Întind prosopul și scriu o petiție să nu se mai termine marea

Din clădirea de sticlă, de la etajul zece, când nu e ceată și nici nu plouă și nu sunt nici nori, se văd munții. În general sunt nori sau e ceată sau plouă, deci în general nu se văd munții. La etajul zece sunt niște umbrele mari, albe și niște mese și scaune, albe și ele. Te dor ochii de atâta alb. Pe partea opusă munților ar trebui să se vadă marea. Să te doară ochii de atâta mare. Dar ochii nu te dor căci marea nu se vede.

Marea se simte. În fiecare dimineață prepar cafeaua, o torn în ceașcă, adaug un cub de zahăr iar apoi iau liftul să simt marea. Ar fi mai simplu fără lift, s-o simt pe sub colțul cearceafului alb, apretat. Sau din spatele ochelarilor de soare pătrați. Sau, și mai simplu ar fi să am mereu un prosop la mine, să merg paralel cu marea și din când în când să mă trântesc pe nisip să simt marea și, când marea s-ar  termina, să fac în așa fel încât să nu se mai termine.

Cel mai bine se simte marea la un fir de nisip distanță. Întind prosopul și scriu o petiție să nu se mai termine marea. O semnez, o pun într-o sticlă cu dop și-i dau drumul să se ducă. Și apoi îmi imaginez că cineva a găsit-o, sticla cu petiția, și a trimis-o mai departe. Și tot așa până dincolo de mare.

Când mi s-ar face somn de atâta mare, aș trage de-o rază să sting putin soarele și-aș comanda o mică pauză de la mare în care aș citi trei capitole dintr-o carte a cărei acțiune s-ar petrece tot la mare. La Hotelul Aurora din Mamaia. Apoi mi s-ar face foame și-aș găsi o masă rotundă și niște scaune în jurul mesei rotunde și-aș comanda un păstrăv tăvălit în raze de soare c-un pahar de vin alb care ar aburi peretii paharului și aș desena pe sticla aburită până m-aș plictisi de atâta abur  și atunci aș căuta o umbrelă albă să nu mă ard și-aș continua de la capitolul patru în sus.

Pe seară, când ar deveni totul portocaliu – așa deodată totul ar deveni portocaliu, fără să anunțe nimeni portocaliul … ar fi așa, un fel de surpriză portocalie cum s-ar zice – și s-ar creea un val de întrebări de-a lungulul prosoapelor, ni s-ar explica că portocaliu provine de la atât de mult soare topit în mare și atunci aș pune un semn la carte să nu pierd capitolul și –as încerca piscina în continuarea terasei în continuarea mesei cu scaune, rotunde amândouă. O mica si nevinovata  distracție la piscină.

Ar fi atât de frumos când aș încerca piscina de nu mi-ar mai veni să încerc și patul din camera dublă din hotelul de la mare. Cameră modernă, dotată cu mobilier nou și aer condiționat, și baie proprie cu duș.  Dar ar fi păcat sa nu incerc patul c-ar fi un pat pufos cu pernă pufoasă și ea și o ditamai privelestea în spatele pernei de mai mare dragul, cu greu să te despărți de mare chiar și pentru o noapte.  Dar aș fi nevoită să mă despart pentru că mi-ar fi mult prea somn să nu mă despart.

Marea ar continua în vise.

Dimineața, primul lucru pe care l-aș face ar fi să simț colțul cearceafului alb, apretat. Apoi aș lua micul dejun în sistem „bufet suedez” pe terasa din prelungirea restaurantului și-aș cere să iasă din nouă soarele din mare, să-l pot fotografia.  Soarele ar ieși din mare, s-ar lăsa fotografiat, eu l-aș fotografia și apoi totul ar continuă ca ieri : prosop, mare, nisip, mare, mesaj în sticlă cun dop, mare, carte, capitole, umbrelă, piscină.

După piscină aș schimba puțin față de ieri c-ar deveni un pic prea monoton și-aș merge să vizitez ceva obiective turistice pe care demult voiam să le vizitez : portul Tomis, Moscheea Carol, Farul Genovez.

După vizită ar începe să se coloreze iar totul în portocaliu, fix ca ieri și eu, fix ca ieri, aș desena desene pe paharul cu picior admirând cum se scurge soarele în mare până mi s-ar face somn și mi-ar mai veni odată să încerc patul din camera dublă, modernă, dotată cu mobilier nou și aer condiționat, și baie proprie cu dus.

Și când m-aș trezi mi-aș da seama că sunt în lift si Petru îmi zâmbește trist vorbindu-mi de Mircea și eu îi zâmbesc vesel lui Petru amintindu-mi de mare.

Acest articol a fost scris pentru SpringSuperBlog 2017 – proba 8 –Hotel Aurora Mamaia

3 gânduri despre „Întind prosopul și scriu o petiție să nu se mai termine marea

Lasă un comentariu