Mă întâlnesc odată cu Paul, eu adunam frunze într-un sac alb de rapiță, el se rătăcise și dăduse din întâmplare peste mine. Nu-l mai văzusem de multă vreme, între timp mă mutasem și eu la Paris. Mă salută din priviri, se bucură că mă vede și-mi spune:
– Măi tu ai nevoie de calciu ca de soare. Ca de soare și de vitamina D!
Sursa foto: Farmacia La Preț Mic
Nu știu cum făcea Paul, dar mai întotdeauna le nimerea. Aveam nevoie de vitamina D dar nu aveam rețetă. Intrasem odată într-o farmacie de pe avenul de la Republique și îi ceruse tanărului farmacist cu ochelari fini pe nas o cutie cu vitamina D. Îi explicasem că fusese o vară ploioasă cu cerul mai tot timpul acoperit. Stătusem zile întregi expusă la stratul de nori gri și calzi dar nivelul de UVB necesar nu fusese atins. Vara aceea lungă și ploioasă în care pielea mea nu produsese cantitatea suficientă de vitamina D fusese urmată de o toamnă scurtă și ploioasă. Apoi venise iarna, într-un octombrie întins la infinit. Weekend -urile scurte și reci îngrămădeam frunze galbene în saci albi de rapiță și înnebuneam câte puțin cu fiecare frunză.
– Deprim încet dar sigur, îi spun lui Paul și continui să-i povestesc.
Tanărul farmacist își aranjatse atunci ochelarii fini pe nas, să mă vadă mai bine. Probabil că-i păream un fel de extraterestră aterizată din întâmplare în farmacia lui, Avenue de la Republique 347. Îmi răspunsese plictisit.
– Nu dăm vitamine decât pe rețetă, încercați să mâncați somon !
Îi zâmbisem trist, resemnată, și mă îndreptasem spre ușă. Nu îmi plăcea somonul, îmi aducea aminte de mama. Îmi era din ce în mai dor de țara mea de baștină în care vitaminele erau la liber. Ca de exemplu la Farmacia La Preț Mic.
Apoi îi telefonasem medicului de familie, pentru o programare la rețetă. Doctorul, un tip din Cluj, vorbea românește fără urmă de accent. Mă ascultase răbdător, eram la capătul rezervelor în vitamină D, îi spusesem eu iar el îmi răspunsese că sportul face bine, să încerc să fug, fuga, de exemplu, este bună pentru moral, de la 20 de minute în sus corpul secretă o substanță contra deprimei. Apoi îmi dăduse o rețetă pentru 3 fiole de vitamina D. La capătul celor trei fiole, o luasem la fugă. Dădeam zilnic câte 4 ture cimitirului și corpul meu se comporta ca la carte, secretând substanța aceea contra deprimei. Apoi dăduse gerul, înghețaseră aleile parcului din jurul cimitirului și eu începusem să alunec din ce în ce mai des pe stratul fin de gheață format. Decisesem să îi telefonez medicului de familie, pentru o programare la rețetă.
Trăiam pe vremea aceea o iarnă îngrozitor de lungă, îngropată într-un întuneric prelung și rece. Zilele începeau buimace, undeva după ora 8 iar serile cădeau plapumă la ora patru. În rest, petreceam o viată înghesuită prin metrouri aglomerate oprite des și neanunțat prin tunele lungi. Doar sâmbetele și duminicile reușeam să prind câte o rază buimacă și rătăcită de soare în timp ce hălăduiam ore în șir prin parcuri acoperite de frunze și plopi. În rest, îngrămădem frunze galbene în saci de rapită albi și aveam nevoie de calciu ca de soare și de vitamina D.
D de la Dana.
Articol scris pentru Supeblog 2019, proba Farmacia La Preț Mic
Metafora buzz-ului 
A republicat asta pe Abisuri.