Era într-o marți, eram singură și vorbeam cu zidul

Era într-o marți, eram singură și vorbeam cu zidul. Aveam monologul meu preferat cu zidul.  Eu debitam, el tăcea și trăgea. Trăgea pentru că nu exista schimb echilibrat de căldură între el și ecosistem și nici medic pe măsura bolii.

zid

sursa foto : unsplash

Nimeni nu-și pusese întrebarea care trebuia pusă: “ cum să fac să știu ce are zidul ăsta de trage” …  Se spune că totul pleacă de la întrebare. Răspunsul e o chestiune de context. Dacă ar fi existat întrebare, ar fi existat răspuns : “termoviziune cladiri” – zid inclus.

Dar atunci nu exista întrebare și acum există răspuns.

Mă dureau șalele și dădeam semne de reumatism de atâta zid. Primele semne apăruseră acum multi ani, la cafea. Stăteam pe un scaun vechi, dintr-un lemn maro și sprijineam zidul într-o aromă de cafea abia râșnită. Între mine și restul lumii, un curent de aer inexplicabil. În rest era liniște dar trăgea de mă durea. Mă durea pentru că trăgea, trăgea pentru că nu exista izolație și nu exista izolație pentru că nimeni nu știa că trebuie izolație din cauza pierderilor de căldură datorate zidului care reprezentau pană la 20% din pierderile de căldură ale casei.

Ar fi știut că trebuie izolație dacă ar fi apelat la un auditor energetic care ar fi realizat un audit energetic și ar fi determinat caracteristicile termice și energetice ale zidului și ar fi stablit soluțiile de reabilitare.

Dar nu se stia  și nu se apelase. De aceea mă luase un junghi  ascuțit de dăduse cu mine de pământ. Zăceam metaforic pe podeaua roșie și meditam. Scândura era de pe vremea bunicilor, puțin roasă la îmbinări. În rest, roșie, lungă, dreaptă, inertă. Rece, teribil de rece și la fel de neizolată și ea.

Repet : nu se știuse, nu se apelase. Atunci. Acum s-au mai schimbat puțin lucrurile, mentalitățile. Acum informația circulă fluid,  acum există bloguri care scriu despre asta. Trebuie doar să le citești. Articolele despre Enermed Impex SRL . 

Revenind. Întâi dădusem vina pe ușa de la baie apoi pe fereastra de sus apoi mă concentrasem pe zid. Un zid gros de cărămidă roșie, după cum spuneam, nereabilitat. Sorbeam și încercam să-mi adun visele împrăștiate pe podeaua roșie. Dârdâiau visele odată cu mine. Din cauza curentului, ratam un vis din două. Curentul le lua pe sus și le împrăștia.  Jumatatea cealaltă a viselor, cea ne-împrăștiată, hălăduia de nebună între mine și zid sub influența vântului stârnit nu se știa de unde, nu se știa până când, nu se știa până unde. În schimb se știa de ce.

Era într-o marți, eram singură și venea iarna.  Venea brusc și cădea plapumă peste grădina din spatele casei și peste sufletul meu golit de gânduri și răscolit de vânt. Îmi zâmbea gheața pe la colțuri și mă dureau șalele de atâta zid și acum de atâta gheață adusă de atâta iarnă.

Ningea inocent și noaptea bătea la ușă. Ușa avea un mic joc, aproape imperceptil. „Spiritele rele ale casei”, aș fi zis eu atunci. Acum aș zice altfel. Dintr-un motiv necunoscut, exista reticența închiderii perfecte. Clănțănea și clanța și geamul și cheia agățată de ușă. Zgomot metalic de ușă amestecat cu zgomot molcom de țiglă zguduită de iarnă și de vânt.

iarna

sursa foto : unsplash

Și-n tot acest timp factura la gaz urca. Pe la mijlocul lui ianuarie depășise pragul de sus al facturilor de gaz. Devenisem un fel de celebrități în cartier, se scrisese despre noi în ziarul local, cu cenzura de rigoare. Chiar și așa, oamenii știau să citească printre rânduri și ne compătimeau. Ajunsesem atât de compătimiți de oameni încât, când era atât de frig încât nu se mai putea sta, înnoptam pe la diverși necunoscuți cu care între timp am legat prietenii pe viață.

Ce ți-e și cu zidurile astea … Aș zice că totul pleacă de la zid dar se spune că totul pleacă de la întrebare. Răspunsul e o chestiune legată de context. Dacă ar fi existat întrebare, ar fi existat răspuns – certificat energetic   – si am fi dormit liniștiți la noi în pat. Am fi știut că locuim într-o casă de clasă G și ne-ar mai fi încălzit gândul că vom face ceva „la vară”. Re abilitare, izolare …

casa

sursa foto : unsplash

Dar, pentru că nu exista întrebare, continua sa fie în continuare marți și simțeam cum cade țigla. Ultima căzuse la vântul de luna trecută și apoi o luaseră toate la vale. Metaforic vorbind imi  părea că ninge fum și cade scrum. Cu noi cu tot.

Cam asta era.

Dar nu era totul. Mai era igrasia. Nu se știa de unde, nu se știa până când, nu se știa până unde. Și nici de ce. Nimeni nu-și pusese întrebarea care trebuia pusă: “ de unde și până unde chestia asta colorată în colț?”  Se spune că totul pleacă de la întrebare. Răspunsul e e chestiune de context. Dacă ar fi existat întrebare, ar fi existat răspuns.

Era într-o marți, eram singură și vorbeam cu zidul. Între timp lucrurile s-au schimbat. Azi e vineri si nu mai trage.

Acest articol a fost scris pentru SpringSuperBlog 2018, proba Certificat Energetic

 

Anunțuri

Un gând despre „Era într-o marți, eram singură și vorbeam cu zidul

  1. Pingback: JURNAL DE SUPERBLOG – În vederea aterizării, am început coborârea | Metafora buzz-ului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s