Ana
Îmi zice la un moment dat Doru să mergem s-o vedem pe Nadia, vecina de la zece. Noi stăm la trei. Mă uit la Doru din cap până în picioare. Doru e un tip masiv și mustăcios pe care-l cunosc de când lumea. Intrase în viața mea îmbrăcat într-o pereche de blugi bleu și o bluză cu decolteu în V, gri. Nu bătuse la ușă, năvălise de-a dreptul și mă întrebase dacă “as vrea să ies la o plimbare prin parc”. După multe ezitări acceptasem. De atunci îl cunosc pe Doru.
Sursa foto : site answear
Pe Nadia, vecina de la zece, am cunoscut-o din întâmplare într-o joi. Îmi plăcuse la nebunie cum asortase un puloverul roz la o cămașă bleu. “Fata asta are clasă” îmi spusesem și îi spusesem și ei. Ea zâmbise frumos, un zâmbet larg , voios. De atunci rămăsesem prietene.
Sursa foto : site answear
La șapte fără zece îmi zice Doru să mă grăbesc că iar se face noapte și iar n-o să putem admira peisajul pe fereastra de la sufrageriei Nadiei. Sufrageria Nadiei are vedere panoramică. Cineva se gândise că ar pica bine un perete de geam continuat cu alt perete de geam. Totul cu vedere spre noul cartier de afaceri din Nordul Bucureștiului. De picat ar fi picat bine o vedere spre pădure, dar nu le poți avea pe toate.
Cu gândul la sufrageria Nadiei, uit de Doru. Privesc undeva departe, agitația străzii. Semaforul din fața centrului comercial se face verde și o hoardă de pietoni se îndreaptă spre metrou. Doru se îndreaptă nerăbdător spre mine “5 minute și o sun pe Nadia că nu mai mergem”. Sună ameninţător și autentic. Mă uit galeș la Doru și-i promit că-n 5 minute-s gata. “Promis –jurat” îi zic și-mi caut rujul. Mă trezisem palidă, cu cearcăne și părul vâlvoi și, în pofida celor trei cafele și două dușuri, așa rămăsesem. Nu găsesc rujul, l-oi fi pus iarăși “bine”. Zic să renunț la ruj și caut o cămașa roșie. O caut în dulapul cu cămăși, în dulapul cu bluze, cu tricouri, cu pulovere, cu bluze de damă, o caut peste tot. O găsesc într-un final în coșul de rufe. Renunț la cămașă și caut o curea. Ceva colorat care să-mi ascundă cearcănele. Ajung la concluzia că n-am decât curele negre.
Sursa foto : site answear
În tot acest timp Doru, într-un tricou alb întins la mână și niște blugi negri primiți cadou trasează șanț prin mijlocul bucătăriei. Doru nu e palid și e aproape chel.
Îl rog frumos pe Doru să mai aștepte puțin. “Doar un pic” îi zic și-mi dau seama că nu știu cu ce să mă încalț. Pantofi de damă ar fi mulți dar nu-mi mai place modelul, culoarea, calitatea pielii, nu se asorteza la stare, la vreme , sunt prea plăți, prea decoltați, prea-prea. Continui să caut
Sursa foto : site answear + google
La opt și jumătate sună Nadia și-mi spune că mai bine coboară ea cu tava că se răcește plăcinta.
Îl privesc pe Doru mirată și nu înțeleg de ce Doru mă privește nervos.
Doru
Mă întâlnesc cu Nadia la lift, îm zice „vai, ce bine că ne-am întâlnit” și –mi propune să trecem pe la ea. Cu Ana. Zic că-i o idee bună, îi spun Anei ce a zis Nadia, Ana acceptă bucuroasă, trag o pereche de blugi pe mine, întind rapid un tricou alb la mână, dau cu mâna prin mustață, pun niște adidași în picioare și strig după Ana să se grăbească.
Ana zice că se grăbește, privește pe geam, analizează lumea, pietonii, frecvența de schimare a semafoarelor, orarul autobuzelor în stația din fața blocului, ultima tendința în materie de umbrele, de șosete, de cizme de cauciuc, felul în care se leagă eșarfele, culorile, felul în care se poartă mai nou curelele, felul cum îi stă părul, faptul că s-a trezit cu fața la pernă, palidă, chestia cu cafeaua care nu și-a făcut efectul, o dată, de două ori, de trei ori, incidentul cu dușul care n-a reușit s-o trezească. Strig la ea din nou și-mi spune că se grăbește, promite, jură, privește și se gândește, privește, gândește mult, adânc, profund, își aduce de povestea primei noastre întâlniri, de bluza mea gri cu decolteu în V , de pantofii pentru bărbați pe care îi purtam, de cum a cunoscut-o pe Nadia, de cât de mult ține la Nadia, de cât de mult ar vrea să semene cu Nadia, să aibă gustul delicat al Nadiei de a asorta culorile, de cât de bine i-ar prinde o cămașă roșie, de cât de greu e să găsești o cămașa roșie când ai cămăși prin toate dulapurile, prin toate sertarele, de cât de proastă a fost că n-a pus la spălat ieri, de cât de multă inspirație i-ar produce o curea colorată și de cât de dezamăgită este că are numai curele negre, de cât de repede trece trendul la pantofi, de câți de mulți pantofi are și tot nu poate să aleagă. Și tot așa. Între timp, eu bat bucătăria din lung în lat și înapoi.
La opt și jumătate sună Nadia și-mi spune că mai bine coboară ea cu tava că se răcește plăcinta.
O privesc pe Ana nervos si nu înțeleg de ce Ana mă privește mirată.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017 – proba Answear
Metafora buzz-ului 