Va afla el cumva ce este Melinis

Miercuri, 16 decembrie, undeva prin Buzău

E un frig de-ți îngheață gândurile. Cel puțin lui așa i se pare. E înfofolit bine, are o căciulă din lână pe cap și un binoclu pe nas. De vreo oră stă ascuns în spatele stejarul și privește hala albă din fața lui. Nimic suspect, o hală ca toate halele. Modernă, 330 mp. Atelierul Melinis. A amorțit de când așteaptă să se întâmple ceva. E plătit să aștepte. Dacă nu ar fi așa de frig, poate s-ar bucura.

La ora opt se hotărăște să-și schimbe strategia. Va coborî în sat și va trage cu urechea. Va afla el cumva ce este Melinis. Pune binoclul în rucsac și-și suflă în palme. Ies aburi. Se înserează repede în această perioadă a anului. În satul din vale încep să se aprindă luminile și să miroasă a lemn ars. Dacă nu i-ar fi atât de frig ar fi ca-basme. În realitate e un frig de-i îngheață gândurile.

Coboară în fugă, să se încălzească. Pe strada mare nu e multă lume. Se apropie de doi bărbați și se face că-și aprinde o țigară. De fapt, trage cu urechea:

⁃ Am gustat Melinis de cătină, e făcut ca la mama acasă, numai ingrediente naturale, spune bărbatul mai tânăr îndesându-și mâinile în buzunarele mari ale paltonului

⁃ Nevastă-mea a folosit-o pe cea cu petale de trandafiri într-un sos roșu, răspunde celălalt. Apoi, pentru că simte ca cineva îi urmărește, se oprește brusc și se întoarce.

⁃ Ce faci dumneata, domnule, ne urmărești? Știi că pot să te dau pe mâna poliției?

El își cere scuze politicos, nu-i stă în fire să urmărească oameni, s-a întâmplat. Apoi își strivește țigara sub talpa bocancului și-și face cruce cu limba. Dacă are noroc, o să scape și de data asta.

Spre norocul lui, cei doi își văd de drum. El rămâne pe gânduri. N-a reușit să afle mare lucru până acum. Doar că e vorba de ceva revoluționar pe piață, un produs dulce și nou. Se hotărește din nou să schimbe strategia și se îndreaptă către hala albă. Paznicul e acolo, în ghereta lui mică.

Se ascunde după o stivă de cutii și așteaptă. Oameni vin, oameni pleacă. Se strecoară și el printre oameni și ajunge într-o un loc cu multe mașini de curățat și porționat fructe. Într-un colț, o mașină de control al umidității și purității aerului și, pe o parte și de alta, câteva stive cu borcane cu miere.

„Miere de salcâm naturală” citește el pe o etichetă. „Ce naiba” își spune în gând. Doar i s-a spus clar că nu-i un produs apicol. S-o fi înșelat asupra satului? Scoate o hartă din buzunar și verifică : râul Nișcov, afluent al râului Buzaului. Valea străjuită de podgoriile din Dealul Mare. O regiune minunată și nepoluată. Asta-i locul! Și totuși ceva nu se leagă…

Dacă nu-i vorba de un produs apicol, la ce servesc toate borcanele astea de miere? Nu ajunge să-și ducă gândul la capăt că aude niște voci care se apropie. Se ascunde în spatele unor rafturi . Intră doua femei cu bonete albe pe cap și cu mănuși negre, de cauciuc.

Femeile se așează la o masă plină de borcane de 500 gr, fără capac, și încep să verifice, aleatoriu, compoziția din borcane. Nu reușește să audă tot ce-și spun cele două femei, este departe de ele, aude doar frânturi care, pentru el, nu au nici un sens asa, rupte de context. Scoate totuși un pix din buzunar și notează :

„metodă unică de preparare, Galați, prune, sub 35 grade, fructe crude, petale, trandafir, mentă, cuișoare, miere, salcâm, producători de încredere, București, slow-food, on line, gutui, Constanța, Ialomița, Neamț, Buzău, drușaim”

La „drușaim” se oprește. Nu cunoaște cuvântul și nu e sigur că l-a auzit corect. Scoate smartphonul din buzunar și caută pe net : drușaim-ul este o mușcată parfumată. De asta nu auzise. Cazul se complică, legătura dintre drușaim, mierea de salcâm și județe devine imposibil de găsit. Scrie repede un sms cu toate informațiile notate și, la final, anunță că mărește onorariul. „Caz complicat, necesită investigații suplimentare”.

Apoi apasă pe enter, iese din hală și dă nas în nas cu portarul. La asta nu se aștepta. Trebuie să-și schimbe din nou strategia.

***

Cu două zile în urmă

Radu n-are șofer dar mașina din care iese trantind ușa este mare. Neagră, mată și mare. Se împiedică de o treaptă, se apucă de clanță să nu cada și apoi urlă în telefon :

⁃ Nu mă interesează cât costă, să-mi găsești naibii produsul acela. Nu-i nici produs apicol, nici dulceață dar e bun

Îl aude tot cartierul, desigur. Nu-l interesează, e nervos. Și-a petrecut tot weekendul la munte, într-o cabană uitată de lume.

La munte insistase fiică-sa cea mare să meargă iar el nu o putuse refuza. Nimeni nu-i putea refuza nimic Celiei. Zece ani și jumătate și deja un caracter de excepție. Ei îi plăcuse „dulceața” de trandafiri care, de fapt nu era chiar dulceață dar nici produs apicol nu era. Chestia asta îl amețise de-a dreptul. Dimineața, la cabană, își turnase o cafea fara zahar într-o cană și o privise pe Celia cum înfuleca. Aproape ca golise borcanul și sigur mai voia. Dar de unde sa-l ia? Era ca și cum ai cauta acul în carul cu fan, asta ii mai lipsea. Privise borcanul. Avea o eticheta portocalie pe care scria „Melinis”.

„Ce nume o fi și ăsta?” se întrebase, apoi angajase un detectiv particular.

Miercuri, 16 decembrie, undeva prin Galați

La opt și jumate pe Radu îl sună un tip care se prezintă „nea Gelu, portarul de la Melinis”

⁃ Domn director, l-am prins pe infractor! Cică l-ați plătit dumneavoastră să fure informații. De ce aruncați domn’ director, banii pe fereastră, vă spun eu tot ce vreți să știți !

La nouă, Radu știe ce trebuie să știe despre Melinis. Numele vine de la Mel (miere) și Nis (Nișcov), e un produs natural și e nou pe piață. Apoi comandă on line trei borcane de Melinis, unul de zmeură, unul de prune și unul de gutui, cu livrare în Galați, strada independenței numărul 457.

Articol scris pentru Superblog 2020, proba Melinis