Un spirit liber, fără traiectorie impusă

Olimpiu Petrişor fusese de când se ştia un om cu capul pe umeri. Logic şi aşezat, Olimpiu Petrişor îşi dorise dintotdeauna altceva. Când era mic, Olimpiu Petrişor îşi dorise să fie mare, când a devenit mare Olimpiu Petrişor visase să fie celebru, când a ajuns într-un final celebru, Olimpiu Petrişor a relativizat şi apoi s-a retras la ţară, între vaci. Era modul lui de a lăsa locul liber. Pentru altii.

Lucrurile s-au desfăşurat relativ repede pentru Olimpiu Petrişor …

La 24 de ani, un an după terminarea facultăţii, Olimpiu Petrişor s-a angajat în câmpul muncii. Ponta în fiecare dimineaţă la ora şase şi jumătate, îşi făcea treaba “ca la carte” până la zece, zece şi un pic, îşi mânca în viteză cele două sándwich-uri pregătite de cu seară şi apoi continua să-şi facă treaba “ca la carte”. Până la două şi jumătate fix când ponta de ieşire, se îmbulzea odată cu ceilalţi să iasă , ieşea pe poarta strâmtă şi apoi îşi vedea de ale lui.
Trei ani a rezistat Olimpiu Petrişor în ritmul infernal impus de “sistemul cu anumite sechele de atunci”. La 27 de ani Olimpiu Petrişor şi-a luat traista în spinare şi dus a fost. Să cunoască lumea. Să facă schimb de mentalităţi. Pe scurt, să evolueze.

Însă …

„Acolo” unde a plecat, Olimpiu Petrişor a găsit nişte reguli foarte ciudate. Ca să obţină un “acoperiş deasupra capului” Olimpiu Petrişor a fost obligat să şi-l cumpere. De gazdă nu s-a pus problema decât puţin de tot, la început. Olimpiu Petrişor avec un accent ciudat care speria toţi proprietarii şi un contrat de muncă considerat incert. Bani cu caru’ dar incerti.Când a fost să şi-l cumpere -acoperişul- Olimpiu Petrişor a trebuit, acolo, departe să “facă dovada”  unui trai decent. Adică să dovedească că nu caută să se împrumute mai mult de 30% de cât îl ţine cojocul. Olimpiu Petrişor a făcut calcule peste calcule, a pierdut zile, a pierdut nopţi şi tot n-a reuşit să dovedească. Cojocul nu-l ţinea decât maximum 20%. Vreo 2000 de euro pe lună pentru el singur – Olimpiu Petrişor n-avea nici soaţă şi nici copii – dar insuficient pentru a face dovada traiului decent în accepţiunea băncilor „de acolo”

Olimpiu Petrişor a încercat cât a încercat să găsească o oarecare regulă în toată afacerea asta şi, negăsind regula, a decis să şi-o facă singur. Regula lui, logică. Beton de logică. La recomandarea absolut dezinteresată a lui Vasile Mânăscurtă, Olimpiu Petrişor a intrat în legătură cu Mihnea Omcucap care, după două întâlniri a intrat în legătură cu mai multe bănci – vreo 30. Băncile au studiat “cazul”, unele , mai „înfipte în reguli” au refuzat din start dosarul. Celelalte, vreo trei, s-au sfătuit cu brokerul şi-au făcut ceva propuneri. Acceptabile.

Două săptămâni mai târziu Olimpiu Petrişor avea acoperiş cu acte în regulă. Trei camere la parter, Neuilly sur Seine, cum priveşti spre Sena pe dreapta.

Odată „acoperişul de deasupra capului” obtinut, Olimpiu Petrişor a început să se simtă interesat de o oarecare independenţă. Citise undeva  că şefia se plăteşte. Adică se trăieşte. Adică se simte pe propria piele. Olimpiu Petrişor avea pielea tare, de catâr, nu reuşea şi basta Olimpiu Petrişor să intre pe sub pielea nimănui. “Piele pe sub piele” era în accepţiunea lui Olimpiu Petrişor un exerciţiu într-o incompatibiliate profundă cu ética inoculată de mic copil de bunica din partea mamei. Nu că n-ar fi încercat, încercase o sumedenie de chestii la viaţa lui Olimpiu Petrişor. Să fie la nivelul lor, al şefilor. Efort vizibil disproporţionat. Să se pună la mintea lor, a şefilor. Exerciţiu periculos. Si multe altele.

Odată cu criza de patruzeci de ani Olimpiu Petrişor a decis să-şi achite creditul, tot creditul – brokerul „făcuse toţi banii”, n-a existat nici penalizare nici alte reguli “scrise mic în josul paginii acolo de nici dracu’ nu le vede, mai ales de la 40 de ani în sus când dioptriile cresc”. După ce şi-a plătit creditul, Olimpiu Petrişor şi-a vândut „acoperişul” în (foarte, dar foarte mare) câştig – fusese de la început o investiţie sigură, garantată de brokerul recomandat de Vasile Mânăscurtă dintr-un impuls complet dezinteresat. Apoi şi-a luat lumea în cap. Adică şi-a dat demisia, s-a urcat în primul avión şi dus a fost.

Când a ajuns unde era să ajungă, Olimpiu Petrişor a testat puţin piaţa, a analizat comportamente, tendinţe, termen mediu/lung cum fusese învăţat acolo “departe”,  apoi şi-a testat capacităţile de a face faţă la schimbare. Apoi s-a decis.

Cu banii câstigati „dincolo” Olimpiu Petrişor şi–a cumpărat un apartament „proprietate personală”, undeva prin centru „să aibă adresa care să atragă”. Aşa învăţase Olimpiu Petrişor că merg lucrurile„celor mari care vor să devină şi mai mari”. Apoi şi-a anunat prietenii că s-a întors. Pe unii i-a scos la o„berică pe strasse” pe alţii nu. Tot discutând aşa în lung şi-n lat Olimpiu Petrişor şi-a consolidat convigerea referitoare la criză.

Criza făcuse ravagii şi oamenii se resimţeau. Cu alte cuvinte îi culegeai bucăţi, încercai să-i faci să funcţioneze şi nu prea reuşeai.Vizavi de o astfel de situatie Olimpiu Petrişor nu avea ideile bătute în cuie. Olimpiu Petrişor învăţase să se adapteze , „sa fie flexibil si umil”. Să se pună în pielea oamenilor, să le înţeleagă punctul de vedere. Acţiunile. Comportamentele. Pe modelul sugerat de întâlnirea de „dincolo” cu Mihnea Omcucap şi bazându-se pe vasta experienţă dobândită de-a lungul timpului în domeniul lui de predilecţie – finanţe, banci, credite si alte chestii -, Olimpiu Petrişor a luat decizia să se lanseze. Să devină independent. Autonom. Să-şi pună experienţa la dispoziţia altora. Să devină util într-un mod inteligent.

Într-o seară de iarnă gri şi umedă, Olimpiu Petrişor a trecut de la gând la faptă. Adică a pus mâna frumuşel pe telefon şi l-a sunat pe fostul lui coleg de facultate, Florin Zahărpebăţ, de care auzise „din reţea” că „reuşise”. Îşi povestiseră un pic viaţa, se plânseseră un pic de vremuri şi mentalităţi şi apoi hotărâseră să se întâlnească la o cafea „să depene pe îndelete” .

Întâlnirea avusese loc într-un cadru cald, primitor, la intersecţia dintre Republicii şi Michael Weiss. După schimburile de amabilităţi obişnuite, după nelipsitul „rău cu rău dar mai rău fără rău” au trecut la lucruri serioase. Olimpiu Petrişor s-a arătat vădit interesat de o activite „pe cont propriu”  : ” am spaţiu, am şi ceva bani puşi la şosetă, cât să mă lansez ar merge”. Florin Zahărpebăţ l-a privit amuzat, a sorbit ultimul strop de cafea şi apoi a mai comandat una. Apoi i-a spus, mai în glumă mai în serios „măi, tu nu m-ai sunat din pură întâmplare”.

Olimpiu Petrişor a recunoscut smerit şi a atacat frontal subiectul.

Două săptămâni după, Olimpiu Petrişor era fericit. Nu scosese nici un leu din buzunar, îşi pusese la bătaie doar apartamentul proprietate personală din centru, competenţa şi reţeaua de amici un pic demoralizati de criza în curs.

 

Olimpiu Petrişor era acum un om fericit. fericit şi împlinit. Ajuta oamenii să-şi vadă visele cu ochii. Când nu le vedeau clar, clar de tot, Olimpiu Petrişor le punea la dispoziţie ochelari cu dioptriile potrivite. Olimpiu Petrişor credea în economia de piaţă şi mai ales credea în capacitatatea omului de a-şi tortura puţin neuronii pentru a scoate ceva util. Nou. Revolutionar.  „Mai altfel decât tot restul asta mediocru care ne înconjoară si care ne obligă să ne scăldăm laolaltă„. Olimpiu Petrişor, nu se scălda, Olimpiu Petrişor avea o viziune largă pe care o punea la dispoziţa clienţilor. Când cineva îl întreba cu ce se ocupă, Olimpiu Petrişor zâmbea şi răspundea că este un agregator de informaţii utilie.

Au trecut pe la el pe rând cu cereri de finanţare diverse şi variate : Ionuţ Fiulploii cu un business de „Buzz Marketing de calitate” – omul credea că se poate şi s-a dovedit că aşa şi era, Marcel Omdetreaba pentru un credit în lei – băiatul investea în „piatră” era, după părerea lui, momentul ideal să-ţi iei locuinţă cu vedere la munte – , Ioana Fatăbună pentru o afacere în domeniul 2.0. Cu Ioana treaba era puţin mai complicată. Fata avea idei multe şi bune dar nu reuşea să le pună în practică. Ultima ei găselniţă „Consultanţă în inteligenţă colectivă bazată pe metodă anticipării cu predilecţie” nu reuşise să trecă de faza de proiect. Dezamăgită, Ioana se reprofilase de atunci şi acum testa un nou proiect, inovant după părerea ei căci cu un imens potenţial, „o reţea de punere în relaţie a oamenilor cu multe idei şi simţ practic tinzând spre zero”. După ce i-a studiat puţin dosarul, Olimpiu Petrişor a sfătuit-o să „modifice puţin la fond”. „O reţea de oameni cu şi mai multe idei va duce … la şi mai multe idei”. Ioana Fatăbună a „lucrat puţin la concept” şi l-a prezentat apoi celor 31 de bănci prin intermediul lui Olimpiu Petrişor . Trei dintre bănci au găsit conceptul cu potenţial şi i-au facut ceva propuneri de finanţare. Cu ajutorul lui Olimpiu, Ioana a ales varianta cea mai avantajoasă şi s-a lansat. Astăzi Ioana este unul dintre antreprenorii de succes din oraş. Are o reţea de oameni cu foarte multe idei legată la rândul ei în reţea cu oameni cu simt practic şi idei puţine.Cine nu se aseamănă se adună …totuşi.

La cincizeci de ani Olimpiu Petrişor s-a retras la ţară. Este un tânăr pensionar împlinit şi cu responsabilităţi delegate celor tineri şi cu potenţial.

Afacere mai funcţionează şi azi la fel de înfloritoare ca întotdeauna.