Azi mă îmbrac în ținute fine în culori pastel

Undeva, prin clasa a noua, aveam impresia că locuiesc într-un sac fabricat dintr-un materal în culori pale și țesătură ieftină pe care o cumpăram, la metru liniar, dintr-un  magazin mic, situat pe strada principală a orașului, nu departe de biserică. Pe vremea aceea, intram în magazin și cercetam cu atenție prețurile, apoi culorile și, într-un final, ajungeam la concluzia că tăietura de tip “sac” se potrivea cel mai bine cu mărunții pe care îi aveam îngrămădiți în buzunarul de la piept, adunați timp de o lună, dacă nu chiar două, cu ceva dificultăți.

Apoi ceream timidă un metru de țesătură de calitatea a doua, cu niște flori mari care se decolarau la prima spălare iar vânzătoarea, în general în vârstă, acră și plictisită, mă privea aspru și tăia strâmb dintr-un cupon rămas de la vreo comandă ratată.

Acasă tăiam materialul cu o foarfeca prost ascuțită decupându-l după un model dintr-o Burda veche de câțiva an și apoi îl coseam neingrijt cu un ac rugini. În general îmi doream să semăn cu mulți dar rezultatul, de fiecare dată, era departe de adevăr. Adevărul era că mi se spunea “fata sac” și porecla mi se potrivea mănușă. Îmi plăceau pantalonii cu talie înaltă și curelele care strângeau mijlocul, adoram cămășile lărgi, cu guler barcă și îmi doream, de multă vreme, niște adidași de damă de marcă.

Treaba cu adidașii se rezolvase prima, cu ajutorul unui unchi care avea un prieten al cărui văr plecase “dincolo” și –si cumpărase o pereche de adidași care nu-i mai veneau. Spre bucuria mea, mie îmi veneau perfect și, chit că nu erau chiar scoși din cutie, mă făceau să mă simt ca un sac încălțat în niște adidași la mâna a doua, ceea ce, în definitiv, nu era lucrul cel mai rău ce mi se puteaîntâmpla pe vremea aceea.

L’image contient peut-être : 6 personnes, personnes souriantes, personnes debout et plein air

Ținutele “sac” le-am abandonat la 18 ani, undeva cu puțin înainte de „Marea” Revoluție. Atunci dezvoltasem subit o atracție inexblicabilă pentru rochiile turcești din poliéster verde, aduse din Turcia. O mică nebunie trecătoare pe care n-am reușit niciodată să mi-o explic. Odată cu Marea Revoluție și emanciparea generală care cuprinsese lumea, am început să am gusturi. Gustam din priviri vitrinele magazinelor luxoase de pe Victoriei și visam că voi câștiga la loto. De câștigat la loto nu am câștigat decât o singură dată, vreo 50 de lei vechi, cu care îmi cumpărasem niște șlapi roz, tot turcești, pe care pusesem ochii de ceva vreme.

Dacă stau bine să mă gândesc, de la sac la șlapi nu fusese decât un pas. Un pas mic dar de extrem de important. Șlapii roz i-am purtat până s-au rupt și a trebuit să îmi iau alții. Există lucruri de care ne atașăm inexplicabil și infinit.

Apoi mi-au plăcut, pe rând, tricourile cu vedere la buric, cămășile în carouri, fustele mini ploverele lălăi și gecile de piele din piele fină.

Azi mă îmbrac în ținute fine în culori pastel, pe post de incaltaminte dama, încalț mocasini cu toc jos și detest rozul. Îmi plac cămășile albe, tăiate strâmb, eșarfele largi, înconjurate în jurul gâtului, taioarele pe talie, pantalonii negri, strâmți, cu talie normală, brățările groase asortate la coliere cu modele abstracte și după amiezele de toamnă târzie în care îmi aduc cu plăcere că mi se spunea odată  fata sac.

 

 Articol scris pentru Superblog 2019, proba answear

2 gânduri despre „Azi mă îmbrac în ținute fine în culori pastel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s