Să se pună comentariile pe muzică şi muzica pe tocuri !

Să fie într-o zi din săptămâna, începând de marţi de pe la două, sau chiar mai încolo. Să nu fie în nici un caz lunea. Lunea doare. Să i se dea un nume „Ziua Partenerului SuperBlog” şi să nu fie bătută-n cuie, să fie „creatoare” – dacă n-aveţi idei şi sunteţi într-o perioadă mai puţin „creatoare” s-o rugaţi pe Cristina sau pe Dana  sau  pe Irina s-o creeze pentru voi. Sau pe cine vreţi voi,„creatoare” să fie.

Să fie într-o zi cu soare, „să nu ne strângă şosetele, să nu ne înţepe manşetele”, să nu ne îngheţe degetele nici la mâini nici la picioare. Să se facă în fiecare an concurs de semnificaţii – pe blogguri, pe ziduri, pe autobuze, troleibuze, pe astfalt – , să se aleagă semnificaţia cea mai conformă cu profilul. Să se formeze un juriu din „figuri de stil, grăitoare, strigătoare la cer, figuri să fie”. În caz de egalitate perfectă să se tragă la sorţi semnificaţia cea mai semnificativă şi să se dea strigare: semnificaţia, locul şi sorocul.

Odată aleasă să fie făcută publică, să  „bubuie ştirea în difuzoare”. Să se dea drumul la maşini cu girofare. Să se oprească circulaţia pe strada mare. Să se poarte pancarte cu sigla – ştiţi voi care – SuperBlog sau una asemănătoare – să se explice în gura mare. Să înţeleagă tot trecătorul despre ce este vorba şi mai ales despre cine. Să se facă o fotografie mare şi-n culori pale, pentru fiecare partener media câte-o culoare. Să se creeze un eveniment pe reţelele sociale. Să se intre cu invitaţie în funcţie de stil şi de numărul de greşeli gramaticale. Să se apeleze la Matilda sau Raluca pentru departajare. Să se scrie o poveste în Orizonturi Literare. Să fie cu personaje reale, naraţiune cu cap şi coadă şi câteva picioare. În fund sau acolo unde doare mai tare. Să se respecte tema şi jaloanele. Să se facă emisiune specială pe undele vocale. RadioLynx sau dacă nu, o staţie oarecare. Radio să fie cu ascultători cu tot. Să se dea detalii despre bloggerul partener, despre preferinţele lui muzicale şi culinare. Despre abilităţile lui sociale. Despre stil, abilitatea de a intra sub în pielea sponsorului şi capacitatea lui de a încasa note de-a dreptul uluitoare. Să se dea ca exemplu bloggerul partener şi capacitatea de a nu accepta până la proba contrarie „să încasaţi până nu va mai doare şi apoi să evacuaţi până deveniţi imuni la tot felul de greşeli de jurizare”. Să se facă concurs şi să câştige cel mare tare. Ascultătorul cu pricina să aibă o şansă să apară la ziare, alături de partenerul preferat într-o ipostază oarecare. Cu soarele pe-o parte, dintr-o parte, cum vrea el, ascultătorul, soare să fie. Să se oprească ploaia şi ceaţa pe durata corespunzătoare, să se dea penalizare dacă se depăşeşte ploaia cu un strop, imediat după miezul ploii pe dreapta.

Într-un sfârşit, să se dea comandă de buchete de flori diverse, colorate, mirositoare, baloane, şampanie cu „bule mici şi pişcătoare”, să se dea drumul la muzică, să curgă cu literele corespunzătoare, să se aleagă litera câştigătoare. Să se aleagă apoi partenerul cu priză la public, cu priză la juriu, fără priză dar cu stil, să se aplaude tare. Să se scandeze urale. Să se dea drumul pe reţelele sociale. Să plouă cu poze, filmuleţe, figuri de tot felul, să plouă cu like-uri şi comentarii asurzitoare. Să se pună comentariile pe muzică şi muzica pe tocuri. Să se filmeze totul şi să se dea pe un post de TV serios să nu zică lumea că-i glumă. Să se ţină o cuvântare. Să se impună seriozitate maximă imediat după miezul nopţii pe stânga – să se strângă între timp toate paharele goale, toate resturile de plăcintă cu brânză şi sare – să se dea cuvântul invitaţilor de onoare.

Să vorbească mai întâi Alina, să spună ce-a simţit, cum a găsit semnificaţia, cum a găsit litera câştigătoare, i se potriveşte, nu i se potriveşte, să dea  „exemple si cazuri exemplificatoare”. Să i se dea microfonul apoi fetei din dreapta, să spună ceva despre buchete, s-au ales în conformitate cu importanţa şi prestanţa ? Să se aplaude cu înflăcărare, să intervină organizatoarul apoi şi să spună „şi acum momentul Ioachim Pintea, momentul care doare”. Un nume cu semnificaţii reale, un personaj târat prin noroaie, călcat în picioare. Să se ceară „puţină linişte şi reculegere întru comemorare”. Să se facă linişte şi să se îngroape scrisul cu stil cu tot.

Apoi „să se continue” ca şi cum n-ar fi fost că oricum n-a a avut absolut nici un rost.

Şi cu asta … basta.

Articol scris pentru SpringSuperBlog 2015