Aroma cafelei amestecată cu imaginea ploii

Azi

Azi iau cafeaua la birou. Plouă și sorb. Miroase a abur de toamnă cu iz de cafea proaspăt râșnită. Kafune cu aromă de toamnă.  Undeva, departe, un autobuz oprește într-o stație, o umbrelă verde se rupe doborâtă de vânt și un bărbat la 35 de ani pierde tramvaiul numărul 5. Îl văd cum aleargă în continuare. Nu renunță. Plouă și sorb și aș vrea să-i spun bărbatului să nu mai alerge. Există întotdeauna o a doua șansă. Există întotdeauna un alt tramvai. Privesc sorb, acumez imagini. Sunete. Arome. Construiesc amintiri. Memoria înseamnă trecut, trecutul înseamnă context. Contextul ploii care bate în geamul mare. Contextul stării create de imaginea bărbatului în urma tramvaiului. Aroma cafelei amestecată cu imaginea ploii. În fiecare dimineață aleg aroma corespunzatoare stării. Azi am ales o Kafune arabica 100% cu gust aromat. Monodoze de cafea ambalate individual.

7g de plăcere și multă pasiune.

Cafea

Sursa foto : lafantana.ro

Aveam nevoie să simt viața în spatele picurilor. Bucuria de a trăi Brazilia prin memoria boabelor. Intotdeauna mi-au plăcut poveștile din spatele bobelor de cafea.

Ieri am ales un Kafune Inteso. Cafea boabe , un gust putenic și sofisticat. O aromă de pâine proaspăt coaptă. Ieri a fost demult, departe …

Ieri

Mai ții minte soba ? Era o sobă Vesta cu două plite pe care fierbea mereu câte o oală cu smalțul sărit. În fiecare dimineață ne adunam în bucătăria mică, râșneam cafeaua boabe la mașina electrică cumpărată de la ruși, puneam un ibric roșu pe plita neagră, adăugam apa cât pentru două căni și ceva – îmi spuneai că mereu trebuie să existe „ceva”-ul, surplusul care  să se evapore, rezerva care să compenseze pierderile – adăugam zahărul, amestecam și puneam câte trei lingurițe pline de cafea, cu vârf,  pe care le priveam cum devin una cu apa, cu aburul, cu spațiul acela care începea să miroasă a cald, a vorbe și planuri de viitor, a caimac pus în căni, a cafea nedată în clocot turnată peste caimac.

ibric

Sursa foto : arhiva personală

Așezam cănile negre pe mușamaua cu motiv colorat, mușamaua se deforma ciudat, logic, așteptat, dar pe noi nu ne deranja forma aceea ciudată de sub căni. Ceea ce conta era ziua care începea, mirosul cafelei proaspăt râșnite, promisiunile  dimineții devreme și toate poveștile despre ce va fi, când va fi, dacă va fi, desigur că va fi.

Erau vremuri gri cu vise verzi pe care le născoceam sorbind usor  din cafeaua neagră făcută „tare” cum îți plăcea ție să o faci. Îmi dădusei odată niște boabe verzi de cafea pe care le plantasem în grădina din fața casei așteptând să crească. Planta de cafea crescuse doar puțin, un fir firav de plantă care  nu rezistase nici ploii, nici vântului și nici  ceții. Te întrebasem atunci de ce n-a fost să prindă bobul de cafea verde în grădina din față casei și atunci tu îmi povestiseși despre păstorul Kaldi care trăise în secolul IX-lea într-o zonă a Etiopiei numită Kaffa si observase că oile lui deveneau hiperactive după ce mâncau niște bobițe crescute într-un arbust. Arbustul de cafea. De acolo se presupune că începuse totul.

„O legendă !” spuneai tu, dar în fiecare legendă există un bob de adevăr. Bobul de cafea verde!  Acolo, departe, îmi spuseseși tu, acolo, departe nu existau ploi și nici ceață …

roma-eternitate

Sursa foto : arhiva personala

Îmi plăcea povestea bobului verde de cafea, datorită lui evadam din bucătăria mică și-mi imaginam lumea după chipul și imaginația mea. Sorbeam din cafeaua neagră și eram deodată la Romă cu un expresso mic și tare în față pe o terasă micuță din piața Venezia. O masă mică, două scaune mici și noi în lumea mare. Noi și două expresso-uri mici, foarte mici, tipic italienești peste care  turnam apă să devină mari.

Mirosea a plită încinsă și cafea măcinată proaspăt și deodată nu mai eram la Roma, deodată eram din nou acolo, în bucătăria mică unde tu îmi povesteai lumea.

venetia

Sursa foto : arhiva personala

Închideam ochii, respiram aburul de cafea și trăiam lumea ta prin ochii mei. Îmi povesteai despre Constantinopol și despre prima cafenea din lume; despre Veneția, canalele sale și prima cafenea din Europa și-mi spuneai că voi ajunge și eu odată să văd lumea cu ochii mei. Sorbeam încet din cana neagră și nu te credeam. Erau vremuri gri cu vise vezi  și ziduri groase. „Cum să trec eu de ziduri?” te întrebam și tu oftai și-mi spuneai că e de ajuns să vrei. Și atunci strângeam din dinți și voiam. Voiam atât de tare încât, până la urmă ajugeam.

Cafea

Sursa foto : lafantana.ro

În Amman ajungeam de fiecare dată noaptea. Aeroportul era gol, taxiul costa de fiecare 18 dinari, în taxi mirosea de fiecare dată a piele amestecată cu tutun și, de fiecare dată șoferul fuma și bea cafea dintr-un pahar de plastic alb. Amman cu gust de cafea cu cardamon. Cafea la ibric cu gust de Amman. Deschideam ochii și mă regăseam în bucătăria mică și zidurile groase. Sorbeam, ascultam, întrebam. „Cum să trec eu de zidurile groase?”

Cunoșteam răspunsul. Evadam ! Există întotdeauna o a doua șansă. Există întotdeauna un alt tramvai.

Ajungeam  la Casablanca după un zbor cu escală în Tanger pe care trebuia să-l iau din pricină unui anunț făcut într-unul din difuzoarele din Roissy Charles de Gaule la ora 5 de dimineață : „din motive tehnice zborul Royal Air Maroc cu destinația Casablanca a fost anulat. Ne cerem scuze pentru neplăcerea provocată”.  Îmi era somn și frig, acceptam scuzele și-mi doream să ajung cât mai repede la hotel. Ajungeam într-un sfârșit, camera era albă și goală, și mirosea a var alb. Adormeam cu gândul la grădina din fața casei și mă trezea brusc rugăciunea în miez de noapte. Undeva, nu foarte departe,  oamenii se rugau pe malul oceanului și eu sorbeam insomnii cu aromă de cafea preparată la nisip și servită cu un biscuite din partea casei.

Ajungeam apoi la Paris și rămâneam 18 ani îndrăgostită de cafenele cu vedere la Sena. De cafenelele din Cartierul Latin. De diminețile cu aromă de cafea proaspăt râșnită și miros de croissant abia scos din cuptor. De memoria ibricul roșu pe plita neagră.

Sursa foto : arhiva personala

Memoria înseamnă trecut, trecutul înseamnă context.

Mai ții minte soba și bucătăria mică cu miros de cafea abia râșnită? Ceea ce conta atunci era ziua care începea, mirosul cafelei proaspăt râșnite, promisiunile  dimineții devreme și toate poveștile despre ce va fi, când va fi, dacă va fi, desigur că va fi.

Si a fost.   De acolo a pornit totul și continuă să se întâmple. Suntem ceea ce ne-am imaginat odată că am putea fi.

Mâine

Sursa foto : arhiva personala

Mâine va bate un vânt subțire de toamnă. Frunzele vor dansa un dans galben-portocaliu în ritm de samba și lumea va ignora complet frumusețea efemeră a galbenului contopit cu muzica. Mâine voi încerca să le strig oamenilor „lăsați pentru o secundă grijile pentru mai târziu !” Dar oamenii nu mă vor auzi.  Maine voi avea  nevoie de o amprentă intensă pentru a îmi marca trecerea. Puternică. Vie.

Maine voi alege Kafune Aromao.

Cafea

Sursa foto : lafantana.ro

Acest articol a fost scris pentru  SuperBlog 2017  – proba La Fantana

logo La Fantana

Reclame

9 gânduri despre „Aroma cafelei amestecată cu imaginea ploii

  1. Exista un public pentru fiecare gen de literatura. Sunt oameni care citesc biografii, jurnale de calatorie, ca sa nu mai zic ca sunt multi cei care citesc mai mult pentru stilul scriitorului decat pentru actiunea scriiturii. Sau cel putin asa imi place sa cred. Evident, nu am zis ca se imbogateste cineva din scris, dar mi se pare remarcabil sa lasi ceva in urma, atunci cand „ai cu ce”.

    Ca tot mi-am amintit… N-as putea sa explic exact de ce, dar pe mine stilul tau ma duce cu gandul la Milan Kundera. Poate inclinatia spre analiza contextului psihologic si de viata al personajelor. Ceea ce e foarte fain.

    • M-ai facut curioasa ! Nu cunosc inca. Urmatoarea carte de pe lista de carti. In ceea ce priveste scrisul, stilul este important dar, numai stil fara actiune – intriga – nu atrage. Trebuie „ceva” care sa atraga cititorii. Acesta a fost exercitiul pe care mi l-am impus cand m-am inscris la Superblog : sa scriu cu intriga si final. Uneori n-a prea iesit 🙂 Dar a fost un excelent exercitiu de a trece peste anumite limite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s