit instrucțiunile : flux de abur vertical și orizontal, puternic, de 35 g/min pentru netezire rapidă și eficientă. 3 moduri (scăzut, mediu, ridicat) pentru a seta puterea optimă a aburului, rezervor de apă de 250 ml.

Dacă stătea bine să se gândească, Burry era unul dintre cei mai buni prieteni ai ei. Călca repede și vertical, oferindu-i asftel minute prețioase, pe care, cu un fier de călcat clasic le-ar fi pierdut căutând masa de călcat, căutând un loc pentru masa de călcat, instalând masa de călcat și având grijă să nu cada masa de călcat.

Prin natura ei, rebelă și dezordonată, Mia nu avea niciodată timp să calce hainele imediat după ce le spăla, așa cum făcea mama ei când ea era mică. Sau, poate chiar acea meticulozitate extremă a mamei de a călca până și chiloții, la dungă, o făcuse pe Mia să-și promită că va face fix pe dos când va fi mare.

Era un pic trecut de opt, afară se înserase deja când a ajuns și el, a luat-o în brațe, a sărutat-o, i-a spus cât de dor i-a fost de ea. Apoi au intrat în restaurant. În timp ce alegea felul principal de pe meniul crem, Mia a avut un flash care a făcut-o să tresară. Dacă nu l-a scos pe Burry din priză? Sigur nu l-a scos pe Burry din priză. A fost pe fugă și a uitat. Dacă o să ia foc apartamentul? Blocul. Cartierul. Globul.

Începuse să tremure de atâtea griji când și-a adus aminte că Burry e deștept. Știe să se oprească singur când nu este folosit sau când rezervorul de apă este gol. A răsuflat ușurată și a comandat un maigret de canard. După ce chelnerul s-a îndepărtat de masa lor, Mia l-a privit în ochi pe Antoine și l-a rugat ” spune-mi că mă iubești”. Iar el a dat din că da și ea nu s-a mai gândit în seara aceea deloc la Burry.

Mihaela si Ceainicul electric Aeno

Ca să ajungă la institutul de tehnică de calcul din București, Mihaela trebuie să ia metroul și apoi să schimbe două autobuze. Iarna a cel mai complicat. Pentru că insitutul se află undeva în mijlocul unui câmp și-n unele zile, mai ales dimineața și seara, se stârnește câte o rafală de vânt încât, oricât s-ar încăpățâna ea să devină una cu câmpul, să rămână acolo, înfiptă în solul înghețat, nu reușește niciodată să răzbească.

În acele dimineți de iarnă și de vânt, Mihaela ajunge înghețată bocnă în biroul situat la etajul trei , așteaptă puțin să i se dezghețe mâinile, suflând în ele, apoi, după ce își dă căciula jos și-și șterge ochelarii de abur, umple o cană cu apă și pune fierbătorul în ea. În teorie nu e voie cu fierbătoare aduse de acasă, tabloul electric e vai de capul lui și pompierilor le-ar lua ceva timp să ajungă acolo, unde se agață harta Bucureștiului în cui. Și totuși, în realitate, toată lumea vine cu fierbătorul de acasă. A lui Mihaela e moștenit de la maică-sa, colorat într-un maro-bej de la ceaiuri și ness-uri și lipit cu un leocoplast roz, înfășurat de mai multe ori între cablul de plastic și bucata de metal care se încălzește. De fiecare dată când îl folosește, Mihaela se roagă să nu sară vreo siguranță sau, și mai rău, să nu se electrocuteze. Multă vreme nu s-a întâmplat nimic. Odată cu trecerea timpului, cana mare de porțelan de Alba Iulia, primită de la vreun parastas, a căpătat culoarea maronie, dupa culoarea diverselor băuturi pregătite în ea, și s-a acoperit cu un strat de calcar pe care Mihaela se străduie, pe cât îi permite timpul, să-l curețe cu oțet și cu bicarbonat.

Până într-o zi, când fierbătorul a făcut poc, a ieșit o flacără mare din el și apoi un fum negru, dens, a lăsat o pată neagră pe tavanul biroului.

Pocnetul și mirosul de plastic ars au trezit-o pe Mihaela din contemplare. De zece minute stă agățată de bara de plastic din metroul spre Aurel Vlaicu și-și aducea aminte. A ratat stația, a coborât la Pipera și a luat-o pe jos spre casă. Ce chestie să se gândească fix azi la fierbătorul lipit cu leucoplast. Probabil pentru că tocmai ce a primit de ziua ei un  ceainic electric AENO EK7S, unul dintre cele mai apreciate aparate inteligente AENO. Cu pereți dubli pentru a economisi energia și a preveni arsurile la atingere, protecție împotriva supraîncălzirii, înfășurător de cablu, afișaj LED a temperaturii apei și control tactil, bază de alimentare la 360, control vocal, funcție de menținere la cald și program de fierbere.

La colț cu Barbu Văcărescu i se face chef de-un ceai. Scoate telefonul, selecționează aplicația AENO și alege să pornească ceainicul. Fixează temperatura de fierbere, apasă pe start. Când ajunge acasă, apa e fierbinte, adaugă un plic de ceai și așteaptă să se facă.

De pe fereastra bucatariei din apartament nou-nouț din complexul rezidențial construit pe câmpul pe care a fost odată institutul de tehnică de calcul, când e senin se văd munții.

Tudor si grătarul electric Aeno

Lui Tudor îi place să mănânce și să joace whist. În fiecare sâmbătă se întâlnește cu gașca lui de prieteni și, pe rând la fiecare acasă, joacă whist. Azi e sâmbăta și e rândul lui Radu să îi primească.

Când ajunge la Radu, ceilalți sunt deja strânși în jurul mesei. Pe el îl așteptau să împartă cărțile. Tudor își cere scuze că a întârziat, de fapt n-are scuze, pur și simplu a adormit în fața televizorulu. Ceilalți zic, „mda, ca de obicei, te cunoaștem noi”. Apoi încep să joace.

Joacă o oră, două, trei, Radu e atât de prins de joc încât uită că e gazdă. Lui Tudor îi e atât de foame încât uită să dea la culoare. Dar nu spune nimic. Poate n-o să observe nimeni. Îi urlă stomacul de foame dar numai el îl aude. Mai bine așa, să nu pară tăran. E gălăgie, muzica e tare, oamenii se simt bine. Cum naiba de numai lui îi e foame ? Cu ochii la perechea de ași din mână, Tudor se gândește că, după tura asta, o să se scuze și o să plece. O să găsească el o scuză potrivită. Chestia cu foamea ar putea părea copilărească. Dar de ce l-ar interesa pe el cum ar putea părea chestia cu foamea? Asta e, o să spună adevărul și gata. Apoi o să fugă la Carrefour, să nu închidă, și o să-și cumpere niște ceafă de porc, o vânată și un dovlecel, un litru de lapte și niște ouă. Ah, și cel mai important, o să-și ia și un grătar electric AENO EG5. Știe el de unde să-l cumpere. L-a văzut pe eMag dar e și la Carrefour. Și, dacă nu e la Carrefour, sigur e la Altex.

Dacă n-o să găsească decât ceafă congelată, n-o să fie nicio problemă. Cuptorul are un program special de dezghețare. Și n-o să dureze mult până ce-o să fie gata cina. Datorită deschiderii la 180 de grade, pe AENO EG5 se pot gati cel puțin doua feluri de mâncare în același timp. Cum plăcile au două fețe, pe una, cea plată, o să facă clătitele în timp ce pe cealaltă, cea cu nervuri, o să pregătească legumele și ceafa de porc. Cu foarte puțin ulei. Sau, mai bine deloc, că AENO EG5 știe și fără ulei.

Și, dacă n-o să se sature, o să facă și pizza, că AENO EG5 poate fi folosit și pe post de cuptor. Și, foarte important, după ce-o să mănânce, o să poată adormi linistit în fața televizorului. O să spele a doua zi plăcile, că se spală ușor.

Așa o să facă. Când o să se termine mâna asta.

El și periuța de dinți electrică Aeno

N-am chef să mă îndrăgostesc din nou. Pur și simplu n-am chef. Să mai treacă un pic timpul. Ce? Răni ? N-am nici o rană. Doar că vreau să fiu puțin sigură. Pur și simplu am nevoie să fiu singură. Și nu te apropia așa de mine, că am nevoie de spațiul meu de siguranță. Nu, nu e neapărat legat de tine, așa sunt eu, nu suport să-mi fie invadat spațiul vital. Nu numai cu tine fac așa, cu toți e la fel. Da, sunt o ciudată și o asum. Nu, nu vreau să ne vedem nicăieri. Pentru că. Asta e. N-ai apărut în momentul ideal. Soarta, da. Iar te apropii prea mult. Doi pași înapoi dacă vrei să mai vorbim.

Ce zodie sunt? Fecioară. Da, da, ți-ai dat seama singur. Aud asta de fiecare dată. Tu ești scorpion ? Ce tare. Ești primul scorpion pe care îl cunosc. Dacă suntem compatibili? Habar n-am. Iar ești prea aproape. Da, exact. Intri în spațiul meu. Dacă aș vrea să fim doar prieteni? De unde să știu? Abia de-am schimbat două vorbe. Poate da, poate nu. Totul e posibil. De ce stau de vorbă cu tine dacă nu vreau nimic? Pentru că o aștept pe Mara, prietena mea. Nu, e mult mai drăguță decât mine. Nu, nu glumesc. Ce facem sâmbătă? Adică eu și Mara? Nici n-o cunoști și deja te interesează soarta ei. Eu n-am nici un program, de ea nu știu. Dar, dacă vrei, o s-o întreb.

Da, nici o problemă, trebuie să pleci. Și mie mi-a făcut plăcere să vorbim. Cum? Să venim sâmbătă în club? Ah, ok, e ziua ta, la mulți ani. O să mă mai gândesc. Da, o să îi spun și Marei. Și ce ți-ar face plăcere să primești cadou?Asta în cazul în care mă decid să vin. Ok, o să aleg eu ceva ce cred că ți se potrivește. Iar te-ai apropiat prea tare. Bine, pa. Poate trec. Sau poate nu.

Am trecut. I-am făcut cadou o periuță de dinți electrică AENO DB5. Cinci scenarii de curățare. 46 000 de vibrații pe minut, încărcare fără fir, 40 de zile de funcționare cu o singură încărcare și sistem inteligent de cronometrare

Era super simpatic dar îi mirosea gura. Nu știu dacă s-a prins.

Articol scris pentru Superblog 2023, proba Aeno.