Ceea ce fusese pozitiv în toată întâmplarea fusese faptul că omul învățase până la urmă să aleagă locul unde își va depozita de acum înainte încălțămintea cu talpă cusută: într-un loc fără molii. Cât despre restul, asta e altă poveste.
***
El era verde. Nici el și nici Porto nu fuseseră întreținuți.
Primul se dusese Porto. Stătuse pe frânghie trei zile la rând, uitat sub un soare nemaiîntâlnit pentru acea perioadă a anului. Nimeni nu citise eticheta. Porto avea un guler la baza gâtului și era făcut din tricot fin, alergic la căldură. O expunere îndelungată la temperaturi ridicate îi provoca mereu balonare. După trei zile sub soarele acela ucigător, pleznise.
Lui i se spunea Texi și murise la a treia spălare. Degeaba strigase el „auch, simt că fierb” nimeni nu îl auzise. Nici în cazul lui omul nu citise eticheta. Ce era asa de greu să citești o etichetă? Poate să pui putin oțet la înmuiat ca să nu iasă culoarea? Poate să clătești cu apă rece cu bucăți de gheață în ea ca să păstrezi materialul moale și fin? Sau poate să speli de mână?
Nu, cel mai simplu era să citești eticheta de pe toate hainele de damă sau de bărbați.
La început îl luase cu amețeală. Se învârtea totul cu el și el se învârtea cu totul la turație maximă. Încercase să se prindă în striurile de pe margine dar auzise un zgomot ciudat. De fapt și de drept, mai întâi auzise și apoi simțise. Când se oprise puțin învârteala aceea groaznică, văzuse ruptura. O gaură mică, în dreptul pieptului. Nu știa dacă este de la gestul lui disperat de a supraviețui sau de la căldura sufocantă. Fierbea mult peste limita lui cea mai de sus!
Apoi își pierduse culoarea. Verdele lui atât de trendy, pentru care multi erau gata să plătească dublu, împroșca acum pereții hubloului. Zăcea acolo, scufundat până la guler și încerca să înțeleagă unde greșise. Ceea ce era clar, era faptul că nu fusese întreținut. Nu în sensul în care și-ar fi dorit el să fie. Ce viață e aia, să ți-o petreci într-un dulap, împăturit în patru? Mulți erau de părere că cel mai bun remediu împotriva trecerii timpului era dulapul. „Nepurtate, hainele își mențineau perfect textura” , așa credeau oamenii. Dar el nu voia să fie astfel întreținut.
Și nu fusese deloc întreținut, oamenii aceia nici măcar nu știau să citească eticheta. Sau nu voiau, sau nu aveau timp să citească eticheta? Ce era atât de greu să citești eticheta și sa pui balsam la rufe? Sau să nu speli la șaizeci de grade când pe etichetă scrie să speli la patruzeci? Mai greu era, poate, să pui naftalină în dulap când știi că ai molii. Sau săculeți cu lavanda când știi că ești alergic la mirosul de naftalină.
Dar el nu avusese noroc în viață pentru că oamenii nu citiseră eticheta și el nu se născuse extrem de rezistent. Pe el nu îl chema Nero, tricoul acela negru, matusalemic, din bumbac imprimat cu cifre și litere, cel mai vârstnic tricou din toate timpurile, douăzeci de ani pe puțin, despre care se scrisese și în cartea recordurilor. Aia da rezistență! Și, ce rezolvase Nero cu rezistența? Nu rezolvase nimic. Odată ce trecuse moda, Nero devenise un tricou de dus gunoiul. Cu siguranță, cel mai bine întreținut tricou de dus gunoiul de pe Pământ. Și, cu siguranță, mâine sau poimâine, cea mai bine întreținută cârpă de șters praful de pe Pământ. Acum, fie vorba între noi, nici aceea nu era o viață de trăit. Dar măcar era o viață.
Căci existaseră și cazuri mai disperate decât al lui: bocancii Clujana (Big Star nu apăruseră încă) cu talpă cusută pe care omul obișnuia să îi poarte după o tură de ski, de exemplu. Uitați ani de zile în dulap. Până să le mănânce moliile cusăturile tălpilor, nimeni nu avusese habar că se poate întâmpla așa ceva. Întâmplarea făcuse însă ca toată lumea să afle prea târziu. Datorită incidentului cu moliile, bocancii își pierduseră talpa, iar omul aruncase pe fereastra două sute de euro, cu tot cu TVA și cu bocanci.
Ceea ce fusese pozitiv în toată întâmplarea fusese faptul ca omul învățase până la urmă să aleagă locul unde își va depozita de acum înainte încălțămintea cu talpă cusută: într-un loc fără molii. Problema este că, în realitate, loc fără molii nu există. Dar asta e altă poveste
Articol scris pentru pentru Superblog 2020, proba ANSWEAR.ro
Metafora buzz-ului 
A republicat asta pe Abisuri.